poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1786 .



la camera de gardă (2)
personale [ ]
(o dimineață)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [literesicifre ]

2010-11-04  |     | 



Hei, mi-aș dori cel mai mult să nu mai doresc, să fiu ceea ce trebuie să fiu, să fiu cuțitul Domnului și pâinea Domnului și foamea Domnului... Dar asta nu se poate! Și totuși totul se poate pe lumea asta...
Cred că am pornit prea pretențios cu titlul acela – fascicul de viață. Am vrut să subliniez simulacrul de viață din scrierea mea și, cred eu, din scrierea tuturor celor pe care i-am atins. O, dar cât de acaparant este acest dans! M-a fascinat întotdeauna intensitatea primului pas... la trezirea din somn. Dacă atunci când am întinde vârful piciorului nu am atinge pământul? Oare am fi în derivă? Nu cred! În cele din urmă lumea asta suntem noi și felul în care credem în noi înșine și în ceilalți este felul în care credem în Dumnezeu. Ce-mi ține conglomeratul acesta de atomi legați – oare concepția mea de-a fi sau conștientizarea mea este un rezultat al acumulării, iar conexiunea urmează pur și simplu altă lege, pe care abia acum o percep. Dacă printr-o fisură a masei, totul s-ar răsturna, iar înlăuntrul nostru ar ajunge înafară, miezul planetei devenind scoarță... Da, ar fi posibil, prin resorbția intensă a făpturii, răsturnarea ar fi posibilă. Atunci oare nu faptele noastre, actele noastre ar trebui să devină miezul constelației, să se aprindă asemeni unei stele? Actele noastre nu ar trebui astfel să prindă miez, iar miezul acela să devină treptat, treptat incandescent, depășind superficialul unei simple arsuri, până când miile, zecile de mii de grade Celsius ar străluci îndeajuns încât să trezească speranța? Nu asta dorim de la lumina zilei și nu asta căutăm spre căldura soarelui? Dar poate asta caută și lumina în noi...
Lucrurile astea sunt cam 10% din frământările mele matinale. Apoi mă uit în jur și caut printre privirile celor din jur și-mi zic – oare n-ar fi rău să-l prind pe vecinul meu de umeri să-l privesc și să-i zic: „Te iubesc și-ți multumesc că exiști, că mă lași să trec prin tine, prin gândurile tale, să mă împletesc de tine, de ea, de el, cu degetele de bara aceasta rece, prin geamul acesta, soarele din nori... totul respir și respiră prin mine! Prin toate rămân ca un reziduu, știi zațul de la cafea...” și-apoi râd, iar vecinul se încruntă, crede că râd de el. Într-un fel este adevărat, râd de mine, râd de el. Niciodată nu m-am luat prea în serios. Era prea amuzantă, acaparatoare starea de-a fi pentru a mă lua în serios. Să realizezi intensitatea momentului, măreția fiecărui irepetabil gest-fapt-gând. O clipă ne naște spre cealaltă. Fiecare clipă este o gravidă geloasă pe pruncul ce-i părăsește trupul.
Gonesc cu 120 km/h și în jur luminile devin un tunel, culorile în lovirea lor de retină se amestecă pentru că pigmenții lor nu mai au timp să-și revină. Timp. Interesant! Tu crezi că deții timpul. Dar ca reziduu, timpul este cel ce te reține-deține, amprenta ta rămâne, dar cu ce rost? Tu îl deții sau el te deține? În fond trebuie să-i dai Cezarului ce-i al Cezarului.
Între timp mă lovesc de lucrurile din jur, cer scuze la doamna pe care am dezechilibrat-o din greșelă, sar din tramvai în metrou, iar de acolo direct în stradă, traversez atent (evident ilegal, cine mai are timp de zebre, când e așa de târziu), fentez mașinile oprite la semafor (apa ce curge printre stâncile de munte – predestinare sau alegere asumată? – cred că și una și alta – obsedantul 10%). Evident că nu sunt atent, cineva mă recunoaște și mă salută, realizez asta dupa zece pași, mă răsucesc și-l salut. M-o fi crezând vreun zăpăcit, ușor nebun – ceea ce și sunt, nu? Și începe vâltoarea politețurilor, fuga pe holuri, subsoluri, suprasoluri, șoarecele alb prin labirintul complicat al concepției impuse. Reguli, grade, legi etc. – toate niște ziduri tăioase ca lama de brici. (De aici pornește totul.)
Și, în cele din urmă ajung în fața dulapului, undeva printr-o văgăună uitată de Dumnezeu, în jur țevi de termoficare, ziduri neterminate, cred că nu mai am nevoie de decoruri SF, pe deasupra capului meu se aude un mieunat și râd. „Aliens, definitely aliens!” Dulapul cască o gură, mai somnoros decât mine. Iluzia asta de-a deține ceva. Mă fac eu că îl deschid, el se face că-i închis. În fond orice hoț nepriceput l-ar putea desface cu o lamă de cuțit. Dar poate numele meu scris de-o șchioapă pe dulap și faptul că sunt cunoscut de tot spitalul mă ferește de a fi furat. Aiurea, amăgiri de puștan de-a 11-a. Poate doar norocul chior și orb și surd... M-a ferit Dumnezeu de-a fi furat!
În fine, mulțumesc cerului (în cazul acesta țevilor și pisicii) că a vegheat asupra posesiilor mele materiale și încep să-mi îmbrac pielea de doctor. Dar asta presupune jupuirea de nevoile trupești și furia... Furia de-a zice nu, da etc., de-a duce poverile drumului pe care ai apucat a păși, dar și a celor pe care nu ai apucat a pune pasul. Furia clipei pe care o tai chirurgical aseptic pentru a corespunde nu unor așteptări, ci unor necesități stringente (nevoi). Furia contra ta, a deciziilor tale, a limitărilor ce te deformează. Din când în când clipa te lovește înapoi ca un asin și te simți năucit. Anticipez, dar asta am fost învățat să fac!

(va urma)

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!