știu că nimeni nu va citi
sunt duși la cele pretins sfinte sau prinși cu lucruri mai degrabă lumești
doar aburul literelor desenează tigva unui miel
pentru care singurătatea triumfă

e ora la care asupra acestei case
roua se așterne ca liniștea peste pian

pe capacul negru un coș cu ouă roșii
îmi spun că plodul fiert și-a găsit iată liniștea
totuși va fi judecat după cum nu îi influențează pe ceilalți
după totalitatea faptelor sale neînfăptuite

detest mecanica acestui „Hristos a înviat!”
mască pe care ar invidia-o chiar și Marele Mim
imitând sinceritatea cu sinceritate
precum moartea pre moarte-a pășit

poate mă vor contesta geniile născute la beție
sau în urma unui viol
aceia care au avut boli lumești și au răspuns „Nu prea bine”
când au fost întrebați cum se simt înțeleg exact ce spun

„nici prea rău” va chicoti Sisif „nici prea rău!
abia când ajung sus, mă doare și-mi scapă…”

deși zorii-s aproape
adormind
cu mine-ar dormi conștiința iar asupra zilei neîncepute
întunericul s-ar așterne ca liniștea într-un pian