când mă doare nu-i târziu
să sting lumina și să scriu

în mine tot crește o plantă străină
fiecare nerv manifestă spiritul de viață al unui lăstar
ficatul însă perturbă dulceața
strivind culoarea vinul e amar

cum? aș putea promova la demnitatea morții
gusturi pe care deja le-am trăit
interpretez scheletul unui dirijor:
pantofi de lac și gesturi levantine –
chiar dacă primăvara
nu a trecut pentru că nu a mai venit

încrede-te măsurii 1/3: dormi!
înconjurându-ți cu aripi de porumbel capul
liniștea e de piatră
solemnitatea oricărei statui te reprezintă
și dacă te vor da afară din Ateneu
ai traiul asigurat: fiecare mână a ta e o chintă

doar dacă păsări cârduite destramă curcubeul
oasele lungesc peste nori viclenii de păsărari
întâi cad frunzele
apoi cade zăpada
de greul aerului hainele cândva potrivite
rămân trupului lipsit de umbră mari

ca ale unuia cunoscut de nimeni