Suntem tot noi
rătăciți în aceleași miasme
împleticiți căutând remușcarea
o treaptă mai sus

Aceiași ochi
poartă în pântec
șoptita ură
scăpată din chingi la moment
naștere mereu prematură

Te apleci peste surâsul șarpelui
cu aceeași dragoste.
Numai în Braille
se învață metronomic
iertarea
Știai?

Exterior totul crește
se scurge
Cu degete închircite și mute
în urmă rămânem
doar noi