aburi se ivesc din porii pământului
ca un copil care se ridică pe vârfuri -
și se întind de-a lungul pereților precum niște liane prin vitralii sparte

imagini în alb și negru
ca o atingere de mână cu respirație caldă
încep să răsară de sub piele, de sub pietre
și se transformă în vulturi
ce se pândesc
și țipă prin privirea lor - au ochii precum o Cale Lactee plină de pești
speriați de o avalanșă de tunete -
se așteaptă unii pe altii,
și rămân încremeniți în distanțe și unghiuri în care numai păsările împăiate ar putea sta

între rame de metal încinse,
urmele mângâierilor sunt hrănite de rugină