Viața unui om care se însoară periodic nu poate sta prea departe de una din cele mai fascinante regiuni experimentale ale vieții cotidiene lângă o femeie, făcutul cafelei și nici de reactorul implicat, ibricul de cafea.
Pentru cine cunoaște cât de cât femeia, esența ei, principala sa plăcere și adevărata ei dependență este indubitabil faptul că nu numai un mariaj, dar și o relație ceva mai lungă de două ore nu poate rezista fără un dispoziiv profesional de producere a cafelei, ceștile aferente, laptele necesar și câțiva saci de cafea măcinată în proximitate.
Fie că este vorba de expresor, ibric, filtru sau termoplonjor, unele din primele obiecte achiziționate în cupluri sunt din această gamă și nu cătușe, inele, biciușcă sau alte prostii din mintea bărbatului.
Cafeaua astfel preparată a băltit din primele momente ale tuturor relațiilor mele, contribuind probabil la atingerea cu ușurință de către neveste a clarității mintale necesare înțelegerii, analizării, deplângerii și încercării de a schimba a celor mai multe din trăsături mele negative (ale mele sau ale oricărui barbat însurat), trăsături la care mama nu se referea niciodată.
În paranteza fie spus cumpărarea unui alambic, a cărui sens l-aș fi văzut cu mai multă claritate, a fost în mod persistent și iritat respinsă.
Ultimul meu mariaj care s-a încheiat a făcut-o atunci când, o dată cu ultimul model de expresor performant de pe piață, fosta soție a atins un nivel de înțelegere a problematicii de cuplu, depășit doar de un nivel de nervozitate concomitent inexplicabil.
Partajul a mers bine. Expresorul a ajuns la ea (cu celelalte obiecte din jur și casa) dar într-un moment de demnitate și bărbăție am revendicat ibricul.
Era ibricul de la mama.
Era ibricul în care mama făcea tatei ceaiul necesar unui mariaj de succes, era ibricul în care am fiert prima țuică si în care am învățat că în vinul fiert se pune scorțișoară.
Era ibricul meu ! Și l-am păstrat, într-un moment de neatenție al ei.
Viața de holtei a început. Băuturile utilizate nu aveau nici o legătura cu fierberea, fiind în general preambalate în sticle și cutii și în general băute reci.
Dar cum starea de bine în creierul masculin creează o reacție de căutare de sens opus, am început să cunosc femei. Câtă vreme cunoașterea s-a oprit la nivelul plăcut- superficial la care ar fi trebuit să se oprească, ibricul a ramas, din ce în ce mai prăfuit, la locul lui.
Dar a venit momentul în care creatorul m-a pus la test.
Plecând din fundul gâtului domnișoarei, cârâiala după o ceașcă de cafea a trezit în mine atavica reacție de a o produce (la fel cum fluieratul îl făcea pe câinele lui Pavlov să- și dreagă vocea ani în șir după ce rusul pierduse potaia).
Fiind cafegiu diletant aveam în casă doar o pungă de cafea de la crăciunul trecut, așa că, intuind corect că necesitatea amestecării apei cu conținutul pungii este soluția de a putea rezolva cererea domnișoarei, am inițiat experimentul care mi-a schimbat viața.
O anumită stângăcie a fost evidentă la început (neaprinderea focului, uitarea ibricului pe foc ca urmare a anumitor activități paralele, vărsarea în poală și scăpatul bărdacei, etc).
Totuși în timp abilitatea mea de experimentator a crescut, ba mai mult am putut constata că băutura în sine, deși inferioară oricărui tip de tinctură, nu este chiar atât de rea.
Domnișoara a plecat din viața mea, nu și necesitatea de a face cafea.
Cu timpul însă am fost din ce în ce mai intrigat de o observatie recurentă, de natură a schimba paradigma cunoașterii actuale.
Pur și simplu ibricul se comportă ca un reactor creaționist în care din puținele linguri de cafea puse se creează continuu cantități uriașe de zaț.
Zaț pe aragaz.
Zaț în chiuvetă.
Zaț în ceașcă, zaț pe farfurioară,
Am facut ce ar fi făcut orice om de știință. M-am scărpinat în cap.
Gestul în sine m-a relaxat și mi-a dat imboldul să încerc să cuantific diferența. Nu o să insist asupra procedurii, întrucât eram un pic beat în acea seară și mahmur în dimineața, dar rezultatul, în care cred cu tărie, este că în ibricul meu apar cantități nejustificate de zaț.
Presupun chiar că mai este zaț, nemăsurat, care se creează ulterior băutului cafelei și o prelungire a experimentului a doua zi ar putea aduce dovezi biologice (necesitând totuși un colonoscop și un prieten cu mâna ușoară)
Deci, oameni buni, zațul apare spontan în ibric.
Nimic din cunoașterea umană actuală nu poate justifica asta.
Sunt convins că în laboratoarele NASA problema este cercetată serios (alături de problema înscenării deplasării primului om pe Marte).
Eu personal cred că este dovada Creației. În ibricul meu, al oricăruia din noi.