Călcâiul cald al dimineții fade,
pe gâtul ei de roză nebunie,
ce-a fost o noapte-ntreagă și-o să-mi fie
durere-n temporalele arcade,

îi amorțește vraja sinilie
a venelor. Vârtejul de gonade
s-a-nchis și el, lumina care cade
ne duce pe-amândoi în sihăstrie.

Din buza-i de prea dulce pică-n larg,
pe-ntreg cearșaful, strop de amețeală.
Mă smulg, un fals Ulysse, de catarg

și-i pun la gură perna. Ca-ntr-o boală,
o dau apoi de zid, până o sparg
în mii de cioburi. Biata sticlă, goală…