nu eram decât o echimoză în sufletul tău izbit de orizonturi
îmi crescuse un rând de solzi arămii peste amintiri; tu erai povestitorul eu martora unor cataclismice gesturi care nu mai semănau de mult a zbor
între noi moartea ridicată pe vârfuri se masura cu toate celalte închipuiri

femeia din nord ne privea cu subînțeles

eram atât de frumoși așa iluzorii morți nenăscuți în uterul bolnav al lumii
încât începeam a crede că suntem posibili atunci când ploua
tu mistificai visul dintâi cu voie și fără de voie
chiar în clipa când femeia din nord ne năștea