poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3811 .



Iisus pur și simplu adică astă seară vei fi cu mine în rai
eseu [ ]
critică de teatru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lemuria ]

2005-12-04  |     | 



Pornim de la premisa că literatura este literatură, alături de un teatru care este doar teatru, iar socialul (religiosul) se înscriu în parametri diferiți de cele două coordonate ce deschid articolul. Acest fapt, înțeles de regizorul Benoît Vitse și echipa sa de actori de la Ateneul Tătărași, nu ar mai trebui să nască discuții pe marginea piesei Evangheliștii a dramaturgului Alina Mungiu-Pippidi, ci doar poate în zonele mediocre a opiniei publice. Nedorind a clarifica sau a pune punct unor «dileme» care au fost dezbătute în presă atunci (la apariția piesei în 1992) sau acum (la premiera de la Ateneu), expunem doar o optică din perspectiva teatralității și a literaturității.

Vorbind despre text, puțin poate greoi pentru o piesă dramatică (în sală oamenii de pe la jumătatea reprezentației sunt ispitiți a se uita la «cât e ceasul ?»), acesta oferă o direcție verticală, filosofică asupra existenței. Sub umbrela (și nu în sensul peiorativ) postmodernismului, autorarea reia poieinul Bibliei, felul în care se scriu cele patru Evanghelii, oferind un joc publicului. Biblie ca fals, ca uimitor și ca “produs” al unor tineri – Evangheliștii – crescuți într-o vreme antică, frumoasă și perfectă, dezgustătoare și desfrânată, sacră și profană. Planurile interferează, amintind de gnoză uneori, așa încât personajele se multiplică, se înlocuiesc unele pe altele, se dedublează în jurul unui dumnezeu caduc. Iisus ajunge un simplu povestitor, cel care e plătit a nara istoria unui om așa cum ar plăcea unui public (noi ?!), el nu mai moare pe cruce, e cel care se îndrăgostește și trăiește cu Maria Magdalena (Elena-Sofia gnostică), identitatea lui se deformează până la haos și nu mai e decât o ființă de hârtie, cel care trebuie să facă istorie și după care se face istorie, în fapt un ludic reificat până la gradul metafizic. Iisus trebuie gândit în urma acestei piese drept un dumnezeu personal (o replică relevantă spre finalul piesei «L-ai ucis pe Dumnezeu al tău ?»). Divinitatea creștină se înscrie în contururile unui mimesis problematizat adesea în text fie sub foarma unor reflecții despre adevăr, fie sub forma unei strategii care trimite cu gândul la procedeul mis en abîme, acela de teatru în teatru, fie sub formă de qui pro quo (înlocuirea lui Iisus cu Barabas), fie sub forma unor replici scurte (realitatea pe care ți-o făurești, dacă vei crede prea mult în ea, va deveni o realitate certă). Dacă Dumnezeu este în fiecare, declarat sau întruchipând un deus absconditus, atunci iubirea ar trebui să lase ca singurătățile să se piardă ; însă pentru că lumea e tragică, pentru că Dumnezeu e absent ori doar «îmbătrânit», piesa lasă un singur supraviețuitor, Pavel, cel care a plătit pentru a se scrie « frumos » Biblia, care la rândul său stă sub semnul incertitudinii. O viziune nitzscheniană a unui dumnezeu mort, dar re-făcut pippidian sub privirea unui astă seară vei fi cu mine în rai.

Din punct de vedere regizoral, Evangheliștii este genul de spectacol în care simți că ți se face cald și la propriu și la figurat. Marele artificiu este aici (fără drept de copyright, în stil românesc) fotografia artistului Jan Saudek. Scena împărțită în două, planul în mișcare și planul «mut», creeză distanța dintre replică și gest, uneori poate prea explicit. Un decor stilizat și cotume reușite, la limita dintre nou și vechi, definesc o atmosferă de secol actual, în care toți ne simțim mai departe de fiecare pe măsură ce comunicăm mai mult. Surpriza se stinge pe la mijlocul specatacolului, lăsând un moment de respiro, pentru ca la final forța să revină pe scenă, într-un terminus apoteotic în tăcere, invocând imaginea unui om placentar deschis spre «dincolo». Remarcăm jocul foarte natural al actorilor Matei Bogdan și Cosmin Maxim și curajul deosebit al aparițiilor mute, șocante printr-o expresie explicită (incomodă unui public român obișnuit cu stilul naturalito-realist), pe fundalul unui acordeon puțin parizian, puțin rusesc, amintind de muzica tavernelor anilor ’50. Într-un cuvânt un spectacol pe care l-am recomanda măcar pentru ca unii să iasă din sală cu o întrebare umană în suflet și să vadă că e deja seară și că paradisul nu e așa departe.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!