poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2930 .



Pentru dimineața de joi când nu vei ști ce să le spui copiilor despre mine
personale [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Intrigat ]

2009-07-07  |     | 



Singura dată când am fost liber a fost în preajma cailor. Pentru că semeția stăpânului nu se aprinde decât în ochii neputincioși ai robului său. Pentru că în chinga de fier și-n zăbala nătângă ei erau mândri și năzuroși, mai bărbați și mai liberi decât omul care îi bate.
Pentru o veritabilă istorie a tristeții, coperțile ar trebui să fie împânzite de cai. E în această sclavie seculară a lor toată neatârnarea de care e-n stare pământul. În rezistența și răbdarea candidă stă vuietul și tropotul camuflat. Iar cine nu a văzut un cal ridicându-se în două picioare, în triumful superb și exuberanța acelei arhitecturi a cărnii, nu va avea niciodată curaj cu adevărat. Curaj să îndure, curaj să se bucure apoi.
Tot ce am învățat de la cai e construit pe un piedestal de paradoxuri și împotriviri. Minunile și credința sunt zidite asemenea. Iar puterea de a învățat, de a te lăsa învățat de lucruri, este ea însăși un fabulos paradox al dezlipirii de sine.
Am învățat din tropotul aspru și goana nebună muzica fundamentală a bucuriei de a fi liber. Fericirea de a ști să te bucuri cu adevărat și taina de a găsi fericirea nu ca pe un paradis inedit ci ca pe unul arhetipal, dinainte de stare. A regăsi ceva ce era dintotdeauna în tine și pe care doar șeile, biciurile, vânzările și stăpânii de mucava l-au obturat vremelnic.
În fuga lor eliberatoare e jocul zburdalnic al celor mai frumoși copii neastâmpărați. E jubileul stării primare și înțelepciunea de a trăi prin toate coapsele aerul curat care îți aparține în jur. Și am învățat că până la aceasta e nevoie de truda răbdării și a ascultării neîndărătnice. Și că fiecare freamăt, fiecare tremur organic de dinainte nu e decât o prevestire și un chip al așteptării pentru eliberarea finală, statornică, de mai apoi.
Cine a văzut un cal singur, părând că scormonește cu piciorul în țărână, ar trebui să înțeleagă toată deșertăciunea lumii. Pentru că statuia aceasta în mișcare și în același timp în echilibru e la jumătatea distanțelor dintre sentimente. Articularea unei lumi se pogoară în solitudinea calului care lovește cu copitele țărâna. Parcă ar fi zorii zguduitori pentru săparea unei fântâni, parcă e jindul lui blând către smulgerea din potcoave. Dar mai ales, e o fărâmă din pașii indispensabili ai drumului nostru – înspre țărână, direcția cuviinței, finalul de trap spumegând.
Am învățat de la cai o smerenie păgână și anterioară deprinderii. O hartă desenată de bice șfichiund în coșmar, patrii de rană și bătrânețe de poveri. Tot ce am învățat de la cai e în egală măsură învățat prin stăpânii lor. Și ca să mă bucur de fărâmele nătângi de libertate, iată evidența lecțiilor de prizonierat.
Am trăit în preajma cailor din câmpii, multă vreme crezând că zilele au încredere să înceapă doar pentru că ei, în orizontul abrupt al bărăganului, la ceasul sfârșit când noaptea divorțează în bostănării și se cunună în maci, rup cu dinții pânza soarelui și o trag înspre lume. Am văzut caii țapinarilor cu îndârjirea oamenilor care îi hrănesc și îi bat, cum croiesc în trupul muntelui contururi de stăruință și încrâncenare, mugetul lor nelumesc în pogorârea lemnului bun din nicăieri înspre casele stăpânilor care îi hrănesc și îi bat. Am cunoscut mai apoi caii maiestuoși ai caleștilor de pretutindeni, roibii fanteziei pictați în carusele sclipitoare, armăsarii triști ai dricurilor vechi și poneii unor dresuri imposibile. Am crescut lângă nechezatul inegal al mânjilor albi și în fantasmele iepelor șerpuite pe margini de ostroave, în ore magice când sălciile întind pe zidirea malului mantia binecuvântată a umbrei ca un patrafir amirosind a rai. Am strâns herghelii pe care le-am eliberat în gând și am dat foc șeilor în nopți de răbufnire scrâșnită.
N-am avut niciodată un cal. Nici nu cred că am fi putut trăi unul cu celălat, cine pe cine ar fi eliberat, pentru câtă vreme și în ce fel. Nu am putut să cumpăr unul – nici nu cred c-am să pot, fie din sfiala pe care mă îndur să cred c-o voi păstra, aceea de nu stăpâni decât ceea ce se vrea stăpânit, fie din starea pe care aș simți-o în iarmaroc, cântărind din ochi captivitatea lui viitoare. De parcă mi-aș alege părinții sau i-aș vinde cumva.
Pe cei care se gândesc să-mi dăruiască un bidiviu, toate rigorile politeții îi anunț că îmi vor fi indiferente. Am să-i dau drumul de-a dreptul, pe bulevardele înțesate, chiar dacă s-ar speria îngrozitor. Pentru că mai speriat aș fi eu, îmbrăcat în spaima de-a stăpâni ce iubesc.
L-aș călăuzi o vreme cu mâinile în coama spulberată de vântul orașului, înspre zidurile de fum care ascund cumințenia noastră în rigori și blândețea în complezență. Și apoi, la marginea unei ape, l-aș învrednici de o iarbă grasă și un mesteacăn umbros.
Ca să fie sălbatic pentru lumea asta închisă și ca să fie liber pentru închisorile din noi.
Și ca să fiu fericit.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!