limpezirile nu vin în vis cum cred dormiții. fiindcă inima abia pompează sânge gros.
dacă te-ai putea privi în somnu-ți. împănat cu mirodenii. inutil. te-ai stricat. altminteri
– viermuială sfântă! ce risipă... – ai fi-ndestulat o chină veșnic nesătulă. trece câinele cu
cizme gudurându-se de razele de soare. mi-l imaginez captiv în vortexul de mațe. pe la
colțuri fugărește câte-o mâță. își culege – dezvelindu-și dinții – puricii ce-i mișună pe
coadă. linge-apoi vitrina la carmangerie. iese-un măcelar și zvârle după el c-un os.
ca și cum ar fi uitat ceva
străbate
jumătate drumul înapoi
intră-n parcul conservat în centru
și se ușurează pe statuia merelui poet

muștele profită de lătratu-i. deseori îi intră-n gură și în ochi. dacă n-ar mișca neîncetat din
coadă ai putea să juri că-n blană-i mort. se oprește lângă felinar. strănută. poate fiindcă a
privit în sus. s-ar urca pe stâlp. de mic tânjește
să privească pur și simplu irisul din bec

vânzătorul de-nghețată mai mereu îi lasă
două trei cornete goale
nu îi plac dar înghițindu-le simte pe limbă
ipocritele arome de fistic de ciocolată câteodată
chiar supremul gust de R
om

dincolo de gard trece tramvaiul. dumnezeule! cum tremură... întotdeauna
la pătruns în creier zgomotul de roți
cât de minunat în schimb îi lucesc ochii!
umezi
larg deschiși
albiți de groază

uite-ți sângele. a murdărit lumina. azi e sărbătoare. încă n-ai deprins
să te cureți de mizerie precum bipezii

dar genul acesta de stare e mai mult un accident. se scutură ca ieșit din apă. își freacă
bucile păroase de iarbă. pleacă
înspre colegiul din apropiere unde după gardul de beton
găsește negreșit puștoaice care chiulesc să fumeze și care
îl mângâie prelung tânjind după sex

evident
neoimperiul chinez se amână

cârnatule