poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1771 .



Continentul dispărut al Iluziei
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pericle ]

2007-12-04  |     | 



Crainicul

Degeaba căutăm în romanțuri trecute răspunsuri
și-ncordăm alăutei glasuri-strune-n strunite apusuri
Beowulf și legendele Mesei ne-ndeamnă limba să cânte
și nu omeneștile fapte ci mituri mărețe ne-ncânte.

Noi Iluziei Mame pentr-un ceas moștenitori să-i fim
chiar de etern va fi regretul iar ce vom câștiga , infim
în vers să găsim regăsirea de sine, Sfântul Graal
și la urmă descoperi-vom datul nostru divin, integral.

A fost odată

așa cum a fost Atlantida
așa cum au fost canalele de pe Marte
imperiul de 1000 de ani al lui Hitler
integrarea europeană
globalizarea

un continent al iluziei
chiar așa se numea Iluzia
(copii de la școală – acele școli iluzorii desigur – chiar așa îl numeau după ce enumerau continentul a b c d e continentul Iluziei)

în acel continent
oamenii nu credeau decât în iluzii
(dacă li se spunea că un ceva este adevărat palpabil real valabil râdeau și spuneau că acela se îmbată cu iluzii)
ah ce fericiți erau acei oameni
cu iluziile lor cu tot

de dimineața devreme
până seara târziu
nu făceau altceva decât să clasifice
în catalogul lucrurilor absolute
tot ceea ce nouă ni s-ar părea iluzie
și erau fericiți
de dimineața devreme
până noaptea târziu

dar ca orice iluzie – asta o spunem noi –
într-o zi totul s-a sfârșit
datorită mulțimilor
care-l invadaseră și continuau în fiece clipă
să-l invadeze
continentul iluziei dispăru
doborât de propria-i importanță

toți ceilalți
din celelalte continente
care ar fi dorit și ei să emigreze pe acest continent – așa învață copii la școală –
și-au dat cu presupusul
- e clar acolo a rămas doar apă continentul s-a scufundat
- da dar un vârf de munte s-a arătat din ape
- sigur ceața învăluie tot ce a fost
- iar gheața?
toți dar absolut toți
cei rămași
regretau continentul dispărut Iluzia
din motive personale
și colective


Crainicul

Prin ce miracol pierdut unde-a putut să dispară
acel continent minunat, de când înăuntru-i afară
de când se petrec neînțelese taine, mirarea-i o față
pe cari adevărul multiplelor fețe, pe noi ne răsfață

pe urma acestor nestinse-ntrebări porni-vom îndată
prin ape și-n cețuri, cu uri și iubiri căutarea e dată
acelor ce vor dincolo de lume să afle acel continent
contururi reale să dea iluzoriului fapt permanent

Atlantida sub ape

mirosul strigătelor aroma terorii
îi îmbăta pe atlanți
ar fi putut
scăpa
de furia lentă a valurilor a cutremurelor
dar
închideau ochii
lăsau mâinile pe lângă trup
și-absorbeau aroma inconfundabilă
irezistibilă a terorii
și apoi era rândul lor
să țipe

într-o zi
și o noapte
Atlantida dispăru sub ape

(oare și continentul acela al iluziilor pierdute s-a scufundat?)

Scufundătorul

n-am confundat niciodată
confuzia valurilor și
culoarea schimbătoare a bancurilor de pești
cu inconsistența iluziei
am deosebit ușor
siliciul de calciu
magnetita de nodulii feroși
stelele de mare de stelele de cer
și toate acestea de
fluiditatea iluziei

am coborât în toate mările
cunoscute și necunoscute
am mângâiat coralii
mi-am (a)prins stelele în păr
m-am șters de aburul realității cu bureții vii
am călărit metaforic toți căluții de mare
și pot să vă asigur
niciunde nu am găsit
urma iluziei pierdute
peste tot, totul era clar, la orice adâncime

pot să vă asigur
indubitabil
continentul pierdut al Iluziei
nu s-a scufundat în ape


Crainicul

Niciunde în apă strădanii să-nceapă nu-ncap
să găsească acel pierdut continent nici un cap
de om nu gândea, nici o iluzie nu apărea
din apa cea vie cu unde curate dar și apă rea

Din ape cărunte fără de popas răsări un munte,
rareori un vas făcu dintr-o stâncă, port și-apoi o punte,
peste tot ce-nseamnă suflet fără glas din divina Arcă,
Araratu-o fi acel continent, făcut din iluzii, parcă?

Araratul dincolo de ape și nori

40 de zile a plouat și tot pământul
a fost acoperit de apă
oare tot?
atunci când apele s-au retras
surplusul unde s-a dus?
pământul unde era?

fiece colț de stâncă
își aștepta corabia corabia care să
eșueze pe ea
căreia să-i spargă carena
orice colț de stâncă
are însemnat în structura sa cristalină
naufragiul
ca pe o alchimie
a transcendentalului mineral

porumbelul a dovedit
Araratul a fost primul
nou pământ
lipsit de păcate
până când Arca a eșuat
pe înălțimile sale – primul nepăcat –
apele s-au retras – unde s-au dus totuși? –
sau e amintirea erelor geologice
și a glaciațiunilor?

(așa își începea întotdeauna povestea sa Alpinistul)

Alpinistul

n-am confundat niciodată
entuziasmul conturat al stâncilor înghețate
sobrietatea subliniată a prăpăstiilor
(întotdeauna am căutat acel continent al iluziei
pe cele mai înalte abisuri lipsite de căldură
deși mai apropiate se soare
acolo unde cu greu
chiar adevărul este uneori nedigerabil)
cu suprapunerile iluziei
am deosebit ușor
gheața vineție de piatră vânătă
zăpada albă de rocile de mică lucitoare
scoicile prinse în roci de cele de mare
și de cele siderale
și toate acestea
de transparența iluziei

am urcat pe toate vârfurile
munților de pretutindeni
cunoscuți sau necunoscuți
am mângâiat coralii
mi-am prins în păr primele raze ale luceferilor
mi-am șters ceața din ochi cu ultimii licheni
am zburat pe aripile condorilor
și pot să vă asigur
niciunde nu am găsit
urma iluziei pierdute
peste tot, totul era clar, la orice înălțime

pot să vă asigur
indubitabil
continentul pierdut al Iluziei
nu s-a ridicat din ape


Crainicul

Nici apa/pământul, apă/pământ dedesubt apă/pământ deasupra ,
prin unde, prin nori, grele greșeli ne-ar veni îndată asupra,
de-am gândi că-s lăcașul acelei lumi iluzorii pierdute pe veci
și n-am cunoaște nicicând adevărul iluziilor calde și reci

ce ne-mblânzesc ipohondrele gesturi de oameni ascunși
Deși nu recunoaștem, suntem copii, oameni denaturați, unși
cu vălul nemăsurat al valului dus printre norii murdari
vom găsi, oare aici acel continent mărginit de iluzii samsari?

Smogul orașelor îndestulate

Jean Michel Jarre Oxygen
este povestea spusă
sub sita ciuntită a ozonului
împuțiciunea
devine lege
noaptea jack spintecătorul
face bezele cuțitului
deja corodat de furnale
deja acid sulfuric inocent

zilele-i erau numărate
orele-i erau
minutele
sec

cât de repede cerul s-a acoperit de îngeri cu aripile duhnind a funingine, hidrocarburi, bi-tum, monoxid de carbon, nicotină, bioxid de carbon, cloruri, azotiperită, gaze lacrimoge-ne, sulfuri, fenol, gaze rare, aburi

unde
unde
unde este aerul bucolic /Dejunul pe iarbă/Manet
profunzimile Delftului/Vermeer
marea înghețată/David Friederich
imensitatea/Goya
claritatea/Constable
conturul trupului/Ingres

sunt înegrite
acoperite cu ceață scârboasă
de pecinginea alunecoasă a mucegaiului
umezeala sticloasă a colțurilor de magazii scrâșnite ghearele uscate șobolani negri
fumul obscen spermă vânătă a falusurilor ridicate spre cer de fabrici
gunoiul haznalelor aruncat pe furiș noaptea în râuri
transparența perfidă a plasticului mânjit cu resturi de mâncare putrezită
duhoarea roșie sticloasă a cărnii abatoarelor închise
puroiul rănilor infectate în vremea războaielor fratricide
voma gâtlejurilor homosexuale îmbibate cu alcool ieftin

Ecologul

n-am confundat niciodată
aciditatea ucigașă a norilor petale de sulf
miasmele gropilor de gunoi
(întotdeauna am căutat acel continent al iluziei
în cel mai pur aer în cele mai curate parcuri
pe cele mai proaspete câmpii
în cele mai viguroase păduri
în gheața de la poli limpezită și tandră în adâncimile ei ancestrale)
cu aroma unică a iluziei efervescente
evadate în papilele gustative ale limbilor gândului
am deosebit ușor
ceața de noiembrie de fumul țigărilor de foi
frunzele cu nasul în vânt de filele zdrențuite ale cărților
bunul gust de kitsch
și toate acestea
de puritatea iluziei

am coborât în toate gropile de gunoi ale lumii
am urcat pe cele mai înalte furnale
înveșmântându-mă în lințoliul sulfului și carbonului vulgar
mi-am prins în păr slinul unsuros al grăsimilor expandate în văzduh
mi-am șters ochii de smogul de dimineață aspirat împreună cu cafeaua slabă
cu cearșaful mânjit de nicotină spermă uscată și vomă
am zburat cu delataplanele Green Peace printre norii ucigători
mutant al epocii postindustriale
și pot să vă asigur
niciunde nu am găsit
urma iluziei pierdute
peste tot, totul era puternic conturat
și împuțiciunea evidentă și nudă
nimic dincolo de ea

pot să vă asigur
indubitabil
continentul pierdut al Iluziei
nu este ascuns
în mizeriile fetide ale acestei lumi
și nici în frumusețile ei


Crainicul

Oare unde se-ascunde continentul pierdut al iluziei stea?
Nicăieri nu se poate găsi de găsit ceea ce niciodată nu vrea
zadarnic sub ape, pe munți, în miasme se-avântă acei inși
nevoiți în final vor fi chiar ei să se accepte perpetuu învinși

căutarea aici și-o vor încheia, orice căutare sfârșește odată,
dar, există un dar, întotdeauna acea îndoială e dată și-ndată
o nouă speranță apare din nou, e-o nouă durere sau ou
al începutului reluat permanent, sau om e acel început nou?

Călătorie spre centrul ființei

(s-au făcut nenumărate călătorii spre centrul ființei)

unele au fost socotite
crime

manifest pentru crimă împotriva crimei pentru indiferența crimei pentru obsesia ei întot-deauna crima este aceea care exaltă rangul victimei și în al doilea rând pe acela al uciga-șului de ce sunt atât de puține crime raportate la numărul absolut al oamenilor de pe pla-neta asta infectă în toate timpurile de ce sunt atât de puțin odioase de ce atât de puțin ne-obișnuite nu există imaginație doar timpul modern a pus imaginația la treabă ucideți dar ucideți cu imaginație puneți imaginația în locul șevaletului puneți imaginația în locul blo-cului de piatră puneți imaginația în locul butucului și folosiți-le ca instrumente de tortură și de ucidere în masă pictați inimi sângerânde rinichi aburind artere fântâni arteziene sculptați viscere învinețite de frig ochi sticloși în boluri de cristal artizani meșteriți abaju-ruri din pielea victimelor voastre criminali proști învățați pentru a fi deștepți învățați pen-tru a fi inteligenți pentru a folosi arta și religia pentru a ucide mai artistic mai spiritual folosiți tehnologia pentru a ucide mai eficient mai curat detergenții de ultimă oră garan-tează scoaterea tuturor petelor inclusiv a petelor de sânge inclusiv a petelor de grăsime din creierii aruncați cu putere pe perete din viscerele ce emană o duhoare aparent insupor-tabilă zdrobite sub călcâiul entuziast al asasinilor oficiali învățați economie politică so-ciologie filozofie matematică pentru a ști dacă puteți să câștigați dintr-o crimă nu mai fa-ceți crime de amorul artei depășiți faza asta cerută chiar de mine mai sus calculați unghi-urile prin care un cuvânt aruncat la întâmplare poate ucide calculați geometriile sociale prin care mulțimi întregi pot fi aneantizate învățați literatură învățați prozodie scrieți poe-zii și ucideți toți poeții ucideți-mă ucideți-mă ucideți-mă ucideți-mă ucideți-mă ucideți

așa veți cunoaște mai bine ființa și neființa
dar iluzia?

unele au fost socotite
iubiri

congruențe între cuvinte congruențe între limbile care se ating congruențe incongruente între toți aceia care se iubesc cei care se simt în interior în exterior aceasta să fie iubirea ce este totuși iubirea altceva decât umori și instincte ce este mai mult decât neluări în se-rios a sentimentelor de sațietate de satisfacție post factum post coitum post de toate felu-rile iubirea ne îndeamnă să fim haotici ne îndeamnă să ne îndemnăm să simțim ceea ce este dat să simțim să descoperim ceea ce este de descoperit să înaintăm pe drumul care este de străbătut congruențe între noi doi între mine și tine între iubit și iubită între
eul meu și eul tău de ce nu suntem în stare să spunem decât vorbe banale despre noi de ce ne referim doar la lucruri banale dar care capătă sensuri exotice în gura ta și pe care eu le ascult cu mare uimire sfânta sfintelor sunt vorbele tale pentru mine te simt aici te simt pretutindeni nu este nici o iluzie ești cu desăvârșire în mine sunt cu desăvârșire în tine și fizic și spiritual suntem una cu noi suntem una cu iubirea noastră lasă-mă să te iubesc perpetuu lasă-mă să mă mint perpetuu că ești a mea lasă-mă să te înșel perpetuu că totuși eu sunt și nu altul lasă-mă să te doresc te las să mă dorești ai grijă la pragul peste care nu treci decât o dată ai grijă la pădurea de pini și la toate poienile unde ți s-a șoptit vorbe de iubire crede-le nu le crede nu ai de ce nici într-un sens iubirea există nu există îndoiala există nu există suntem aici de multe mii de ani de milenii de ere și totuși cât de săraci suntem în declarațiile de dragoste cât de greoi ne exprimăm în fața iubitei a iubitului nu am învățat încă prea multe de la iubirea de sine a umanității suntem încă învățăcei rebeli nu dorim să fim dirijați tot ceea ce aduce a dirijism ne repugnă suntem liberi să iubim să nu iubim să refuzăm iubirea iubirea este o iluzie nu este este nu atunci de ce nu îndrăznim să cerem să ne iubim tu carne a ta iubește-mă iubește-mă iubește-mă iubește-mă iubește

așa veți cunoaște mai bine sentimentul ființei
dar iluzia

unele au fost socotite
psihanalize

dincolo de vis dincolo de sens întrebări pe sofa oameni alergând prin vise în vise între-bând unde sunt realitățile lor de ce transfigurările ființei lor au avut loc fără știrea lor fără a fi anunțați de declinul spiritului lor al cotangenței la realitate întinși pe canapea pe pat pe scaun peste tot eu tu ea el noi voi ei ele debităm rușinea de noi de ceea ce nu suntem de ceea ce vrem să fim și ne e rușine vrem să fim eu să fiu tu tu să fii ea de dincolo de fereastra prăfuită ne privește cineva privim spre acel cineva el își poate schimba viitorul eu nu fereastra s-a închis pentru mine trebuie să o deschid fățarnic trebuie să mă descopăr stupefiat de ceea ce pot găsi eu veșnic tu eu tu el ea dincolo de toate conjugările dincolo de toate substantivele și frazele ce ascund vise ce ascund trecut viitor se închid în deschi-derile conștiinței în balamalele ruginite ale tresăririlor subconștientului uneori de o abso-lută candoare mai ales atunci cânt noi suntem întinși la pământ și la propriu și la figurat în fața lui freud al lui jung al altora ce ne sustrag amintirile și le îmbălsămează în acel ci-mitir incert al certitudinilor în morga de fiecare zi în apocalipsa noastră personală care ne ține cu sufletul la gură oare ce se ascunde în mine oare ine se ascunde în mine criminal îndrăgostit sacerdot tehnician fiecare poate într-o zi să-mi arunce în față tot disprețul toa-tă dragostea întreaga lor adulare parțiala lui regăsire totala lui iluzie visul trăirea de sine este o iluzie peste tot în tot existăm în noi ca o simplă iluzie iluzie iluzie iluzie iluzie

așa veți cunoaște mai bine iluzia
iluzia?

Profesorul

creierul îmi cântă osanalele impuse de abruptul memoriei
unde pot oare să mă scufund fără a fi apă
unde pot oare să mă îngrop fără a fi pământ
unde pot oare să mă înalț fără a fi aer

pot evada veșnic între cele două sfere care închipuie infinitul meu
între marginile celor două cercuri care închipuie cătușele mele spirituale

de ajuns niciodată nu voi ajunge la nici un consens cu mine
așa de încâlcit sunt încât mi-e prea complicat să-mi spun complex

îmi cercetez și crimele și iubirile și smârcurile cele mai îndepărtate de eul meu conștient
mă scufund în toate zoaiele postmodernismului
în toate ghirlandele barocului
în toate luminișurile romantismului
prin toate luminile și umbrele renașterii

cât de mult aș vrea să fie a mea renașterea mea
m-am săturat de buzunarele existenței mele atât de reale
în care ascund lacrimile și iubirile și crimele de fiecare dimineață

fastuoasele mele realități m-am săturat de voi dați-mi înapoi ce am întrezărit în ochii mei în fiecare dimineață când îmi tai smocurile de păr de pe creierul înfierbântat
îmi văd din ce în ce mai clar misterul ființei iluzia

experimentele mele sunt mai dese
imaginez fel de fel de combinații posibile a realităților noastre atât de macabru reale
torn în retortele contururilor atât de clare mânjite de fum
în claritatea tuturor apelor mângâiate de veșnicia coralilor
în strălucirea înghețată a tuturor steiurilor
fel de fel de semințe ale tresăririlor conștientului și subconștientului meu

urmăresc avid chipurile conturate clare transparente
ale celor de lângă mine
ce deosebire simplă
între aceștia și cei din mine
ce deosebire imensă între minele de lângă mine și minele din mine

frați întru iluzie

în noi
în voi
în luminișurile veștede în timp ce înverzesc
în luminile stinse în timp ce se aprind
în mlaștinile fetide în timp ce se vindecă
în realitate în timp ce devine iluzie


Crainicul

Și iată cum, dincolo de slava cețoasă, de munți, și de ape,
apare-acel continent, totdeauna iluzii în noi să le scape.
Doar noi, reieși din lunga poveste ce-am spus-o anume,
suntem veșnici atleți, bucuroșii sihaștri ai iluziei hume,

doar în noi cuib își face ceea ce iluzoriu se-ndeamnă
și mereu căutând continentul iluziei bucurie înseamnă
și nu-i iluzia oare decât căutarea voioasă a eu-lui drum
și nu-i iluzia oare flacăra când totul pare doar scrum?

Să-ncetăm a mai cere reale tributuri, veridice fapte,
încinși cu iluzii, bacanalele jocuri s-aruncăm iar în noapte,
printre goliciuni, printre stele închipuite, să ne credem zei,
iluzii să vindem, să trăim iluzii trăite repetat doar de ei.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!