poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2593 .



False recunoașteri 6
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Elena Istrati ]

2010-03-16  |     | 



Recunosc că priceperea mea în muzica simfonică e destul de modestă. Educația mea privind acest aspect al lumii sensibile a lăsat de dorit. Și nu mă gândesc la aspectul cunoștințelor, ci la absența unor experiențe timpurii fundamentale pentru o ființă umană născută pe aceste coordonate geografice.

Sunetele care-mi însoțesc gândurile pe drumurile sinuoase ale amintirii aparțin mai ales copilăriei mele: trecerea primăvăratică a vântului printre salcâmii înfloriți ori prin crengile părului înalt din fața casei, zornăitul frunzelor plopilor ce mărgineau drumul asfaltat pe care mă plimbam în vacanțe cu bicicleta, trosnetele sumbre sau scârțâitul amenințător al copacilor îndoiți de furtună, ropotul liniștitor al ploii pe acoperiș, descatușarea repetată a tunetelor presărată cu șuieratul de bici al fulgerelor și, din când în când, caderea eliberatoare a unui trăsnet, cântecul din zori, ca un imn de înviere, al cocoșilor și cotcodăcitul mirat al găinilor, mugetul vacilor spre seară, când se întorceau de la păscut ori așteptau să fie mulse, nechezatul cailor de la căruțele ce treceau pe drum, țipătul gâștelor ori gâlgâitul curcanilor, croncănitul din înaltul cerului posomorât de iarnă al ciorilor ce prevesteau criăvțul, chemarea sumbră a cucuvelei în miez de noapte, chemarea tainică a porumbeilor, refrenul singuratic al cucului, cântecul clar și tonic al pupezelor în mai, ori corul broaștelor îndrăgostite și al greierilor din serile de vară… Sunt tot atâtea experiențe sensibile, prețioase pentru mine, în descifrarea acestei lumi în care chiar nu-mi amintesc să-mi fi dorit vreodată să ajung.

Într-o zi, o familie cu o fetiță brunetă și cam de vârsta mea s-a mutat pe strada noastră, chiar în casa de peste drum. E o amintire pe care o situez în jurul vârstei de șase ani. M-am împrietenit repede cu fetița aceasta și ne-am jucat împreună de multe ori, în timpul relativ scurt pe care l-au petrecut ca vecini ai noștri. Au locuit în casa aceea cel mult un an, după care au dispărut.

Îmi amintesc cu multe detalii o zi de duminică, o zi de primăvară cu multe tufe de narcise înflorite, când ne dădeam în leagănul aninat de un vișin din fața casei lor. Fetița, care purta un nume ce pe vremea aceea îmi părea extraordinar de frumos – Florentina Negrescu – avea părul lung , ten măsliniu, iar ochii mari și expresivi.
La un moment dat ne-am oprit din joacă și m-a întrebat dacă vreau să mergem în casă. Era amiază și soarele strălucea cu putere așa că am acceptat cu bucurie.
Am intrat în tinda răcoroasă,unde ne-am lăsat papuceii, apoi ea a deschis ușa unei camere.Nu mai fusesem niciodată în casa lor.

Recunosc că am văzut ceva ce a făcut din clipa aceea un fier înroșit, imprimându-mi-o pentru totdeauna în minte.

Camera era aproape goală. Singurele mobile erau o măsută pe care ședea un televizor mare și un scaun. Nu existau covoare, nici preșuri, era doar lutul uscat care ținea loc de podea în cele mai multe din casele din sat. Pereții goi, văruiți vernil și fereastra fără perdele, prin care soarele intra cu zgârcenie. Pe scaun stătea un bărbat care se uita la televizor. Era tatăl ei. El s-a întors spre noi, ne-a zâmbit și a dus degetul la buze, făcându-ne semn să pastrăm tăcerea. Atunci m-am uitat la televizor și am auzit muzica ce venea dinspre el și care umplea camera într-un fel în care, într-adevăr, nu mai era loc de altceva. Ne-am așezat amândouă pe lutul blând și răcoros al camerei, lăsând muzica aceea necunoscută să se reverse mai departe, și am privit amuțită când la orchestra cu o multitudine de instrumente , când la omul care stătea nemișcat pe scaun, cu o neclintire și cu o venerație pe care n-o văzusem nici în biserică, atunci când mă dusese bunica mea.

După un timp m-a strigat mama, am plecat acasă și am întrebat-o ce emisiune era la televizor. Lucru facil de știut pe vremea aceea, cand vedeam doar postul national de televiziune. Mirată, mama mi-a răspuns că nu e ceva pentru copii, ci emisiunea de muzică simfonică...



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!