poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 125 .



Cântec de jale de neparticipare politică
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cristina-monica ]

2021-04-04  |     | 



Acum voi nota în curând concluziile finale legate de politică. Cineva a spus că unii oameni vor fi revoltați de concluziile mele politice, fiindcă ei au patimi sau pasiuni politice asemnea celor proști și mulți, în timp ce eu sunt un om rece și intelectual în analiza politicii, cum am fost întotdeauna, aruncată fiind de soartă printre oameni inuman de calzi și înfierbântați de politică, fie pentru că erau proști, fie pentru că erau vreun fel de agitatori politici, naiba știe ce, sau chiar nebuni. Nu intenționez să supăr sau să deziluzionez pe nimeni și întotdeauna am avut respect și grijă față de sensibilitatea oamenilor de rând, fără să mă amestec câtuși de puțin în politică, dar, fără să vreau, privindu-i pe ceilalți ca pe un fel de copii cu distracțiile și jucăriile lor. Întotdeauna am fost un om cu mult bun simț, chiar dacă oamenii m-au ținut izolată întreaga viață și nu am jignit și nici deranjat pe nimeni, nici din punct de vedere politic. Oricum am fost un om foarte tăcut și complet fără gânduri politice, fiind și exclusă din lume oricum. Om de mult bine, aș fi știut să pun mereu o vorbă bună pentru cei dragi, dar nu politică, dar ei mereu m-au izolat și au mințit despre mine.

Așadar să scriu încă o dată câteva generalități. Tot ce am spus mai sus e adevărul și ar mai fi de adăugat că așa am fost mereu. Eram pregătită poate să citesc și să înțeleg, desigur parțial, filozofia istoriei, (ca domeniu teoretic). Am căutat în dicționar definiția politicii și am găsit că e o activitate a grupurilor și claselor sociale, că cuprinde scopuri și mijloace de atingere a lor etc. Se pot face deci multe distincții. Una ar fi diferența față de conștiința sau credința politică. Desigur că politica, mai ales prin activitatea de mass-media pentru atingerea unor scopuri, modelează conștiințe și are rolul unificator sau chiar funcțiile unei comuniuni prin limbă, sunet și imagine, asemenea unui ritual. Politica mai înseamnă și managament al resurselor umane sau de mediu, și poate fi observată această funcție mai ales dacă privim structura și denumirile ministerelor unui gurvern. În orice caz, pe mine nu m-ar fi atras defel, chiar dacă aș fi fost capabilă de așa ceva, să muncesc pentru guvernarea unei țări în mod științific sau inteligent și nici să studiez acest domeniu de activitate. La fel, nu m-ar fi atras nici munca de propagandă sau studiul și prognozele privind acest câmp de activitate – chiar și numai teoretic nu aș fi dorit să studiez așa ceva. Problemele mele au fost create de unii oameni răi, care intrau telepatic peste mintea mea abia în ultimii 15 ani, în cu totul alt domeniu de activitate și anume părerile așa-zis politice ale oamenilor de rând, pe care eu nu i-am disprețuit, nu i-am influențat în niciun fel și nici nu mi-aș fi dorit acest lucru. De fapt, nu părea a fi vorba de politică, ci de părerea lor despre mine, pe care unii susțineau că au politizat-o sau au legat-o de evenimente sau forțe politice.
Intru direct în problemă. Unii susțineau că eu am fost masacrată și vânată toată viața fiindcă am fost prezentă la revoluția din 1989 și, din păcate, filmată. Spuneau că am fost condamnată la moarte fiindcă am scandat acolo împreună cu ceilalți lozinci anticeaușiste. Voi explica din nou imediat. Nu am știut că sunt filmată, luați aceasta în considerare. Am explicat totul pe larg. Sunt nevinovată. Nu am complotat defel în scopul acelei revoluții, nu am fost colaboraționist, nu am vrut să merg acolo, ci am fost atrasă de forțe stradale, care m-au prins în apropierea locuinței colegei I și m-au convins să merg la Piața Revoluției. Revoluția nu s-a petrecut datorită mie. Adevărul e că în viață nu am avut nici păcatul curiozității și doar atunci am cedat impulsului curiozității și încă o dată în copilărie, când am căutat în lada din podul bunicilor și am găsit documente militare parcă și alte certificate, precum și istoria numelui familiei mamei. Deci numai o dată în viața adultă practic. Tocmai colega I mă vizitase cu o seară înainte, ca să îmi vorbească de acele evenimente din 21 decembrie 1989. Ea m-a instigat, cum s-ar zice. Ajungând în acea piață așa cum am povestit, am fost obligată, fiind în încercuire, să strig acele lozinci, pentru a nu face notă discordantă. Mi-era și frică. Nici măcar nu știam, cum știau ceilalți, că revoluțiile se petrecuseră deja în multe țări est-europene, începând cu primăvara.

Cu toată nevinovăția mea cu tot, unii m-au tot lovit cu ideea că istoria nu poate fi schimbată și chipurile de aceea mă omoară ei pe mine. E o aberație. Normal că istoria reală nu poate fi schimbată, fiindcă ceea ce a fost nu poate fi schimbat. Deci părea că ei se referă la faptul că evenimentele revoluționare din București au fost descrise distorsionat de istorici. Dar, pentru numele lui Dumnezeu, istoria scrisă exact asta este – munca unor intelectuali numiți istorici. Două din colegele mele aveau rude istorici, una fiind chiar I, printr-o coincidență. Deci, istoricii sunt cei care scriu istoria, este meseria lor. Este adevărat că evenimentele de atunci au fost descrise diferit față de cum au fost, am verificat și eu citind manuale școlare și în wikipedia, pe internet. De asemenea, am observat că descrierea acelor evenimente s-a modificat chiar în cursul actualului regim politic, instaurat la Revoluție. Nu se schimbă istoria doar odată cu revoluțiile. Manualul meu vechi de istorie mi-a fost, desigur, luat de părinți, care nu mă lăsau să păstrez nimic al meu și mă terorizau mereu. Este și acum scris în manuale și cărți pentru tineri că istoria scrisă reflectă interesele puterii politice în general, nu doar în epoca de odinioară. Totuși, cei care mă terorizează au inventat că trebuie să mă omoare numai fiindcă am fost martoră atunci la revoluție. Sau fiindcă tinerii au fost mințiți despre ce a fost atunci de către adulți care, la rândul lor, au fost mințiți etc. Că ar fi nu știu ce rușine etc. Acum să judecați drept – eu nu am încercat să descriu acele evenimente și nu aveam nicun interes să spun cuiva adevărul. Nu aveam cui și oricum nimeni nu era interesat de adevăr, dimpotrivă, exact cum spune tatăl meu mereu. Bineînțeles că adevărul curat e întotdeauna mai bun, nu am fost un om care să tăinuiască ceva și aș fi spus adevărul dacă ar fi fost necesar, dar nu a fost cazul de așa ceva. Era total inutil și oricum nimeni nu m-ar fi crezut. Acum ei spun că i-a deranjat că eu am spus exact cum a fost și cum am suferit eu atunci, că oamenilor nu le place – deși ar putea pur și simplu să spună că relatarea mea scrisă nu e veridică, fiindcă am fost închisă la psihiatrie și fiindcă există câteva locuri în care eu nu mai sunt sigură de cum a fost. Părinții mei au încercat să îmi spele memoria, atât prin psihiatrie, cât și prin luarea cu forța a ziarelor culese de mine atunci. Oricum, mi s-a spus de multe ori că toată lumea știe adevărul despre ce a fost atunci la Revoluție, dar toți vor să rămână public scris în istorie așa cum e scris, puțin altfel, eventual pentru alinierea firească și la politica altor state. Eu nu am nimic împotrivă, desigur, poate au dreptate. Oricum, toți cei care au fost în fostul CC sau în piață odată cu mine, știau de asemenea cum s-a derulat revoluția, deci o grămadă de oameni știa și încă mai țin minte probabil, oare ce au cu mine? Unii spun că e vorba de nu știu ce putere prin forța informației și deci ei vor să mor eu sau să îmi distrugă creierul, pentru ca ei să aibă unica putere legată de adevărul de atunci ce va deveni secret numai al unora prin moartea mea sau că va fi șters complet din memoria colectivă. Aiureli.

Mai e ceva de adăugat. Eu nu am nicio vină legat de moartea fostului așa–zis ”tiran”, Ceaușescu. Îmi amintesc cu precizie că am scandat moartea lui, în mod ipocrit, dar fiind eu prinsă în cursă acolo, altfel vă dați seama că nu am dorit niciodată moartea nimănui. Apoi am deschis odată cu părinții televizorul exact când el era împușcat la Târgoviște, împreună cu soția și pentru o secundă-două mi-am pierdut cunoștința și am strigat moarte fără să vreau. Tata striga foarte puternic. A fost singura dată în viață când mi-am pierdut astfel conștiența și totuși puteam să mă văd din afară cum strig, a fost totodată singura mea experiență extracorporală întreaga viață.
Mi s-a spus adesea că Ceaușescu era ”the bad guy” sau cel care era urât de toată lumea și că toți voiau moartea lui. Prin urmare părea ridicol și reprobabil faptul că eu explicam că nu avusesem nicio vină legat de moartea lui. Familia mea era extrem de pornită împotriva familiei Ceaușescu, încă de când eram copil, și, în acest mod, prin opiniile lor rele, vulgare și violent exprimate, ei îmi făceau amare aproape toate zilele cu reuniuni în familie, uneori chiar și de sărbători, la finalul fiecărei mese, eu fiind singurul copil. De atunci am prins dezgust față de propaganda politică pentru proști. Dar, în ultimă instanță, în fața lui Dumnezeu sau a unei instanțe drepte, sau a ultimei comuniuni, omul e responsabil numai pentru ceea ce a greșit, și cei buni și curați nu sunt pedepsiți. Eu am povestit totul curat, așa cum am făcut și cu restul povestirii despre viața mea. Ce treabă aveți cu mine și de ce credeți că eu trebuie să mor din rațiuni politice? Ce politică? Eu am fost un om cu abilități legate eventual de filozofie, incipiente, nu am deranjat niciun politician. Și legenda marelui Socrate, piatră de temelie pentru filozofi, îl privește drept un om otrăvit pentru vină politică, de fapt o condamnare nedreaptă și fără legătură cu politica. Istoria poate sta scrisă așa cum este, oricum se va schimba când va fi nevoie. Tuturor ne place istoria, cu toții știm că istoria recentă minte mereu și ne plac mai ales timpurile străvechi, cu aerul lor de legendă și poveste, care oricum sunt minciuni mai frumoase. Nici din punct de vedere al politicii nu am greșit.
Mai am de adăugat încă câteva idei doar.
Spuneam despre ideea de adevăr istoric în politică. Este absurd ca dvs. să doriți moartea mea pentru că adevărul a fost mai degrabă ce am povestit eu – oricum nu sunt mari diferențe, nu sunt prăpăstii chiar. Unii spun că anumiți politicieni v-au convins că eu ar trebui să fiu omorâtă, dar mă îndoiesc. Când eram încă în București, interesul legat de adevăr în politică nu exista, oricum nu legat de ceea ce spuneam eu, deci ce importanță are? Unul intra în gândul meu cu ideea că nu îl interesează adevărul, el vrea să aibă ce băga în oală. Probabil că ați înțeles că eu nu aș fi putut fi coruptă să spun vreo minciună, nici cu otravă, cum au făcut, nici cu sărăcie, cum au făcut, nici cu lipsa drepturilor și nici cu altceva. Ei practic mă omorau și eu niciodată nu am crezut că ei voiau să mă forțeze să spun minciuni legate de politică, și nimeni nu mi-a sugerat așa ceva niciodată. Nici în fața morții nu aș fi spus minciuni, din mai multe motive, în primul rând fiindcă minciuna face răul și poate lovi alte creaturi fantastice și bune și cuminți, cum am fost și eu și eu nu aș face așa ceva. În al doilea rând, nici măcar nu știam ce minciuni sunt la modă.

Am fost un om izolat, nu aveam niciun motiv să împărtășesc adevărul inutil despre suferința mea, decât cel mult dacă aș fi făcut ceva frumos, artistic, dar în formă deghizată în vreun teatru metaforic sau altcumva. Dar ei m-au otrăvit, chiar dacă ei neagă, e adevărul, jur, încă se poate reconstitui o parte cu anumite dovezi. Nu știu de ce m-au otrăvit. Oricum, dincolo de ”tempora et mora” adevărul este totdeauna cel mai frumos dar pentru cugetul omului, orice adevăr. Numai minciuna lovește, dar ei consideră că și adevărul îi lovește, anume pe cei care au mințit. Nu, doar minciuna lovește și așa m-au lovit pe mine. Adevărul meu nu – mai ales explicat adevărul întreg, nu ar fi lovit absolut pe nimeni, căci nu există vinovați în ultimă instanță – cei inteligenți aproape niciodată nu greșesc, iar ceilalți sunt slabi de înger și de fapt iresponsabili. Dar adevărul întreg ar dura mii de ani să fie spus. Ori înțelegi totul deodată, ori deloc. Eu am greșit doar țipând moarte, dar în stare de inconștiență, fiind deci o simplă unealtă, atunci. Ulterior, intelectul meu s-a dezvoltat, dar nu am transmis adevărul decât profesoarei A de istorie, și în acel moment nu mi-am dat seama că poate fac ceva rău, că poate ea nu știa nimic. Fusesem singură prea mult timp, niciodată nu vorbisem cu nimeni. Oricum, și pentru tineri, și în general, adevărul, frate cu lumina, este mai frumos decât minciuna, dar duce uneori la tragedii în sensul puternic al cuvântului, dacă e greșit înțeles. Eu am scris adevărul fiind totuși un om bun și otrăvită fizic – deci amețită puțin și astfel poate s-au strecurat mici erori.

Ulterior, aceleași uri și politici ale altor popoare au dus și la omorârea lui Saddam Hussein, la care am deschis televizorul tot întâmplător – când stăteam în blocul doi și priveam televiziunea rar, de două-trei ori pe an, deși alții se uită zilnic. Am supraviețuit aproape 50 de ani de viață cu extrem de puțină mass-media, poate și fiindcă am fost un om inteligent. Oricum preferam mereu liniștea. Dar, e adevărat, mass-media e necesară funcționării psihice a omului contemporan.

Unii mi-au spus, la mulți ani după întâmplare, că nefasta psihiatră V la care mă trimisese profesoara M, m-a tratat monstruos fiindcă credea că eu sunt pedepsită psihiatric ca să nu spun adevărul despre revoluție. Fără să bănuiesc așa ceva, i-am dat pe o hârtie o declarație pe scurt despre toți anii de calvar, inclusiv o parte din aventura mea nevinovată la revoluție. Este posibil ca aceeași V să fi fost în locul ginecologului în 2018, sau oricum semăna cu ea, și m-a tratat urât și violent.

Sunt unii care spun peste mintea mea că revoluția din 1989 nu a fost decât chinuirea mea. Probabil că că unii păreau să creadă că eu eram un fel de zeu sau dumnezeu. Ideea lor era că orice război sau orice revoluție sau schimbare se pot face doar prin lovirea mea, fiindcă reprezintă forțe de distrugere și eu sunt un fel de chezășie a stabilității lucrurilor și oamenilor. Dar, pentru a gândi corect, diverși oameni cad în tinerețe pradă politicii, fiindcă toți vor să participe, cu puțina lor cunoaștere juvenilă despre lume. Eu avusesem o tulburare psiho-sexuală în prima jumătate a lui 1989 și era vorba de nevinovăție, nu de nebunie. Participarea mea la revoluție a fost datorată acelor violuri sexuale telepatice care mă obosiseră. Am fost și donator onorific de sânge atunci și am leșinat. Despre acea revoluție se spune în cărți de istorie că este prima revoluție televizată. Posibil, dar, peste mai mulți ani, eu am uitat momentan lecția învățată de mine atunci.

Este vorba de cealaltă unică rătăcire politică a mea, când am fost prinsă de radio BBC. Tot așa intrase și radio Kuwait în casa mea întâmplător, înainte de războiul din Golf, după ce am suferit sexual. Radio Kuwait transmitea doar muzică pop în limba enlgeză, probabil americană. BBC m-a găsit, nu eu am căutat, a fost postul de radio care s-a detașat mai puternic între unde. După revoluție, la mine la bloc erau ecranate posturile de radio naționale românești, că altfel eu aia aș fi ascultat. Acela a fost singurul timp din viața mea când am urmărit știrile politice – iar dvs. care priviți zilnic uneori, mă acuzați pe mine! Nu am avut nicio greșeală, în afara unui sentiment – doar sentiment – negativ față de SUA și americani, fiindcă aveam doar 29 de ani și nu începusem încă să mă maturizez – asta se întâmplă normal abia la 35 de ani – adică să înțeleg întreg sistemul și propria mea viață și rostul meu. Era vorba de un sentiment, nu de gânduri rele sau idei sau fapte rele – deci practic nu eram vinovată și era un sentiment perfect justificat în acel moment al vieții mele, nu din cauză că îmi pierdusem piciorul, pentru asta nu învinovățeam pe nimeni, fiindcă acel lucru fusese decizia mea, ci pentru toate multele detalii neînțelese de mine, legate de SUA în viața mea, începând din copilărie – deci, fără să văd toată implicarea restului lumii, îi credeam vinovați aproape exclusiv pentru întreaga tragedie a vieții mele. Și, de-a lungul a 50 de ani de viață, numai un singur moment dramatic s-a petrecut, în legătură poate cu sentimentul meu negativ, fiindcă și sentimentele influențează lumea – căderea turnurilor gemene în 2001, ceea ce putea fi și un fel de înscenare, ca să fie totul aruncat peste mine, cum făcuseră mereu, eu fără greșeală fiind, mereu. Desigur că sentimentele bune au redevenit desăvârșite după scurt timp și după după 35 de ani, și să nu uităm că eram crescută cu mare drag de lume și iubire egală pentru toți oamenii din lume și imensă frumusețe și idealul păcii și armoniei. În rest, cu BBC, nicio altă greșeală, doar credința în pacea dintre Israel și Palestina, cu oarecare favorizare poate greșită a arabilor, fiindcă la tv așa apărea. Nu mai explic. Eu uitasem numai atunci, pe moment, lecția ”teatrului” de la revoluție. Am mai și citit istorie puțin despre faptul că Marea Britanie avusese legătură cu acea zonă palestiniană de mult. Unii spun că oamenii nu știu nimic și că ei cred că tot ce văd ei la știri e real, dar mie mi se pare că uneori, dacă e vorba cel puțin de revoluții sau războaie, e clar că ele nu sunt, cel puțin parțial, reale, că par ceea ce nu sunt. În afară de urmărirea pasivă pentru scurt timp a știrilor, eu nu am mai avut niciodată, întreaga viață, vreun fel de implicare în politică.

Mai am de notat două lucruri deja spuse. Toți oamenii, vrând-nevrând, au o dimensiune politică și ea apare cel mai bine în afaceri de familie. Una din rudele bogate ale mamei a clamat răni la revoluție și partea săracă a familiei – ai mei – râdeau de el odinioară cu ideea că s-a rănit singur. Eu nu cunosc adevărul. O altă întâmplare bizară pentru mine e că, după 1989, fiind eu la Sibiu la fratele mamei, mătușa avea ochii în lacrimi și spunea ”cum să (poți să) omori un om”?!Amândoi aveau tv cu știri politice în bucătărie și spuneau, spre mirarea mea fiindcă nu pricepeam, că eu trebuie să îi iert, dar ei trebuie să meargă acum cu ăia, ca și cum eu reprezentam ceva politic.

În felul acesta am terminat de scris tot esențialul despre ”politică” în viața mea și câteva concluzii. Oamenii proști, bineînțeles, nu au nicio vină că au nevoie să funcționeze psihic și prin viață politică – e o nevoie clară în viața publică dar și acasă și alți oameni inteligenți se ocupă cu mobilarea politică a minților oamenilor și cu gestionarea acestor minți mai slabe, a gândirii și nevoii lor de joc și chestiuni serioase politice pe înțelesul lor. În ultimul timp am observat că sunt la modă talk-show-uri politice, dar eu nu mă uit niciodată și nici la știri, sunt prea catastrofice, chiar dacă uneori sunt adevărul (?), poate voi privi în viitor.
Îmi amintesc și cartea Despe dragoste și umbră de Isabel Allende, unde un bărbat se sinucidea din rațiuni politice, fiind lipsit de loc de muncă și nevinovat. Caz clasic de sinucidere. Îmi amintesc că odinoară, în anii 90, nașul meu îmi spunea că trebuie să am răbdare, că va veni Uniunea Europeană și va fi mai bine și pentru mine. Mă gândeam că e total absurd că mă urăște cineva din rațiuni așa zis politice, e altceva, și ei numesc acest altceva politică. Mă gândeam la drepturile și libertățile cetățeanului și la faptul că dacă e democrație, atunci de ce îi deranjează că am spus numai adevărul? Nu am avut ce face, am fost oricum forțată de tortură, că altfel nu descriam aceste fapte din viața mea. Ce problemă au ei legat de adevărul că o femeie singură o viață întreagă și așa-zis nebună a suferit mult? E vorba doar de un pretext pentru omorârea mea, nu de un motiv real. Sau pentru ideile legate de omorârea mea – eu, fiind considerată nebună sunt oricum condamnată, și oamenii, prin convenție, consideră că eu nu am dreptate, deși nimeni nu a stat de vorbă cu mine întreaga mea viață. Sunt omorâtă lent din trei motive – negarea drepturilor fundamentale ale omului în cazul meu, ceea ce va duce la moarte implacabil, izolarea grea și aproape totală și acum insuportabilă de aproape 37 de ani în ciuda a tot ce am făcut și implorat și otrava care mi-a fost clar dată, ceea ce puteam dovedi chiar în trecut și poate și acum. Medicamentele nu sunt otravă. Nu contează gândurile celor răi, de exemplu acum spuneau iar că eu trebuie să fiu îngropată adânc, deși am fost întreaga viață binele și binecuvântarea, nu blestemul și răul. Ei mereu își exprimă ura și dorința să mă omoare. Familia nu m-a persecutat fiindcă am scris adevărul despre cum mă persecutau, ei m-au respins total din 1984, dar au mințit, și absolut nimeni nu are motiv real să creadă că eu am fost ceva rău, fiindcă am fost un om complet izolat de la 13 ani și am iertat cu iubire familia mereu, dar degeaba.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!