poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 4262 .



Marea provocare
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [cassyana ]

2008-12-24  |     | 




“ Dumnezeu s-a făcut om, pentru ca omul să se facă Dumnezeu”
( Sfântul Atanasie cel Mare)


Ca să-L întâmpinăm cum se cuvine pe Hristos trebuie să ieșim din toată brambureala
care ne înconjoară. Asta pentru că riscăm să uităm cine e de fapt sărbătoritul. Societatea de azi ( și cine o împinge atât de năvalnic din spate, dacă nu Antihrist?!) își permite să „uite” că Iisus s-a născut și pe El trebui să-L cinstim. În schimbul acestei „uitări” ni-l oferă pe Moș Crăciun și toată vânzoleala care se face în jurul acestui personaj. Nimic mai periculos, nimic mai perfid decât să contribuim tacit la „ uitarea” Celui ce s-a născut pentru noi.
Mă tem că prețuirea tradițiilor , a meselor îmbelșugate, a desfătării excesive în detrimentul simplității și a bucuriei că Fiul lui Dumnezeu s-a întrupat, ne schimbă pecetea de creștini în cea de pseudo-creștini.
Cea mai minunată veste este că Hristos s-a întrupat. Autenticitatea trăirii nașterii Sale există pe alocuri. Dar societatea contemporană plină de consumism o folosește în scop personal, marketinizat chiar : reclame publicitare, spoturi, clipuri, produse cu etichetă, toate pentru a promova consumismul și nu evenimentul de la Betleem. În loc să se promoveze Adevărul se promovează desfătarea și îmbuibarea.
Avem de Crăciun un motiv de a fi mai buni, mai darnici, mai milostivi. Dacă Pruncului Iisus i-au fost aduse daruri de către magi, noi ce daruri îi oferim? Ce daruri facem azi Celui mai mare Sărbătorit? Ce lăsăm în ieslea de la Betleem?
„ești ceea ce dăruiești. Ești doar atât cât dăruiești”.( Marcel Mauss)
Pentru unii dintre noi e o ocazie de a se despovăra și revanșa față de aproapele, pentru alții e doar un gest firesc ce vine în continuarea altora. Dacă nu omagiem Nașterea și Învierea Domnului zi de zi, trăim degeaba. Dacă așteptăm cele două mari praznice să devenim mai buni și omenoși și să privim în ochi aproapele nostru, nu am înțeles nimic din învățătura lor.
E adevărat, darul e legat de praznicul Nașterii Domnului, căci Iisus Hristos este un dar prin excelență, o promisiune îndeplinită și împlinită. Dacă simțim nevoia să fim mai buni , mai milostivi în această perioadă a anului e pentru că , conștienți sau nu, vrem să ne asemănăm cu Dumnezeu. Marile sărbători creștine sunt de fapt niște epifanii care ne aduc pe noi înșine în starea de a ne împăca cu Dumnezeu, de a înnoi relația cu El.
Dacă în urmă cu 2000 de ani nu am știut să-L primim cum se cuvine pe Pruncul Iisus, vă provoc să ne revanșăm acum, în secolul 21, în lumea bântuită de schizofrenii morale, în lumea marketingului și a nebuniei, în a crede că El s-a născut și a Înviat din iubire pentru noi.
Societatea de azi pune preț mai mult pe Moș Crăciun decât pe Hristos. Deși sărbătoarea Nașterii Domnului se numește în termeni populari „ Crăciun” această denumire nu o vom întâlni nicăieri în cărțile de cult.
A- L aștepta azi pe Moș Crăciun în defavoarea Pruncului Sfânt e o mare minciună. Adevărul e unul singur, iar mai multe variante sau speculații pe aceeasi tema atrage multe semne de întrebare și chiar îndoială. Ori chiar ăsta e pericolul creștinismului contemporan.
Haideți să ne lăsăm purtați de duhul Adevărului că Hristos s-a născut pentru fiecare dintre noi. Marea provocare astăzi e să deschidem ușa Celui ce stă și bate, să-L invităm în casele noastre și în viață pe Cel ce s-a născut în iesle. Ca să fim alături de îngerii care cântau în noaptea sfântă :” Slavă întru cei de Sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire” ( Luca 2, 14).
Vă provoc să nu-L lăsăm singur în lumea pustiului de azi, ci să ne apropiem cu iubire și sfială de Împăratul tuturor.
Pentru săraci și bogați, pentru orfani și cerșetori, pentru copii și bătrâni, pentru cei neputincioși și cei din închisori, pentru cei ce se cred în putere și pentru cei slabi, pentru aproapele nostru oricine ar fi el : „ HRISTOS S-A NÃSCUT!”

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!