- încrederea.
copilul ia din mâna părintelui,
fără să întrebe,
cu credință oarbă.
“ia, maică.”
copilul ia și înghite
și nici că-i pasă ce-i în nasturele ăla.
e amar, se strâmbă.
“ia și gura asta de miere, să speli amărala”.
îndemnul îl urmează fără să clipească.
d'aia li s-a zis copiilor copii și părinților, nu.

- grija.
câtă de departe,
în lung și lat,
peste lume,
poate să răzbată privirea părintelui
ce-și așteaptă copilul dus,
pe soartă?
e ca o pândă de fiară înfrigurată
și înfometată care,
la fiecare adiere,
tresare
în toate fibrele sale.
dospește strâns aluatul
ce va să fie pâine și,
în pâine vei gusta și tu,
mâine,
gândul nespus,
“las’ că vine”.
d'aia li s-a zis părinților părinți și copiilor, nu.

- durerea.
își plânge, fiul,
părintele plecat.
și-l amintește,
privind la stele.
îl pomenește în cântec și-n vorbă
și ram de salcă îi pune pe mormânt.
“ce mai faci, tu, taică?”
și-o lacrimă își lasă,
pe pământ.
d'aia li s-a zis copiilor copii și părinților, nu.

- durerea?
de și-ar putea vinde zilele rămase,
ori carnea prinsă peste oase,
numai să poată pleca în locul lor,
în ceruri.
de nu ar fi secat izvoarele lacrimilor
și plămânii nu s-ar fi zbârcit
de la atâta jale.
“de ce, Doamne, de ce!?” strigă îngenuncheat.
d’aia li s-a zis părinților părinți.