poezii v3 |
Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission | Contact | Înscrie-te | ||||
Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara | ||||||
|
||||||
agonia Texte Recomandate
■ stejarul
Romanian Spell-Checker Contact |
- - -
- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - 2010-01-25 | | Înscris în bibliotecă de Gârda Petru Ioan
Pe Argeș în gios,
Pe un mal frumos, Negru-vodă trece Cu tovarăși zece: Nouă meșteri mari, Calfe și zidari Și Manoli - zece, Care-i și întrece. Merg cu toți pe cale Să aleagă-n vale Loc de monastire Și de pomenire. Iată, cum mergea Că-n drum agiungea Pe-un biet ciobănaș Din fluier doinaș. Și cum îl vedea, Domnul îi zicea: - Mândre ciobănaș Din fluier doinaș, Pe Argeș în sus Cu turma te-ai dus, Pe Argeș în gios Cu turma ai fost. Nu cumv-ai văzut, Pe unde-ai trecut, Un zid părăsit Și neisprăvit, La loc de grindiș, La verde-aluniș - Ba, doamne-am văzut, Pe unde-am trecut, Un zid părăsit Și neisprăvit, Cânii, cum îl vad, La el se răpăd Si latră-a pustiu Si urlă-a morțiu. Cât îl auzea, Domnu-nveselea, Și curând pleca, Spre zid apuca, Cu nouă zidari, Nouă meșteri mari Și Manoli - zece, Care-i și întrece. - Iată zidul meu! Aici aleg eu Loc de monastire Și de pomenire. Deci voi, meșteri mari, Calfe și zidari, Curând vă siliți Lucrul de-l porniți Ca să-mi rădicați, Aici să-mi durați Monastire naltă Cum n-a mai fost altă, Că v-oi da averi, V-oi face boieri, Iar de nu, apoi V-oi zidi pe voi, V-oi zidi de vii Chiar în temelii! Meșterii grăbea, Șfările-ntindea, Locul măsura, Șanțuri largi săpa Și mereu lucra, Zidul ridica, Dar orice lucra, Noaptea se surpa! A doua zi iar, A treia zi iar, A patra zi iar Lucra în zadar! Domnul se mira Ș-apoi îi mustra, Ș-apoi se-ncrunta Și-i amenința Să-i puie de vii Chiar în temelii! Meșterii cei mari, Calfe și zidari Tremura lucrând, Lucra tremurând Zi lungă de vară, Ziua pân-în seară; Iar Manoli sta, Nici că mai lucra, Ci mi se culca Și un vis visa, Apoi se scula Ș-astfel cuvânta: - Nouă meșteri mari, Calfe și zidari, Știți ce am visat De când m-am culcat? O șoaptă de sus Aievea mi-a spus Că orice-am lucra, Noaptea s-a surpa Pân-om hotărî În zid de-a zidi Cea-ntâi soțioară, Cea-ntâi sorioară Care s-a ivi Mâni în zori de zi, Aducând bucate La soț ori la frate. Deci dacă vroiți Ca să ispraviți Sfânta monastire Pentru pomenire, Noi să ne-apucăm Cu toți să giurăm Și să ne legăm Taina s-o păstrăm; Ș-orice soțioară, Orice sorioară Mâni în zori de zi Întâi s-a ivi, Pe ea s-o jertfim, În zid s-o zidim! Iată,-n zori de zi, Manea se trezi, Ș-apoi se sui Pe gard de nuiele, Și mai sus, pe schele, Și-n câmp se uita, Drumul cerceta. Când, vai! ce zărea? Cine că venea? Soțioara lui, Floarea câmpului! Ea s-apropia Și îi aducea Prânz de mâncatură, Vin de băutură. Cât el o zărea, Inima-i sărea, În genunchi cădea Si plângând zicea: - Dă, Doamne, pe lume O ploaie cu spume, Sa facă pâraie, Sa curgă șiroaie, Apele să crească, Mândra să-mi oprească, S-o oprească-n vale, S-o-ntoarcă din cale! Domnul se-ndura, Ruga-i asculta, Norii aduna, Ceriu-ntuneca. Și curgea deodată Ploaie spumegată Ce face pâraie Și îmflă șiroaie. Dar oricât cădea, Mândra n-o oprea, Ci ea tot venea Și s-apropia. Manea mi-o vedea, Inima-i plângea Și iar se-nchina, Și iar se ruga: - Suflă, Doamne,-un vânt, Suflă-l pe pământ, Brazii să-i despoaie, Paltini să îndoaie, Munții să răstoarne, Mândra să-mi întoarne, Să mi-o-ntoarne-n cale, S-o ducă devale! Domnul se-ndura, Ruga-i asculta Și sufla un vânt, Un vânt pre pământ, Paltini că-ndoia, Brazi că despoia, Munții răsturna, Iară pe Ana Nici c-o înturna! Ea mereu venea, Pe drum șovăia Și s-apropia Și, amar de ea, Iată c-agiungea! Meșterii cei mari, Calfe și zidari Mult înveslea Dacă o vedea, Iar Manea turba, Mândra-și săruta, În brațe-o lua, Pe schele-o urca, Pe zid o punea Și, glumind, zicea: - Stai, mândruța mea, Nu te speria, Că vrem să glumim Și să te zidim! Ana se-ncredea Și vesel râdea. Iar Manea ofta Și se apuca Zidul de zidit, Visul de-mplinit. Zidul se suia Și o cuprindea Pan’ la gleznișoare, Pan’ la pulpișoare. Iar ea, vai de ea, Nici ca mai râdea, Ci mereu zicea: - Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Agiungă-ți de șagă, Ca nu-i bună, dragă. Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău ma strânge, Trupușoru-mi frânge! Iar Manea tăcea Și mereu zidea; Și o cuprindea Pan’ la gleznișoare, Pan’ la pulpișoare, Pan’ la costișoare, Pan’ la țâțișoare. Dar ea, vai de ea, Tot mereu plângea Și mereu zicea: - Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău mă strânge, Þâțișoara-mi plânge, Copilașu-mi frânge! Manoli turba Și mereu lucra. Zidul se suia Și o cuprindea Pan’ la costișoare, Pan’ la țâțișoare, Pan’ la buzișoare, Pan’ la ochișori, Încât, vai de ea, Nu se mai vedea, Ci se auzea Din zid ca zicea: - Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău mă strânge, Viața mi se stinge! Pe Argeș in gios, Pe un mal frumos Negru-vodă vine Ca să se închine La cea monastire, Falnică zidire, Monastire naltă, Cum n-a mai fost altă. Domnul o privea Și se-nveselea Și astfel grăia: - Voi, meșteri zidari, Zece meșteri mari, Spuneți-mi cu drept, Cu mâna la piept, De-aveți meșterie Ca să-mi faceți mie Altă monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă? Iar cei meșteri mari, Calfe și zidari, Cum sta pe grindiș, Sus pe coperiș, Vesel se mândrea Ș-apoi răspundea: - Ca noi, meșteri mari, Calfe și zidari, Alții nici că sunt Pe acest pamânt! Află că noi știm Oricând să zidim Altă monastire Pentru pomenire, Mult mai luminoasă Și mult mai frumoasă! Domnu-i asculta Și pe gânduri sta, Apoi poruncea Schelele să strice, Scări să le ridice, Iar pe cei zidari, Zece meșteri mari, Să mi-i părăsească, Ca să putrezească Colo, pe grindiș, Sus, pe coperiș. Meșterii gândea Și ei își făcea Aripi zburătoare De șindrili ușoare. Apoi le-ntindea Și-n văzduh sărea, Dar pe loc cădea Și unde pica, Trupu-ș despica. Iar bietul Manoli, Meșterul Manoli, Când se încerca De-a se arunca, Iată c-auzea Din zid că ieșea Un glas nădușit, Un glas mult iubit, Care greu gemea Si mereu zicea: - Manoli, Manoli, Meștere Manoli! Zidul rău mă strânge, Þâțișoara-mi plânge, Copilașu-mi frânge, Viața mi se stinge! Cum o auzea, Manea se pierdea, Ochii-i se-nvelea; Lumea se-ntorcea, Norii se-nvârtea Și de pe grindiș, De pe-acoperiș, Mort bietul cădea! Iar unde cădea Ce se mai făcea? O fântână lină, Cu apă puțină, Cu apă sărată, Cu lacrimi udată! |
index
|
||||||||
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. | |||||||||
Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net
E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate