poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3209 .



De ce a plîns văduva?
eseu [ ]
Stihia feminității și feminismul ultragiat - răspuns la Două întîmplări și o scenă dintr-un film

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [alchimina ]

2005-12-21  |     | 






(Ce poți face cu două întîmplări și o scenă dintr-un film dacă nu le lași să putrezească și le distilezi la vreme, în alambicul minții și al sufletului, exigența. În acest text încerc să răspund întrebării din eseul Două întîmplări și o scenă dintr-un film (cum se distilează esența feminității din isprăvile vieții și din plăsmuirile artei), dedicat tuturor femeilor care mai aspiră la o anume esență a feminității, refuzînd să fie doar modelate de un construct cultural.)



Văduva este o femeie autentică. Puternică în slăbiciunea ei. Atît de puternică încît își poate onora fără rezerve feminitatea de a cărei stihie se simte bîntuită. Contrar șovăielii (eu n-am citit încă romanul care zace ca multe altele în așteptare și nu știam cum e tradus acel boss; cineva mi l-a redat cu promptitudine) jupînului, hai să zicem a bărbatului ca să nu ne tot ascundem după deget, femeia/văduva este mult mai fermă și mai decisă în opțiunea ei. Ea nu refuză bucuria, fericirea, ci o întîmpină cu toată hotărîrea, dar resimte totul într-un registru mult mai grav, tragic, cutremurător.


Image hosted by Photobucket.com

Irene Papas


În scena din film, bărbatul este depășit de evenimente, derutat, bleg, incapabil să simtă cutremurul ce va veni, care mocnește deja surd. Femeia este sensibilă și vulnerabilă, seismograf care presimte că nu poți fi fericit decît asumîndu-ți iminența catastrofei. Hohotul ei nu este acela al feministei ultragiate de cine știe ce umilințe meschine, ci al stihiei cutremurate, al înfruntării incontestabile a destinului. Un hohot de mîndrie fericit-tragică. Feminismul nu mai acceptă însă faptul simplu ca femeia trebuie să-și onoreze condiția de femeie pentru bărbat, că numai așa este femeie: destinată bărbatului (reciproca e la fel de valabilă). Bărbatul a devenit pentru feministe nu partener, nu ceea ce o confirmă ca femeie, ci doar sursa posibilei, ba chiar a tuturor umilințelor.

Pe acest plan – al destinului – , cine nu acceptă tragismul inerent iubirii, nu a înțeles și nu va înțelege nimic din iubire (vorbesc de iubirea dintre femeie și bărbat sau, ca să nu-i supărăm pe “minoritari”, de iubirea cuplului). Romeo si Julieta e un mit și nu doar o întîmplare oarecare, o simplă și conjuncturală poveste de iubire. Asta e soarta iubirii. Dintotdeauna și pe veci.

"Eu nu am înțeles de ce a fost omorîtă" – spunea cineva. Dacă această exprimare nu e doar retorică, i se poate da un răspuns socio-antropologic. Văduva aparținea comunității și a făcut păcatul de a accepta un bărbat străin, a trădat și trebuia să suporte pedeapsa. A trădat comunitatea, deși doar așa și-a împlinit destinul de femeie iubitoare.

Dar această trădare este de-a dreptul minoră, căci adevărata, cumplita trădare a celor ce se iubesc este aceea a tuturor celor ce nu reușesc și nu vor reuși în veci acest lucru. Poate am să revin asupra unui poem al lui Blaga, Basm lîngă focul de stînă, care mi se pare revelator în acest sens și din care citez doar cîteva versuri relevante pentru incompatibilitatea dintre iubire și cetate:

“Port pe gură cruda aromă-a gurii
tale. Ploi de stele curgînd n-o spală.
Cum m-ar sfîșia, de-aș ieși în cetate,
frații mei, lupii.”

Felul în care se întîmplă acest lucru – osînda iubirii – ține de amănuntele povestirii, dar structura mitică se păstrează totdeauna aceeași: iubirea e proscrisă. Am spus că m-a ajutat să dau această dimensiune scenei o întîmplare din alt film. Acolo, un bărbat matur, tot străin, venit din Atena pentru cîteva zile de concediu într-o localitate mică pe malul marii, simte o atracție de nestăvilit pentru fata (poate minoră) a gazdei. Atracția e – neîndoielnic – reciprocă. În momentul îmbrățișării însă fata reacționează identic - un hohot neînțeles de plîns, nu un refuz, ci o acceptare cutremurată.

A doua zi, bărbatul iese ca de obicei cu barca pe mare. Îl așteaptă un grup de copii pe care îi lua mereu cu el la plimbare. După ce se îndepărtează, barca începe să ia apă și se scufundă. Copiii se îneacă, bărbatul înoată pînă la mal unde femeile satului, bătrînele cernite, corul tragic, își smulg deja părul, bocind. Barca fusese găurită în răzbunare de tinerii locului. Destinul a reușit, piatra a lovit, însă, prin ricoșeu, altă țintă.


Image hosted by Photobucket.com

Zorba și jupînul

(În săptămîna care va urma, B1TV a anunțat că va programa Zorba grecul. Filmul merită văzut nu doar pentru a verifica această scenă, are multe alte calități.)





.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!