Sensul și mijloacele expresivității
Scrierea unei opere literare înseamnă a expune prin scris unul din nenumăratele aspecte ale vieții concrete sau abstracte, o picătură din imensul ocean al trăirilor umane.Însă, nu orice părticică din cadrul vieții trăite de oameni poate deveni subiect de literatură.O temă de mare valoare va conferi de multe ori o importanță uriașă operei literare în care este tratată.De exemplu, iubirea, natura, timpul, existența umană au fost idei care au pus la încercare talentul multor creatori de geniu din toate timpurile și, în consecință, au prilejuit apariția a numeroase capodopere literare.Dar oare tema înseamnă totul pentru un scriitor și pentru opera sa?Răspunsul la această întrebare nu poate fi decât nu, deoarece tema poate fi comparată cu un articol de îmbrăcăminte.Așa cum fiecare haină trebuie să se potrivească cu corpul deținătorului acesteia, așa și tema trebuie să se potrivească stilului operei literare.Dar să lămurim mai întâi ce înseamnă stilul…
O definiție coerentă a acestui concept este uneori greu de oferit, pentru că stilul este un termen întâlnit în numeroase domenii de ordin artistic, cum ar fi arhitectura, pictura, sculptura, gravura, etc.În literatură, ar putea să însemne capacitatea fiecărui scriitor de a înfățișa realitatea, trăirile interioare într-un mod inedit, specific numai lui.Particularitatea unui scriitor sau a unei creații literare depinde în mare măsură de stilul utilizat.În opinia mea, dar probabil și a altora, stilul nu poate fi decât personal, individual, nicidecum colectiv, chiar dacă unii scriitori s-au format sub influența unor alți oameni de litere, de multe ori mai valoroși decât aceștia.Chiar și atunci când luăm în discuție curentele literare, care grupează de obicei autori cu aceleași tendințe în plan tematic sau estetic, nu putem vorbi de un anumit stil al respectivului curent.Stilul este unic și așa va rămâne!Dar cum se materializează acest concept literar?...
Un răspuns corect ar consta în afirmația că stilul este alcătuit din toate mijloacele prin care un scriitor își face simțită individualitatea, își face prezent propriul suflet în opera literară scrisă de acesta.Modalitățile prin care încearcă să-și atingă acest obiectiv sunt extrem de diverse.Figurile de stil, imaginile artistice, neologismele, arhaismele și regionalismele sunt doar câteva dintre acestea.Totalitatea mijloacelor prin care se scoate în evidență stilul unui scriitor alcătuiesc expresivitatea, care este o valoare de mare rang în cadrul literaturii fiecărei țări.O creație literară în care nu întâlnești nici măcar un gram de expresivitate pare întotdeauna o operă vagă, lipsită de orice particulă de profunzime.Nu susțin idea că expresivitatea ar fi totul în literatură, dar trebuie să recunoaștem că aceasta are un rol aproape primordial în construcția operelor literare.Cine este scriitor are în mod sigur multe de zis despre acest subiect interesant…
Dar să revenim la mijloacele prin care se face simÈ›it stilul în literatură… Acestea alcătuiesc expresivitatea, dar îi È™i asigură esenÈ›a.Să analizăm câteva exemple… Figurile de stil È™i imaginile artistice reprezintă atât acordarea de sensuri conotative unor termeni È™i situaÈ›ii care se referă în mod obiÈ™nuit la noÈ›iuni concrete, cât È™i formularea unei opinii sau viziuni originale asupra unui aspect din realitate.Acestea reprezintă o abatere de la înÈ›elegerea firească a unor lucruri, sentimente, fapte, etc.De pildă, epitetul atribuie o însuÈ™ire neobiÈ™nuită unui obiect sau unei acÈ›iuni.,,Codrii de aramă’’, epitet întâlnit în opera lirică ,,Călin(file din poveste)’’ de Mihai Eminescu, exprimă percepÈ›ia poetului nostru naÈ›ional asupra pădurii din punct de vedere vizual.ComparaÈ›ia pune în evidență identitatea unui element prin asemănarea artistică cu un altul.
Hiperbola exagerează trăsăturile obiectului descris sau prezentat, modificând substanțial viziunea obiectivă asupra acestuia.Oximoronul asociază două elemente opuse, cu scopul de a le sublinia unicitatea, iar metafora reprezintă în fond o comparație subînțeleasă.Imaginile artistice, fie că sunt vizuale, auditive, olfactive sau motorii, au rolul de a prezenta în mod subiectiv informațiile primite de autor prin intermediul simțurilor acestuia, cum ar fi văzul, auzul, mirosul sau prin combinarea acestora.Percepțiile autorului sunt transformate astfel în imagini artistice, fapt ce sporește de multe ori expresivitatea.
Aceasta din urmă se mai realizează și prin intermediul limbajului, care de multe ori este impregnat cu arhaisme, regionalisme, termeni științifici, de argou sau jargon.Arhaismele se utilizează de obicei în operele literare cu subiect istoric, regionalismele în proza de inspirație rurală, iar termenii științifici se folosesc de multe ori în cadrul literaturii SF.În proza citadină, se folosesc de obicei neologisme și termeni de argou și jargon.Astfel, limbajul ne ajută la identificarea temei unei opere literare, iar prin observarea modului cum autorul a îmbinat diversele tipuri de limbaj, putem deduce trăsăturile generale ale stilului folosit de autor în respectiva operă.
În concluzie, expresivitatea reprezintă esența fiecărei creații literare, sufletul acesteia.Astfel, scriitorul trebuie să aibă grijă în ce mod în ce proporție utilizează mijloacele expresivității în cadrul unei poezii, unei creații în proză sau într-o piesă de teatru.Exagerarea sau neglijarea folosirii acestor mijloace poate scădea drastic valoarea operei literare respective sau, de asemenea, poate influența negativ transmiterea viziunii scriitorului asupra cititorului.
Bibliografie:
1. Dicționar de termeni literari și figuri de stil, Marina Robanescu, Editura Ametist 92, 2005.