S-au cam spus in tăceri dorurile ce ne-au bantuit... Mi s-a intors nepăsarea aia crancenă de care sufeream inainte de-a ne intalni in privirea cea de foc si pară... Nici jarul n-a mai rămas in pustiul ce s-a instalat ca o boală incurabilă... M-am vindecat de tine, greu, tare greu, da' m-am vindecat... Nici o urmă, nici o cicatrice, nimic...
Liberă in pustiul plin de oameni... Frig fierbinte in lacrimile altora...
Eu sunt văduvă de lacrimi, văduvă de iubire...
Si cat de mult mi-am dorit să nu omor eu iubirea asta, să nu poti striga după mine: Ucigaso!
Nu e nimeni vinovat...nici eu si nici tu... vesnicia iubirii noastre a murit de moarte naturală... ce aiurea sună această moarte naturală... mai ales langă vesnicia iubirii... iubirea aia cu flori, cu fluturi, cu vise...
Nici macar vise nu mai visez... Abia de mai imi amintesc cine esti tu... dacă esti, si mai ales dacă ai fost...