poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 2349 .



Dorul de mine însumi
personale [ Gânduri ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Remy ]

2005-04-11  |     | 




In miezul acestui codru efemer, nu de vecin mi-e dor, ci chiar de mine insumi. Greutatea de “imediat” pe care mi-o ofera eul e incomensurabila. Nu traiesc nimic si nu simt nimic, nu doresc si nu astept nimic de la natura sau de la celalalt... Am trecut de pragul disecarii nevrotice si purulente a celor din jur. Daca n-aveam aroganta sa ma socotesc cea mai nenorocita fiinta din lume, de mult m-as fi prabusit in prapastiile lor universale. Acum, mi-e dor de vinovatiile mele. Iata ca in materie de vinovatie incep cu mine insumi, sunt reflexiv, nu tranzitiv.
Cateodata a durat saptamani intregi pana cand imi vorbeam. Trebuia sa privesc foarte atent inlauntrul meu, pentru ca am fost incapabil de tragedii si de exaltari eroice. Eram inzestrat cu un spirit de cireada, si gandeam inca din copilarie propozitional, predicativ. Nu puteam sa trec de la aproximatie la rigoare morala, sa-mi asez, socratic, gandurile. Erau inhibitii mentale peste tot, nu traiam intr-o istorie anume.
Mi-e dor si „de cel de mai tarziu”, de maturul din mine care se topeste in dezmatul emotivitatii. Stiu cata dreptate poate avea iubirea telurica, dar cand inima e indiferenta la vesnicie, plange in euritmii. Sunt stari in inadecvare cu categoriile inimii, ezitari hamletiene. De aceea ne asumam dilema situatiei urmatoare: cand “ne dam sufletul” mai cu folos? Sa fie atunci cand stim pe dinafara traseul cartitei si ascunzatoarea sarpelui, sau in momentul cand am invatat tainele soarelui si esentele eului nostru divin? Probabil ca voi plati scump capacitatea de „a ma amana” in alegerea raspunsului...
Mi-e dor de mine, de toate etapele vietii, de convorbirile fara de sfarsit, secundele de trecere, valorile vitale ale erosului, spiritul meu activ. Unde mi-e vocea aceea blanda? Se pare ca in Limbajul lumii am fost povestit drept vis. Suntem semne ale vremii, dar nu mai inteleg nimic. Ca orice muritor, sunt depasit de imprejurari. Neputand demonstra din codru ceea ce nu inteleg, sunt nevoit sa fac o sumedenie de disocieri, pana plictisesc spiritele ingerilor.
Obosit sa scutur anii ce mi-au fost raspuns, las toate clipele sa se-adune in nenumit, hranind cu soapte focul din torte pentru un sunet ce se pierde in mutenie. Si cand nenumitul imi incheie dorul de mine insumi, voi fi asimilat intr-o istorie cu o convergenta universala si precisa. Peste mine padurea se va inchide, precum nufarul peste propriul sau maine. Soarele meu va fi dus in maini la asfintit si mi se va pierde urma in scandinavii.
De undeva, de dincolo, astept sa vina celalalt si sa spuna: “A stranutat in cer si a mai cazut o frunza in mijloc de codru. De-atunci muntii s-au mai imbogatit in materie organica! Dar cine trage consecintele acestei transformari? “


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!