poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7774 .



Diferențe de sex, gen si cultură în comunicare
eseu [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [PetreAnghel ]

2010-11-09  |     | 



Diferențe de sex, gen și cultură în comunicare

Se întâlnesc astăzi din ce în ce mai puține persoane – mai ales în societățile declarate civilizate – care să susțină diferențe esențiale între persoanele de sex feminin și cele de sex masculin și, pe baza lor, să admită discriminarea. Ceea ce nu înseamnă că discriminarea a și dispărut în urma declarațiilor de egalitate făcute de indivizi sau chiar în urma unor îmbunătățiri ale legislațiilor diferitelor țări. Tocmai datorită acestei realități, în articolele 34, 35, 36, Parlamentul European în „Rezoluția din 27 septembrie 2007 privind egalitatea dintre femei și bărbați în Uniunea Europeană - 2007 (2007/2065(INI)” face următoarele precizări:
- insistă asupra necesității de a dezvolta politici în vederea combaterii, de la primele vârste școlare, a stereotipurilor legate de sexe în domeniul educației, inclusiv prin eliminarea acestora din programele de studiu și din manualele școlare, oferind programe de sensibilizare a profesorilor și elevilor și încurajând băieții și fetele să adopte modele educaționale netradiționale;
- invită Comisia să instituie dialogul cu și să încurajeze mass-media, având în vedere rolul plin de influență socială al acestora, pentru promovarea egalității între femei și bărbați și pentru împiedicarea imaginilor stereotipe despre femei și bărbați;
- recomandă elaborarea unor măsuri de sensibilizare la nivel paneuropean pentru a crește sensibilizarea la atitudinea „toleranță-zero” față de insultele cu caracter sexist și prezentarea într-un mod degradant a femeilor în mass-media și în comunicarea comercială( Jurnalul Oficial al Uniunii Europene RO 28.8.2008).
Evident, eliminarea discriminării dintre sexe nu poate avea loc doar în urma unor măsuri, fie acestea chiar punitive, întrucât, procesul discriminării are rădăcini profunde și cauze dintre cele mai diferite.
Una dintre cauze ține chiar de simbolurile pe care le sugerează sexul feminin sau masculin. John Dewey, autorul unei celebre cărți, Democracy and Education, consideră inventarea simbolurilor ca fiind un eveniment extraordinar în istoria umană.
Întrucât tratăm prea des indivizii și problemele lor așa cum s-a făcut întotdeauna, fără să luam în considerare modificările impuse de condițiile care se schimbă, Alfred Korzybsky (1879 –1950), fondatorul semanticii generale, a sugerat că o persoană ar trebui să claseze mental termenii săi generali și în felul acesta să reduca tendința de a face asemenea erori semantice. Când clasam termenii, îi separăm pe baza unor diferențe și, procedând astfel, recunoaștem unicitatea lor. Ceea poate însemna că atunci când ne referim la bărbați sau la femei trebuie să avem în vedere specificitatea sexului, a genului, dar și individualitatea persoanei (Manhood of Humanity: The Science and Art of Human Engineering, [1921], 2004)
Acesta este unul din scopurile mișcărilor feministe - o încercare de a ieși dintr-o categorie, de a scoate etichetele care, în mod tradițional, au fost atașate rolului femeii în societate. Alte organizații fondate, reprezintă încercări specifice de a sparge tiparele în care persoanele au fost plasate. Grupurile militantelor feministe protestează impotriva faptului că femeile nu au fost niciodată categorizate ca indivizi, ci au fost văzute doar ca parteneri tăcuți ai bărbaților, un fel de rău necesar, cu rolul principal de a asigura urmași bărbaților.
Distincția dintre sex și gen
Așadar, până de curând am fost învățați că bărbații sunt de gen masculin, iar femeile de gen feminin, primii sunt puternici, căci tocmai de aceea sunt bărbați, iar femeile sunt mai slabe, nu se pot bate și deci trebuie ocrotite. Începuturile acestei viziuni coboară până în epoca tribală, când, cum a observat sociologul Petre Andrei, „tribul are diferite trebuințe, care sunt satisfăcute de indivizi diferiți după aptitudinile lor. Primul pas spre diferențiere și spre eterogenizare a fost recunoașterea autorității unui șef și apoi diferența de ocupație a sexelor.” Astfel, hoarda, prima formă de comunitate socială, este o masă de oameni condusă de motive și instincte materiale, oarecum organice, anume de foame și trebuință sexuală.(Andrei, 1997, p. 80). Nu este o viziune specifică doar culturii noastre tradiționale. În vechea Chină, Yin și Yang nu se puteau concepe decât prin opoziția sexelor. Bărbații și femeile erau considerați ca două corporații opuse, având o sumedenie de interdicții și bariere sexuale. După modelul acestei opoziții a sexelor s-a făcut și repartiția sezonieră a activităților omenești. Yin și Yang au fost concepute nu ca o dualitate a Existenței și a Non-existenței, a binelui și a răului, ci ca o opoziție relativă și de natură ritmică între două grupe rivale și solidare. În același timp forțele ultime ale naturii au fost imaginate și reprezentate de chinezi după modelul diviziunii sexelor.(Andrei, p. 129.)
Genul nu înseamnă însă același lucru cu sexul biologic. Această distincție este importantă pentru a înțelege cum „viziunile noastre asupra sexului biologic influențează identitățile genului.”(Judith N. Martin, Thomas K. Nakayama, p. 24). Giddens consideră că există două teorii referitoare la identitatea și sexualitatea genului, cea a lui Sigmund Freud fiind cea mai influentă și cea mai des discutată, acceptată sau combătută. Freud a teoretizat că diferențierile pornesc din prima copilărie și se accentuează în școală în urma grupurilor formate de membrii de același sex. Nancy Julia Chodorow, un sociolog feminist, descrie masculinitatea și feminitatea ca pe o pierdere, în sensul că băieții și fetele se despart diferit de mame, băieții respingând radical apropierea de mamă și dedicându-se realizărilor personale. (Giddens, 2001) La rândul lor, fetele despărțindu-se de mame, continuă să-și dezvolte relațiile transferându-și atașamentul față de viitorul soț și față de copii. (Chodorow, 2001).
Elisabeth Cashdan, profesoară la University of Utah, este și mai categorică afirmând că pentru o femeie acumularea de resurse pentru copiii săi este foarte importantă, de aceea va încerca să atragă bărbați bogați și cu poziție bună socială, dispuși să o ajute. (Cashdan, 2001).
Indiferent de ce credem despre bărbați sau femei, cert este faptul că diferențierile sunt influențate puternic de noțiunile culturale. Realitatea arată că anumite activități sunt considerate mai ales masculine, sau mult ales feminine. Ni se pare normal ca femeile să fie educatoare, învățătoare sau medic și ieșit din comun să fie marinar, pilot, inginer constructor (ca să nu mai vorbesc de tractorist, miner, hamal!). Astfel, fie că oamenii pescuiesc, țes, se luptă sau citesc poezii, aceste activități sunt văzute diferit în raport cu opinia celor din jur, opinie care, la rândul ei, depinde de experiențele anterioare ale celui care le observă. În același fel, programele pe care oamenii le urmăresc la televizor – serialele meciurile de box, programele de știri – afectează modul în care socializăm unii cu alții, toate acestea contribuind la dezvoltarea contextelor genurilor. ( Judith N. Martin, Thomas K. Nakayama, 2008).
La rândul ei, cultura fiind într-o continuă transformare, se schimbă și felul în care ne raportăm față de genul masculin sau de cel feminin. De exemplu, acum o jumătate de secol, să zicem, în societatea românească era „anormal” (sau cel puțin ciudat) ca bărbații să gătească sau să îngrijească de copii, în timp ce mama se afla la lucru, iar acum chiar legislația oferă posibilități ca ei să întrerupă serviciul și să preia ocupații considerate cândva specic feminine.
Ceva mai mult: diferențele de gen duc chiar la diferențe de percepție a frumuseții. De la tipul femeii din antichitatea greacă, cu sâni bogați și abdomen puternic s-a trecut, în zilele noastre, la model femeii subțiri, înaltă și cu brațe lipsite de musculatură, ceea ce înseamnă că noțiunile noastre de masculinitate și feminitate se schimbă încontinuu, conduse de interese comerciale și alte forțe culturale. Astfel a apărut și o largă piață de desfacere a cosmeticelor pentru bărbați, deși, spre deosebire de femei, majoritatea bărbaților nu vor să vorbească despre machiaj, nu vor să fie văzuți în public cumpărând produse cosmetice și nici nu recunosc că știu cum se folosesc acestea. Iar dacă își vopsesc părul fac eforturi să ascundă schimbarea.
A vrea să arăți altfel nu este doar răspuns la nevoia de înnoire. Concepția și opiniile oamenilor asupra genului nu se referă doar la ceea ce cred ei că sunt, ci sugerează și ce ar dori ei să fie pentru alții. Fiecare învață din propriul mediu cultural, chiar fără să-și propună, ce înseamnă masculinitatea și feminitatea. Primele lecții le primim, oricare dintre noi, în familie și în grupurile de adolescenți în care ne dezvoltăm, apoi, prin intermediul mass-mediei și al lecturii luăm act de alte observații și interpretări. Probabil că fără influența mass-mediei prea puțini dintre bărbați ar fi considerat că o femeie frumoasă trebuie să aibă buzele mari și cărnoase. Și poate nici femeile nu și-ar fi pus problema... Și totuși, chiar și femei care nu aveau buzele foarte subțiri au acceptat, probabil sub influența filmelor americane, să-și implanteze alte grăsimi din corp în buze. Iar la nevoie, chiar produse chimicale.
Judith N. Martin și Thomas K. Nakayama sunt de părere că dinamica genului reflectă o strânsă conexiune cu cultura, moda fiind la fel de importantă prin influența pe care o exercită la nivel global. Concluzia la care ajung cei doi cercetători este că genul și sexul nu sunt sinonime. Sexul este biologic, în timp ce genul este social construit. Sexul este stabilit de genetică și biologie, în timp ce genul este produs și reprodus de societate. Cu excepția operației, sexul este permanent, în timp ce genul variază peste timp și peste culturi. „Sexul este o proprietate individuală, în timp ce genul este o calitate socială și relațională care câștigă înțeles din preponderența intereselor sociale și contrastul cu celelalte genuri. Societățile crează înțelesuri de gen care comunică printr-o abundență de structuri culturale și practici; în schimb, indivizii devin genuri încorporând prescripții sociale în identitatea personală. ( Judith N. Martin, Thomas K. Nakayama, 2008) Mai exact: un bărbat poate să rămână bărbat întreg, având în comportament trăsăturile sensibilității feminine...
Bărbat sau femeie, fiecare reacționează la stimuli exteriori. Un francez când îți vorbește, constată Edward Hall, nu te scapă din ochi. Pe străzile din Paris, el își poate îngădui să privească foarte atent femeile. Americancele, întorcându-se în țara lor după ce au stat o perioadă în Franța, i-au mărturisit autorului, că trec deseori printr-o perioadă de privare senzorială. Câteva au spus că se obișnuiseră pe parcursul șederii lor în Franța să fie privite, iar obiceiul americanilor de a nu le privi le determină să se simtă ca și cum nu ar exista! Ceva mai mult, mașinile franțuzești sunt create ca răspuns la nevoile francezilor de a putea privi femeile. Așadar, automobilul devine, alături de limbă, o expresie a culturii și astfel își are caracteristicile în biotopul cultural. ( Hall, Edward, 1966).
Originea comportamentelor diferite
Comportamentele diferite dintre bărbați și femei sunt rezultatul unor culturi de gen diferite. Rădăcinile comportamentului diferit își trag seva din copilărie: băieții și fetele se joacă de obicei în grupuri de același sex. În funcție de cultură, aceste grupuri vor aborda diferite forme de organizare socială. Fetele vor coopera și vor împărți puterea. Ele se înțeleg dinainte cine va fi mama și cine va fi fiica, cine va găti și cine va aranja masa. În schimb, grupul băieților este organizat pe ierarhii în care problemele legate de status și identitate sunt mult mai pregnante. Ei stabilesc cine este șeful, cine va avea rolul de portar, dacă se organizează un meci de fotbal, cine va juca în apărare și cine la centrul terenului. S-a observat că odată întipărite, aceste diferențe vor fi purtate și la maturitate, atunci când bărbații vor fi mai înclinați să argumenteze și să concureze pentru un statut, în timp ce femeile se axează mai mult pe cooperarea cu cei din jur. Hartley consideră că așa-zisa teorie a celor două culturi sugerează faptul că bărbații și femeile abordează două stiluri diferite de comunicare și care reflectă diferitele lor obiective și strategii. Conform acestei abordări, soluția sau remediul proastei înțelegeri a genului ar putea fi înțelegerea și acceptarea reciprocă a semnificațiilor genului. ( Hartley, 1995)
În același timp „construcțiile sociale simbolice de gen stabilesc coduri de conducere, gând și comunicare care crează diferite culturi de gen.” (Wood , 1995). După opinia lui John Gray, femeile și bărbații sunt, totuși diferiți. (Gray, 2003). Aspectul crucial al acestei diferențe în ceea ce privește felul în care se comunica depinde de „felul de a fi”. Pentru bărbați sensul de „sine” este definit astfel prin intremediul abilității sale de a obține rezultate. El are obiective precise și le urmărește cu grijă, stabilind strategii. Pentru femei sensul de „sine” este definit diferit: prin intermediul setimentelor și calitățiilor lor de a interacționa. Femeia este dispusă să apeleze la sentimente și mai puțin la logică, și nu de puține ori întristarea sau lacrimile devin armele ei cele mai puternice. John Gray argumentează că bărbații și femeile se comportă diferit datorită diferenței fundamentale de identitate personală. De exemplu, atunci când un bărbat supărat se află într-o situație stresantă, acesta va întrerupe o conversație și se va închide în sine, se va retrage în singurătate și va încerca să rezolve problemele de unul singur. Într-o situație asemănătoare, femeiile vor căuta compania prietenilor și vor discuta deschis despre problemele și sentimentele lor. (Hartley, 1995). Un exemplu extrem care diferențiază poate fi următorul: un bărbat dacă are o suspiciune în legătură cu partenera lui se interiorizează, în timp ce femeia, într-o situație similară, telefonează unei prietene și cere sfaturi. Sau se lamentează.
Stilul comunicării
Identitatea genului este demonstrată și de stilul comunicării. Comunicarea între diferitele culturi depinde de capacitatea diferitelor culturi de a dezvolta o înțelegere comună. Dacă experiența unui individ – bărbat sau femeie - este relaționată doar la propria lui (ei) cultură, atunci comunicarea este imposibilă.(Hartley, p.79) Cultură diferită înseamnă aici mai ales cultura masculină și feminină.
Comunicarea femeilor diferă de stilul comunicării bărbaților, ceea ce duce adesea la neînțelegeri și conflicte. De exemplu, unele femei răspund cu nervozitate dacă primesc o invitație care nu le este pe plac, în timp ce bărbații, într-o situație similară, preferă să tacă sau doar să răspundă negativ. În altă situație, femeile pot interpreta tăcerea bărbaților ca pe o nepăsare, în timp ce bărbații interpretează adesea tăcerea femeilor ca pe o acceptare sau ca pe o promisiune, cel puțin ca pe o amânare.
O altă diferență devine vizibilă în relatarea unei întâmplări. S-a observat că bărbații tind să fie mai lineari în relatări, de obicei precizează timpul și locul unei acțiuni; femeile tind să dea mai multe detalii și să ofere mai multe informații decât este necesar, pe care bărbații le consideră o abatere de la subiect. Femeile observă îmbrăcămintea, culorile. Au intuiții și nu agreează certitudinile. (Tannen, 1990). Bărbații și femeile deseori interpretează greșit discuțiile despre relații. Este posibil ca femeile să exprime mai mult interes în procesele interrelaționale și să se simtă mai bine doar discutându-le. Bărbaților cărora le place să rezolve probleme este probabil să nu le placă să discute ceva referitor la o problemă care nu are neapărată nevoie de rezolvare. (Martin, 2008, p. 24). Bărbații preferă să încheie o discuție dificilă spunând „vorbim altădată”, iar femeile insistă: „vorbim acum, de ce altădată?”. Bărbatul vrea să amâne deciziile dintre parteneri, femeile vor să știe când se vor căsători, bărbații apelează frecvent la pronumele personal eu, femeile se simt bine cu pluralul noi.
În Living Language, George Keith și John Shuttleworth (p. 222) sunt de părere că femeile vorbesc mai mult decât bărbații, vorbesc chiar prea mult, sunt mult mai politicoase, sunt ezitante, se plâng și cicălesc, pun mai multe întrebări, se susțin unele pe altele, sunt mult mai cooperante. Bărbații înjură mai mult, nu vorbesc despre emoții, vorbesc mai mult despre sport, vorbesc despre femei și mașini în același fel, se insultă reciproc frecvent, sunt competitivi în conversație, domină conversația, vorbesc cu mai multă autoritate, dau mai multe comenzi, întrerup conversația mai des.
Robin Lakoff, în 1975 a publicat o cercetare asupra limbajului femeilor: Language and Woman's Place. Într-un articol, Woman's language, ea a consemnat o serie de expresii de bază care ar defini limbajul femeilor. Printre acestea:
• Îngrădirea: folosirea sintagmelor „cam așa”, „un fel de”, „se pare că”, etc
• Folosirea formulelor politicoase: „Vă deranjează dacă…”, „Aș aprecia dacă …”, „… dacă nu te deranjează”
• Vorbirea cu sublinirea de intonație pentru cuvintele: deci, foarte, chiar
• Folosirea adjectivelor: divin, drăguț, adorabil, etc.
• Folosirea hipercorectă a gramaticii și pronunție, alături de enunțarea clară.
• Folosirea citărilor directe: bărbații cel mai adesea parafrazează.
• Folosirea unui lexicon special: femeile folosesc mai multe cuvinte pentru obiectele culorate, iar bărbații pentru activitățile sportive.
• Folosirea intonației pentru întrebări în discursuri declarative: femeile fac declarații prin ridicarea vocii la sfârșitul declarației dorind să exprime incertitudinea.
• Folosirea imperativelor: de ce, cum, unde, care, ce, (De ce nu deshizi ușa?)
• Vorbire mai puțin fluentă.
• Folosirea accentuată a calificărilor: de exemplu, „Eu cred că…”
• Se scuză mai adesea: de exemplu, „Îmi pare rău, dar eu cred că …”
• Folosirea construcților modale: cum ar fi poate, ar trebui, trebuie, „N-ar trebui să oprim căldura?”
• Folosesc comenzi și cereri directe: de exemplu, „Vai, este cam rece aici, nu?” – o cerere clară să se dea drumul la căldură sau să se închidă geamul.
• Folosesc mai multe cuvinte întăritoare: în special atât și foarte (de exemplu, „Sunt atât de fericită că ai venit!”).
• Lipsa umorului: femeile nu spun de obicei cu succes glume și adesea nu înțeleg gluma.
La acestea putem adăuga observații specifice spațiului cultural românesc:
- Femeile simt nevoia să se facă deosebire între statutul de doamnă și domnișoară.
- De regulă, pe bărbați nu-i deranjează expresia „Ce spui, mă?”, dar supără, pe bună dreptate, formula adresată femeilor „Ce spui, fă?
- Când este vorba despre defectele părinților, abundă trimiterile la soacră și nu la socru.
- Înjurăturile trimit de regulă la organul sexului feminine.
- Pare firesc ca bărbatul să nu fi fost virgin la căsătorie, dar cresc pretențiile când este vorba de sexul feminin.
- Bărbatul adulterin are câteva denumiri, în timp ce femeia, în situație similară, are excesiv de multe denumiri.
- Femeia blondă este ironizată, dar aceeași culoare la bărbat nu înseamnă aproape nimic.
- Adjectivul gospodină este peiorativ pentru o femeie, dar este onorabilă varianta gospodar pentru bărbat.
- Dacă nou-născutul este băiat totul este în regulă, dacă este fată, se adaugă o apreciere gen: sunt bune și fetele, sănătoase să fie.
- Bărbații pot fuma pe stradă, femeilor „nu le stă frumos.”
- Când nu convin argumentele femeilor, pare normal să fie trimise la cratiță.
- Femeile nu vorbesc, ele dau din gură sau din cleanță.
Nici proverbele românilor nu sunt mai îngăduitoare cu femeile:
- Fusta femeii, fașa dracului.
- Femeia e scula dracului.
- Femeia frumoasă este pagubă la casă.
- Femeia nebătută e ca moara neferecată.
- Femeia numai după urs nu se duce.
- Femeia judecă pe dracu și-l scoate dator.
Stilul conversației
A face complimente este un ritual obișnuit, mai ales în rândul femeilor. Lingvista Janet Holmes a descoperit că femeile fac mai multe complimente decât bărbații („Anthropolocial Linguistics” vol. 28/1986). Bărbații însă, deși doresc să fie apreciați, evită să pună întrebări de genul „Ce părere ai de prezentarea mea?” sau „Þi-a plăcut articolul pe care l-am scris?”, din teama de a nu declanșa o critică nedorită sau să nu li se pună și lor întrebări similare.
Și în această situație, o explicație s-ar putea găsi în felul în care și-au petrecut tinerețea și adolescența. În grupurile în care cresc, băieții abia așteaptă prilejul de a jigni pe cineva și de a fi într-o poziție de superioritate. Dimpotrivă, unul din ritualurile pe care le învață fetele este să adopte o poziție de inferioritate, presupunând însă că ceilalți vor fi conștienți de natura ritualică a acestei umiliri și nu vor mearge până la capăt.
Aceste stiluri conversaționale caracteristice bărbaților și femeilor sunt în dezavantajul femeilor la locul de muncă. Dacă o persoană încearcă să reducă diferențele și să mențină iluzia unei egalități, în timp ce alta încearcă să-și mențină poziția de superioritate, cea din urma va reuși. În același timp e posibil ca persoanele care nu fac nici un efort să se afle într-o poziție de inferioritate să ajungă într-o astfel de situație.
Pentru că femeile acceptă rolul de persoană care are nevoie de sfaturi, bărbații tind să creadă că femeile, atunci când îi întreabă ceva, ele cer de fapt un sfat sau un ajutor.
Contradicțiile verbale
A-și cere scuze, a tempera criticile cu puțină laudă și a-și face complimente sunt doar câteva ritualuri ale femeilor. Bărbații însă evită aprecierile reciproce referitoare la ținută, îmbrăcăminte sau vârsta pe care o arată. Ei se pot contrazice în problemele de serviciu fără a desface relațiile de prietenie dintre ei. Antropologul Phillip Whitten numește acest comportament opoziția rituală. Mulți americani, consideră el, văd aceste discuții ca pe niște lupte ritualice – adică un fel de cunoaștere prin intermediul contradicțiilor verbale. Ei își prezintă ideile într-o formă sigură și definitivă și așteaptă să vadă dacă vor fi combătute. Pentru ei, a fi nevoit să-ți aperi o idee constituie un prilej de a-și testa valoarea. Tot din același motiv, bărbații se joacă de-a avocatul diavolului, atacând ideile colegilor, încercând să le găsească punctele slabe, testându-și în același timp propriile idei.
Acest stil dă rezultate bune dacă este înțeles de toți cei din jur, dar cei care nu sunt obișnuiți cu el nu observă caracterul ritualic și pot considera aceste observații ca un atac direct și le este greu să dea randament într-un astfel de mediu pe care-l consideră conflictual. Din aceas motiv, pot deveni chiar agresivi când își expun ideile pentru a se apăra împotriva unor posibile atacuri. Contradicția verbală variază în funcție de gradul de cultură al organizațiilor, dar forme ale acestui comportament se găsesc în majoritatea grupurilor. Cine nu se simte în largul lui cu acest stil lingvistic – multe femei dar și destui bărbați – riscă să pară nesiguri de propriile idei. (Whitten, p.176 )
Cu toate acestea, pe lângă diferențele de gen și sex, în comunicare mai apar și diferențe de la o civilizație la alta „Sunt diferite reguli asociate cu aceeași relație și aceasta poate avea diferențe majore în ce și cum comunică participanții. Ca să ilustreze influența mediului, M. Argyle (1981) a ajuns la următoarea concluzie după ce a studiat mai multe diferențe între britanici, chinezi, italieni și japonezi: „se pare că noi punem mare accent pe exprimarea emoțiilor, exprimarea opiniilor cu privire la subiecte intime și afecțiune, în comparație cu chinezii sau japonezii. Relațiile apropiate de familie, de prietenie sunt văzute ca surse de suport. Noi cerem ajutor material, împărtășim problemele personale și sentimentale și cerem sfaturi”. (Hartley, p. 93).
Negociind autoritatea în grupuri
În organizații, autoritatea formală vine din poziția pe care o ocupă o persoană, indiferent de sexul ei.. Dar autoritatea propriu-zisă practic se negociată zilnic. Phillip Whitten a constatat că randamentul managerilor depinde în mare parte de priceperea de care dau dovadă în a-și negocia autoritatea și de modul în care ceilalți le susțin sau le subminează eforturile. Felul în care statutul este reflectat în stilurile lingvistice joacă un rol foarte subtil în crearea de lideri.
În toate companiile în care Phillip Whitten a făcut cercetări, bărbații i-au spus adesea că femeile nu erau promovate, pentru un motiv foarte simplu: nu făceau față. În realitate, lipsa promovării femeilor nu avea legătură cu aptitudinile și capacitățile lor, ci cu faptul că nu făceau eforturi să fie remarcate, ceea ce bărbații făceau cu prisosință. Acest fapt era vizibil chiar și în afara spațiului de lucru: bărbații, tineri sau vârstnici, stăteau de vorbă cu șefii lor, în timp ce femeile vorbeau doar între ele. Ceva mai mult: bărbații și femeile vorbesc despre realizările lor în feluri diferite, influențați de mediile diferite în care au crescut – bărbații sunt bine văzuți dacă își etalează realizările, iar fetele dacă și le ascund. Stilurile lingvistice specifice bărbaților îi avantajează când vine vorba de negocierea autorității.
Un alt element lingvistic care variază în funcție de statutul și importanța persoanei îl reprezintă vorbitul pe ocolite – tendința de a spune lucrurile mai subtil. Această pornire diferă de la o cultură la alta și poate duce la neînțelegeri, dacă vorbitorii îl înțeleg și îl folosesc diferit. Se spune că americancele sunt mai subtile decât americanii dar, de fapt, toți sunt la fel de subtili în anumite situații – doar că nu se manifestă la fel. Lăsând deoparte diferențele culturale, etnice, religioase și individuale – femeile sunt subtile mai ales când sunt nevoite să dea ordine, ceea ce e foarte normal, având în vedere că femeilor nu le place să facă pe șefele, iar bărbații devin subtili când e vorba să-și admită greșelile sau slăbiciunile, ceea ce este, din nou, foarte normal, din moment ce bărbații nu-i stimează pe cei aflați într-o poziție de inferioritate. (Whitten, 2001, p.176). În general femeile participă activ la discuțiile în grupuri de femei, dar se fac foarte rar auzite la întrunirile unde participă un număr mare de bărbați. Pe de altă parte, sunt și femei care adoptă acest stil mai răspândit în rândul bărbaților, dar acestea riscă să fie considerate prea agresive. (Whitten, p. 176). Astfel stând lucrurile, se impune ca în grupuri și în organizații, cunoscând aceste diferențe de comunicare, să se ia în calcul faptul că nu cel care este mai puternic, mai vorbăreț și mai capabil să întrețină relații cu șeful este, în mod obligatoriu, și cel mai competitiv.
Concluzii
Diferențele de sex nu pot fi contestate. Ele sunt rezultatul natural al nașterii, în urma căreia fiecare este băiat sau fată. Familia este prima care cultivă și ajută dezvoltarea acestor diferențe de sex. Apoi, primele grupuri în care interacționează copiii și adolescenții contribuie în mod esențial la întărirea diferențelor și la formarea anumitor obiceiuri și deprinderi. Diferețele de sex nu pot fi suprapuse peste diferențele de gen. Genul depinde de anumite trăsături de caracter, de educație de cultură. Aceste diferențe nu sunt la fel de vizibile și nu pot îndreptății aprecieri de valoare și nu justifică discriminarea. Diferențele de sex și de gen se manifestă pregnant în procesul comunicării și al stilurilor de abordare. Ele au caracter cultural și manifestările depind de nivelul de cultură, de tradiție și de opțiunile personale.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!