- Domnule Candroveanu, este evident ca, în ultima vreme, despre aromâni se vorbeste din ce în ce mai putin. Cand se discuta despre "românii din vecini", atat autoritatile, cat si media romanesti manifesta un soi de oboseala sau, mai rau, de plictiseala. Iata de ce cred ca o discutie despre aromani, cu dvs., ar fi utila si interesanta. Pentru început, ar fi bine sa ne spuneti cate ceva despre originea românilor de la sudul Dunarii. Asadar, de unde au aparut aromânii?
- Vorbind despre aromâni, cineva spunea ca singura diferenta dintre ei si români este un "a" protetic: aromâni - români. Dar, cei mai numerosi dintre ei, farseroții, nici macar nu-si spun aromâni, ci râmâni. Deci, exista chiar constiinta populara ca ei, aromânii, sunt români si nu altceva. Este limpede ca este asa, pentru ca aromânii sunt urmasii tracilor balcanici si, dupa cum se stie, getii si dacii erau si ei traci, tracii din Dacia. Sigur ca între geto-daci si tracii din sud erau oarecare deosebiri dialectale, asa cum exista, si în prezent, deosebirea aceasta dialectala între dacoromâni si aromâni. Se stie ca aromanii nu vorbesc dialectul dacoroman - si nici nu era posibil asa ceva, ei fiind formati în sud -, ci dialectul macedoroman, adica cel din sudul Dunarii. Lingvistul german Gustav Weigand a fost primul care i-a numit aromani si, de atunci, s-a încetatenit acest termen. Deci, repet si subliniez: aromanii sunt urmasii locali ai tracilor. Aceasta este una dintre teoriile privind originea lor si mi se pare cea mai plauzibila. Exista si o alta teorie: ca aromanii ar fi urmasii unei parti din populatia romanizata a Daciei, care s-ar fi deplasat în sud, mai ales ca romanii erau crescatori de oi, si care ar fi ajuns, cu turmele lor, pana în Pind.
Exista o asemenea populatie, dar ea este putin numeroasa si nu se poate explica asa prezenta masiva a aromanilor în Peninsula Balcanica.
- Daca vorbim despre numarul lor, fireste ca statisticile actuale sunt nerelevante. Totusi, cati aromani exista în Balcani si unde sunt amplasati?
- Sigur, majoritatea covarsitoare a aromanilor se afla în Peninsula Balcanica. Cei mai multi dintre ei sunt în Grecia, în jur de 700 000 de suflete. Sa nu va mire asta, pentru ca Dimitrie Bolintineanu spunea, într-o carte scrisa în 1856, dupa o calatorie în locurile natale ale tatalui sau, ca, la începutul sec. al XIX-lea, conform unor statistici turcesti, aromanii erau cam 1 250 000. Pai, pe atunci, spune el, nici grecii nu erau mai multi, nici bulgarii si nici sarbii. Prin urmare, daca aromanii nu ar fi fost asimilati continuu, astazi ar fi putut sa fie un popor cam cat grecii sau cel putin cat albanezii. Lucrurile nu stau asa, pentru ca ei, de secole, sunt asimilati fara încetare. Si în Albania sunt destul de multi, mai ales în sud: în jur de 400 000. In Macedonia, sunt cam 200 000-250 000 de aromani. Si chiar aici, în tara romaneasca, veniti succesiv, începand din sec. al XVIII-lea, s-ar afla iarasi în jur de 200 000 de aromani.
Se stie foarte putin despre istoria aromanilor, mai ales despre începuturile lor. Istoria aromanilor a fost destul de furtunoasa, o istorie care nu le-a permis sa se afirme. Si cand spun asta ma gandesc la faptul ca ei nu si-au putut întemeia un stat statornic, cum s-a întamplat aici, la nordul Dunarii, pentru ca numai într-un stat care are granitele lui si care-si apara acel teritoriu un popor se poate dezvolta. Asadar, istoria a fost mai vitrega cu aromanii. Este adevarat ca, înca din sec. al X-lea, ei au început sa-si întemeieze asa-numitele vlahii (Vlahia Mare, de pilda, despre care a scris atat de frumos George Murnu), dar nu au reusit sa mentina aceste formatiuni statale, pentru ca ei au trait numai între neamuri straine. Doar în sec. al XII-lea au putut sa întemeieze ceea ce s-a numit imperiul romano-bulgar, al Asanestilor. O figura stralucita a acestui imperiu a fost Ionita, cel care a intrat în contact cu papa Inocentiu al III-lea. In corespondenta pe care au purtat-o, papa îi "deschidea ochii" lui Ionita spunandu-i ca este de sange latin si ca ar trebui, prin urmare, sa treaca la catolicism. Desi Inocentiu i-a trimis un înalt prelat care sa-l încoroneze, felul cum a fost tratat, cu mult sub pretentiile lui, l-a nemultumit pe Ionita. Urmarea: el a refuzat sa treaca cu aromanii la catolicism, ceea ce a fost o eroare fatala. Asta v-o spun eu, un credincios ortodox. De ce a fost o eroare? Pentru ca, daca Ionita ar fi facut-o atunci, în sec. al XII-lea, aromanii n-ar mai fi fost asimilati. Dar n-a fost sa fie asa si, peste un secol, imperiul lui a devenit imperiu bulgar.
- Exista obiceiuri sau traditii care sa-i apropie pe aromani de romani si sa-i deosebeasca de popoarele în mijlocul carora traiesc?
- Bineînteles ca exista asa ceva: obiceiurile de Craciun, obiceiurile de Pasti, cele de la nunti, de la botezuri. Categoric, sunt aceleasi. De altfel, si vocabularul spune asta: bisearica, cruti (cruce), preftu (preot) sunt aceleasi, desi ei se afla la o departare de sute de kilometri de masa romaneasca de peste Dunare.
Marea asemanare a celor doua dialecte, dacoroman si aroman, nu mai trebuie demonstrata. O simpla fraza, rostita în ambele dialecte, poate fi cel mai bun argument.
Acest lucru a fost confirmat de însisi cronicarii medievali bizantini, care au scris: "Vlahii de la noi vorbesc o limba asemanatoare cu cea a vlahilor de peste Dunare". Deci, opinia generala este ca aromanii si romanii sunt de acelasi neam. Faptul ca mai sunt unii, chiar printre noi, care neaga acest lucru, nu li se poate imputa lor, ci ignorantei în care au fost tinuti. Eugeniu Coseriu, un mare filolog care traieste la Tübingen, în Germania, mi-a spus odata, apropo de acest fapt: "Dragul meu, sigur ca sunt asemenea romani, în Albania sau în Grecia, care, neinformati, cred ca numai ei vorbesc aceasta limba. Daca ar sti însa ca si-n alta parte se vorbeste la fel, în mod sigur si-ar da seama ca fac parte dintr-un ansamblu, dintr-o comunitate mult mai mare". De altfel, toti marii istorici, toti marii filologi au spus acelasi lucru. Si nici nu e nevoie de prea multe demonstratii. Iata, am sa va dau un exemplu care ilustreaza faptul ca aromanii si romanii vorbesc aceeasi limba. Am fost în Albania, cu multi ani în urma. Calatorind spre Korcea, ne-am apropiat de Bithkuqi, un sat aromanesc din zona, pe care am vrut sa-l vizitam. Pana am ajuns noi acolo, la marginea satului s-a strans un grup de oameni. Dupa ce am coborat din masina, eu i-am salutat: Buna dzua, oamini buni! S-a lasat o tacere de cateva clipe, de uimire, dupa care unul dintre ei a îndraznit sa raspunda: Di iu eșțî tini, di la noi, di aua? (De unde esti, de la noi, de aici?) La care eu am raspuns: Nu, eu nu escu di aua, escu di Romania. El a ramas uimit: Ma cum? Ari râmâni și în România? (Dar cum? Sunt romani si în Romania?). In simplitatea lui, mai ales ca pe vremea aceea erau tinuti de Enver Hodja într-o ignoranta totala, nu stia ca mai vorbesc si altii limba romana. Intelectualii sau cei care au mai umblat prin lume n-au mai avut astfel de dileme. E clasic cazul lui Averchie, calugarul de la Muntele Athos, care, venind în tara cu treburi si aflandu-se pe campul Cotrocenilor, unde tocmai se desfasura o parada militara în prezenta lui Cuza Voda, auzind comenzile comandantilor, a sarit în sus si a exclamat: Si eu escu arman!
Aceasta întamplare nu trebuie sa ne mire, pentru ca aromanii au acelasi fond principal de cuvinte ca si romanii, ceea ce spune de la sine ca sunt chiar romani. Paini, apa, frate, sora, feata, ficior, folosite zi de zi, arata cel mai bine lucrul acesta.
- Au fost personaje istorice celebre care au contestat, din considerente de ordin politic, apropierea celor doua limbi. Puteti sa ne dati un exemplu?
- Da. Este o întamplare destul de hazlie, cu Iosip Broz Tito, presedintele Iugoslaviei. In 1947 sau 1948, s-a format o delegatie romaneasca, în frunte cu academicianul Polenakovici, de la Skopje, care a decis sa mearga la Tito si sa-l roage sa fie de acord cu deschiderea scolilor lor romanesti. Scoli deschise în Macedonia, la Tarnova, înca din 1864. Si au ajuns ei la Tito, care i-a primit înconjurat de toata floarea istoricilor si filologilor de la Belgrad. Iar Maresalul i-a întrebat: Prin urmare, ati venit la mine, tovarase profesor, ca sa deschideti scoli în limba voastra. Da, maresale Tito, asta vrem, a raspuns Polenakovici. Cum în limba voastra, în care limba?, a insistat Tito. In limba romana. Bine, dar voi sunteti romani? Romani suntem, maresal Tito. Dar nu se poate, a zis el, uite, cum ziceti voi la glava? Cap, a raspuns Polenakovici. Si cum se zice la Bucuresti? Tot cap. La lito, cum ziceti? Fata. Si la Bucuresti cum se zice? Tot fata. Dar la mana? Mana. Din ce în ce mai iritat, Tito s-a apucat cu mainile de par si a întrebat: Dar la asta? Per. Si la Bucuresti? Par. Aaa, a facut el multumit, vedeti ca-i o alta limba? Va facem scoli, dar nu în limba romana. Fireste ca, dupa aceasta scena, romanii de la Skopje au renuntat la initiativa lor.
- Care este situatia actuala a aromanilor în Balcani? Cum sunt considerati ei în secolul 21?
- Situatia lor, astazi, este catastrofala. Probabil ca nu vor trece multe decenii, 20-30 de ani, si în Balcani nu se va mai vorbi aromaneste. Am informatii ca, de exemplu, în Pind, în satele aromanilor, nu mai auzi vorbindu-se acest dialect decat la oamenii în varsta. Chiar si asa, ceea ce se vorbeste este foarte împestritat, mai ales cu grecisme. Asta se întampla si în Albania si în Macedonia, la Skopje, unde, de asemenea, am fost. Daca statul roman nu va face ceva, aceasta populatie va fi integral asimilata. Aici e ceva de neînteles: Romania mica a putut sa deschida peste 125 de scoli si de biserici, si Romania noastra de astazi, chiar daca nu mai este Romania mare, nu poate face chiar nimic? Sigur, nu mai pot fi deschise vechile scoli, pentru ca aromanii cred acum ca sunt un alt popor si ca vorbesc o alta limba, ci altceva, mult mai inteligent. Sa-i lase pe aromani sa învete în limba popoarelor printre care traiesc, dar sa ceara ca în programa analitica, în zonele unde aromanii sunt majoritari, sa se introduca ore de limba romana si de dialect aroman. Macar atata lucru ar putea face statul roman. Dar, daca n-o va face mai repede, peste zece-douazeci de ani n-o sa mai aiba pentru cine. E mare pacat ca se întampla asa...
- Exista unele voci care sustin ca ar fi poate mai avantajos, din punct de vedere material, ca aromanii sa se declare aici, în Romania, minoritate nationala si sa obtina, în felul acesta, niste stipendii de la guvern. Cum comentati aceste afirmatii?
- Lucrul acesta mi s-ar parea un sacrilegiu. Candva, cand era ministru al Culturii, dl Andrei Plesu mi-a spus asa: domnule Candroveanu, acceptati ca sunteti o minoritate si veti avea sustinere cum au albanezii, de exemplu, care sunt putini, cateva mii de oameni, sau celelalte minoritati, si totul va fi OK. Si eu i-am spus: domnule ministru, de-as sti ca vor pieri aromanii, si eu, cel putin, personal, nu pot accepta asa ceva. Pentru ca noi nu suntem minoritate. Suntem romani si vrem sa ramanem romani. Cum sa accept eu sa ma consider minoritar? Cand eram elev de liceu, tatal meu mi-a spus: "Noi, romanii, am avut doua gospodarii, mai baiatule. Una aici, în nord, peste Dunare, unde ne aflam acum, si alta acolo, în sud. Si aia de acolo a luat foc, cum se vede, pe aia n-o mai avem, asa ca, uite, am venit aicea". Pai, s-ar întoarce tatal meu în mormant, daca eu, Candroveanu, om care a învatat carte romaneasca aici, si scriitor, as accepta ideea ca aromanii sunt o minoritate. In ruptul capului, nu. Si toti carturarii aromani adevarati sunt de acord cu mine ca suntem romani si ca nu trebuie sa acceptam în nici un caz sa fim considerati o minoritate.