Imi pare rau, nu se vede poza!!...
Doamna Lenuș, Domnul Ioan Muntean, (administratori), eu, Elisabeta Branoiu, (cu palarie, in negru) si toti colegii de breasla, poeti, scriitori, coautori la Lansarea de Carte: “Amprente Temporale”, la Hotel Novotec- Bucuresti, pe 2-Octombrie-2011.
Modul meu de a vă multumi, pentru aceste momente frumoase pe care le-am petrecut impreună și care vor dăinui în continuare sub forma unor amintiri de neuitat, este, să vă spun că... Vă iubeeeeesc!; modul meu de a vă mulțumi pentru tot ceea ce ați reprezentat pentru mine, și veți continua să reprezentați, este ca prietenia voastră va rămâne în continuare... iar voi veți rămâne mereu în inima mea ♥! Va iubesc ! ♥ ♥ ♥

Lansarea Cărții: “Amprente Temporale”, antologie de poezii cronopediene, vol. 1.

ANUNÞ: “Bună seara! Aș dori, vă rog, să-mi spuneți care puteți veni la Lansarea Antologiei, a acestei Rețele. Lansarea va avea loc pe data zilei 2-Oct.-2011, și va fi în București. Va fi mai multe surprize, printre care o combinație de poezie și prezentare de modă... Mai multe amănunte vor fi anunțate ulterior... Rugămintea mea este, și aș dori confirmarea, cine va putea veni la această lansare. Cu prietenie! Lenuș”


Evident, voi fi prima, am răspuns eu, și o voi aștepta pe Doamna Lenuș, cu un trandafir în mână la intrare. Desigur, vor veni și toți confrații din breaslă, chiar dacă astăzi nu sunt trecuți în carte, vor fi în Cartea viitoare, Volum. 2. Ce bucurie va fi!... E singura șansă, să ne putem cunoaște, nu, numai virtual... gândeam eu cu glasul mut, dar cu inima plină de optimism și fericire...

2-09-20011.
Astăzi, iată, voi fi prima la Hotel Novotec- București, îmi asum ceea ce am promis, dar odată ajunsă, dezamăgire!!... Această impresionantă clădire era foarte aproape de Intercontinental, dar puțin ascunsă din Calea Victoriei, că cu greu am reușit s-o descopăr. Nu spun, că s-a ofilit și trandafirul și, spre rușinea mea, în loc de prima, am ajuns chiar ultima persoană intrată în Sala amenajată pentru frumoasa Lansare de Carte.
La intrare, observ, că la o masa rotundă, serveau un suc, o apă minerală, trei bărbați. Cum să nu-l cunosc pe Domnul Romeo-Nicolae Ionescu, deși tânăr totuși un bărbos, cu părul de culoare argintie?!...
- Bună Ziua!... Vă cunosc cel mai bine!... am îndrăznit eu să-i rostesc chiar și numele. Un alt bărbat de alături, mi-a întins mâna și s-a recomandat “Munteanu”. Cine să fie? Am mers cu gândul pe la mai mulți poeți, scriitori cu același nume, dar pe Domnul Ioan Muntean, nici decum nu am gândit că-l voi avea în fața mea. Pe dânsul îl cheamă Ioan Muntean, nu Munteanu!... Aveam în față un neaoș ardelean, un bărbat, adevărat, plin, în sensul cuvântului! Am avut prilejul să mă conving și pe mai târziu, când și Doamna Prezentatoare, talentata actriță, Doina Ghițescu, l-a invitat la dans. După reprezentația modei, de altfel rochii de o deosebită frumusețe, a vrut să anunțe și un grup de balerine ce trebuiau să-și facă numărul, tot la această Lansare, dar din păcate nu a mai ajuns!...
- Urmează... zise dumneaei, un grup de balerine... Nu !... îi făcu semn cu mâna, cineva de la ușă.
- Aaaa !... Cu regret, atunci va dansa balena... O!.. vai... adică, balerina, eu!. Da, voi dansa eu. Era o Doamnă foarte voinică, dar simpatică foc!... Bine, voi dansa... zise ea în spirit de glumă și foarte entuziasmată, dar îmi trebuie un bărbat. Privind galeșă prin sală găsi pe Domnul Ioan Muntean, probabil gândea c-ar fi singurul care îi va face față! Îl invită alături:
- Știți dans, unul doi, unul doi?
- Da... știu! zise dumnealui cu jumătate de gură și mai mult speriat decât timid. Așezându-se în dreapta Doamnei o privea foarte atent cu coada ochiului.
- Da?!!.. atunci va trebui să întruniți o condiție: să mă cuprindeți pe după mijloc. Domnul Ioan Muntean se și repezi să o ia în brațe, dar nu reuși să-i cuprindă talia.
- Nu... nu, nu! Nu pe la spate... îi reproșă, Prezentatoarea, cu o privire încruntată. Stați, condiția este să mă luați în brațe și în pași de dans, să vă rotiți de trei ori pe acest centru, apoi să mă ridicați într-o mână, așa pe suuuus!!... și să mă aruncați în brațele Domnului cu barbă albă, de colo, de pe scaunul din față.
- Accept cu plăcere! aprobă foarte repede Domnul Romeo –Nicolae... Domnul Ioan Muntean nu știa ce să mai creadă, din omul tandru și foarte curajos, deveni nesigur de sine! Ca o vrajă îi tulbură întreaga ființă... “Oare voi reuși s-o ridic pe Doamna atât de voinică, într-o mână?... Și dacă, da, de ce s-o plasez, frumosului cu mustață albă? Cu cine mă confundă, pe mine, acesta?... De ce să-i cadă acestuia lumina din stele fără sacrificiu ? Nu, nu!... e de prisos, dar, ironia sorții, cum să mă împotrivesc, acestei Doamne atât de drăguță?” și-o fi zis, puțin încruntându-se la Domnul Romeo. Un moment de tristețe se văzu pe figura feței sale, a tăcut, dar precis ar fi dorit să-i răspundă: “nu am puterea pe măsura dorinței mele!!...”
Sala a răbufnit în ropote de râs, aplauzele nu se mai sfârșeau. Doamna glumeață, a schimbat imediat discuția:
- Nu vă uitați la mine că sunt voinică... sunt tentații false... știți, bărbatul meu a decis, că la vârsta asta să port așaaa... o fustă lungă și foarte largă și neagră, și... bluza foarte largă, (cu puțin mov) ca să se pară numai că sunt așa de mare, dar de fapt eu am o siluetă perfectă... sala a râs din nou și a aprobat cu și mai multe aplauze.
- Ați vrea careva să fiți bărbat? se adresă ea femeilor. Măcar o zi...
- Nuuu! răspunse sala.
- Eu aș vrea, o zi... numai o zi. Să mă scoale și pe mine soția dimineața din somn, și, să mă alinte: iubițeeluu!... scumpuleee!!!... draguleee!... Cafeluța este gata, scoală-teee... Te rog, trezește-teeee!... Și să-i răspund si eu cu un ton arogant, sobru... ca un aristocrat : «Lasă-mă în pace, femeie ! »... Ah... măcar o zi! Da, măcar o zi să fiu și eu în locul lui! oftând din adâncul inimii. Aplauzele nu se mai sfârșeau, mai ales noi, Doamnele. Bărbații mai puțin, sau chiar deloc nu au bătut din palme. N-am fost atât de atentă, dar am fost pe deplin încredințată, că oftatul acestei Doamne i-a rănit în orgoliu propriu! Probabil unii bărbați se mai știau cu musca pe căciulă. Și ce i-au deranjat și mai tare, cred că a fost atunci când prezentatoarea a mai spus o formulă magică, soțul dânsei îi recomandase o ținută modestă, dar el întorcea capul după femeia modernă, cu fusta scurtă, buric gol și sânii la vedere. Aplauzele nu mai încetau. Doamna Prezentatoare a știut să-și joace perfect rolul de actriță. A recitat o poezie, plină de glume, reușind să ne distragă atenția, și să râdem pe tot parcursul lansării.
Finalul a fost și mai impresionant. Tot Doamna prezentatoare, Doina Ghițescu, ne-a citit poeziile, ne-a rugat, care vrem bineînțeles, să luăm cuvântul, dar emoțiile vibrau printre noi, mult prea mari. Au luat cuvântul mai multi autori, printre care Doamna Delia Stăniloiu, o doamnă inteligentă și drăguță. În cuvântul său a mai sesizat că, numele Doamnei Rodica Ionescu, nu s-a auzit și nici poezia nu i-a fost citită.
Eu care eram entuziasmată să-i cunosc pe toți și pe toate, personal, după ce Doamna Rodica s-a ridicat, în picioare, ne spune că are emoții foarte mari. Cu reproș în glas am mustrat-o puțin :
- Bine, dragă Prietenă, parcă mai ieri strigai la Mesaje Primite: “Mi-e dor, Imi e atât de dor de voi că simt o tristețe in suflet ! Ați dispărut toți ?!!...
- Da... așa este... eu am strigat... dar... acum ... nu mai îndrăznesc, am emoții! răspunse foarte timidă.
- Păcat... pe Site, suntem atât de sentimentali... ne dăruim dulcegării: „Vă iubesc, vă pup cu drag nespus, !pupici și tot binele din lume!“ și aici, acum, ne purtăm ca niște străini?... Sunteți tânără și așa de drăguță!!... iar in loc de poză, ați pus “trei pinguini? Cum să vă mai recunoaștem?” Mi-a zâmbit și i-am zâmbit și eu.
Fascinant ce a urmat! Cu toții, ne-am deschis ca prin minune inima plină de căldură sufletească, așa cum ne-am format în decurs de atâta vreme „o Mare Familie“. A urmat sarutari și îmbrățișări...Am picat toți de acord, că data viitoare o să fie altfel! O să creem o atmosferă mult mai prietenoasă.
Ne-am dat autografe, am primit autografe și ne-am pozat ca să ne reamintim de aceste frumoase clipe, până la adânci bâtrâneți. Am mulțumit frumoasei și bunei Doamnei Lenuș, și Domnului Ioan Muntean, care plini de atâta generozitate, a creat acest Eveniment Cultural, și care, cu siguranță, s-au dăruit până la jertfelnicie.
Sala, plină de flori, ne-a întâmpinat de la ușă: O floare, o carte, o floare o carte, exact până la catedra care era și mai senzațională. Trandafiri roz, mov-lila, crini imperiali și ornamentați cu alte diverse și mici floricele. De cum intrai, păreai, că intri într-un Colțișor de Rai.
Ce amintire plăcută!!... Cine nu iubește frumosul?... Cine nu iubește omul bun?... Am mai fi purtat astăzi, atâta bucurie în inimă dacă nu am fi postat pe acest Site Literar al Doamnei Lenuș?!...Și dacă nu s-ar fi străduit Domniile lor, pentru o așa mare lucrare!?... Le mulțumim cu tot sufletul și cu toată inima, și le dorim și dumnealor și celor ce au mai contribuit la acest sacrificiu, un viitor plin numai de bucurii, și mari și multe realizări! O tinerețe veșnică!
Aceste bogății sufletești de care povestesc cu sinceritate, aici, în acest context, le dăruiesc să aibă parte și toți membrii acestei Rețele și să ne întâlnim cu toții fericiți și sănătoși la Hotel Novotec București, la Lansarea următorului volum 2.
Cele mai frumoase inspirații tuturor! Munca noastră să dea și mai multe roade, Doamne ajută!