poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3044 .



Scriptul dezbaterilor Comisiei Discuțiilor Interceptate Neautorizat pe Tema Turismului – partea a doua
eseu [ ]
- turismul World Wide Web și de altă natură -

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [adrian_nairda ]

2009-08-23  |     | 



Președintele C.D.I.N.T.T. (Comisia Discuțiilor Interceptate Neautorizat pe Tema Turismului) zice, după pauza de cafea: hm, hm, hm (așa se drege vocea: n.n.!) … v-am ascultat în/din biroul meu, evident neautorizat, bându-mi cafeaua, comentariile legate de modul în care se desfășoară discuțiile noastre. Hm, hm, hm (probă de microfon, de data asta: n.n.!) domnișoarelor, doamnelor și domnilor convingerea mea este că vă dați în petec imediat ce aveți o jumătate de oră liberă la dispoziție, adică vă bateți joc de libertate, acceptând să stați pe sub camerele de luat vederi care vă sug cu osârdie inocența, ori alte cele care vă stau cel mai la-ndemână, printre care se numără și stupiditatea, iertat fie-mi cuvântul, cu toate conotațiile sale, asta pentru a nu intra în amănunte care vă privesc direct și personal și intim ș.a.m.d.; așa că încep prin a vă spune următoarele:
Civilizația modernă impune un conținut al noțiunii de timp liber, generând mai tot timpul noi factori determinanți ai acestuia, funcționalitatea timpului liber fiind acum extrem de diversă, ba chiar și în continuă modificare față de cerințele și provocările sociale vechi, ori noi. Practic, conținutul timpului liber (nu discutăm aici definițiile din dicționare!), e astfel orientat încât cere a se răspunde necesităților de refacere, destindere, cultivare intelectuală sau fizică, dar și celor de creație, în funcție de înclinațiile categoriilor de populație … afectate … și a/ale indivizilor, nu?!
Vă spun, pe cuvânt de onoare!, că provocările nu rămân fără răspuns, întrucât cele mai structurate propuneri și soluții provin din perimetre specializate, așa cum sunt astea: sportul, turismul și medicina - pentru acest din urmă perimetru specializat, voi cere un spațiu distinct și înființarea unei "comisii speciale neautorizate de interceptare", în viitorul apropiat.
Cu acordul dumneavoastră, interceptabil neautorizat!, am să menționez că lumea sportului utilizează "paradigmele educației fizice". În această dimensiune putem aborda obiective investigaționale, pe specialități, de să ne ia durerea de cap adiacentă, deși nu accidental, pentru că sunt puse "la lucru" lucruri pe care trebuie să le ilustrăm, precum și modul în care acest lucru poate fi pus în operă, reținând "motivația" autorilor proiectului și datele tehnice propriuzise, fără să depășim scopul lucrărilor C.D.I.N.T.T..
Dar, în general și à la rigeur, timpul liber este perceput a fi fiind "timp neobligat", adică "timp negrevat de responsabilități", adică destinat exclusiv relaxării, sau libertății de acțiune - să faci ce te taie capul! (sociologia definește clar conceptul de relaxare; însă Dicționarul de sociologie oferă o definiție ... relaxatoare, de parcă am fi după o partidă de făcut pipi!: relaxarea este timpul liber după necesitățile practice ale vieții.).
Concepțiile despre relaxare însă variază, pentru că nu fac apel la măsurătorile aritmetice - timpul dedicat muncii, somnului și altor necesități este scăzut din cele 24 de ore, din care se deduce surplusul de timp, folosit de către fiecare după cum îi place; alteori intervin elemente calitative de analiză, astfel că până la a fi conceput ca timp liber de după muncă, sau de după toate celelalte responsabilități legate de muncă, sunt excluse: călătoria, studiul sau implicarea socială, care nu sunt timp liber (dar, în general, trebuie să avem deaface cu un timp "care nu este dedicat", adică un timp degrevat de orice obligație sau constrângere) – așa că … mai ușurel cu aritmetica și statistica și, mai ales, cu interpretările.
Nu sunt "timp liber" activitățile pe care le realizăm în orele în care nu muncim, dar care au un grad de constrângere; de exemplu, utilizarea timpului liber pentru activități care nu sunt plătite, dar contribuie la succesul muncii: cititul cărților, articolelor cu privire la muncă, sau participarea la cursuri de seară, care pot contribui la creșterea competenței profesionale, invitarea unor musafiri acasă, corelat cu munca sau frecventarea cluburilor, deoarece acolo se pot realiza contacte de afaceri, așa cum, prea bine, o poate ilustra … cafeaua dumneavoastră de o jumătate de oră.
Dar …, grădinăritul, mersul la restaurant, mâncatul de plăcere și picnicul pot fi considerate a face parte din categoria "semi-relaxantelor" ... adică un fel de din ăla de băgat în fund, tocmai când îți era lumea mai dragă ..., însă cu scopul de a te relaxa .
În principiu, pentru a vorbi de timp liber, o persoană trebuie să-și provoace scopul strict al relaxării ca timp, pentru că dacă un individ își propune să crească câini ca un hobby, sau să cânte la un instrument într-o orchestră, apăi atunci începe să-și asume un sistem de rutine, programe cu orare stricte și obligații atât pentru sine cât și pentru alții; apoi, cele opt ore rămase în fiecare zi de după muncă și somn vor fi dedicate unor activități precum: a face cumpărături, a îngriji un animal, a face treabă prin casă, a se transporta, a face dragoste, a ajuta copiii la teme, a citi ziarul, a repara acoperișul, a-l căuta pe doctor, a merge la biserică și ... să mai înșirăm ș.altele?
Nu fac aceste activități parte din timpul liber!
Opinia mea este că un element mișto vine, în ajutorul definirii timpului liber, din partea unor autori (șmecheri!), care sugerează că relaxarea este problema valorilor, în măsura și doar dacă acele folosiri ale timpului liber privit ca "dezirabil" și "ca îmbogățire de sine" e considerat "spațiu dedicat pentru relaxare". Definiția presupune, măcar, că este posibil a se identifica acel ceva ce este "un ceva dezirabil, pentru că acolo este un set de valori universal acceptat care poate fi folosit în propria-i determinare", în ciuda faptului că această opțiune ridică o serioasă problemă … filosofică: cum poate ști cineva ce este bun?
Mulți indivizi, operând pe baza liberei alegeri, se angajează în activități pe care societatea le vede a fi dăunătoare și antisociale, precum folosirea ilegală a narcoticelor, pariurile ilegale, băutul în exces sau sexul premarital și adulterul. Este de presupus că mulți care intră în astfel de activități își vor apăra dreptul lor în a continua ceea ce fac și vor argumenta că, după opinia lor, se împlinesc și se simt bine – aici problema de a determina între activități, numai dorite, devine dificilă, dacă se ia în considerație doar părerea participanților! Până și decizia devine dificilă, câtă vreme unul singur folosește criteriul părerii societății - este larg cunoscută ambiguitatea accepțiuni termenului "relaxare", mai ales când vine vorba despre ce-i legal sau moral, conceptul de relaxare ... conținând variații în funcție de regiune, localitate, în funcție de apartenența religioasă, în funcție de imbecilitate și de interese, mai ales ...!
O ultimă întrebare, pe care mi-o pun, este: dacă munca există, ce dacă există relaxare? În mod tradițional, acest sens a fost acceptat din două puncte de vedere: semantic și moral. În timp ce relaxarea a fost văzută ca timp liber de la muncă, atunci cum poate cineva considera relaxarea fără muncă? Dintr-un punct de vedere moral, după spusele protestanților, care pun valoare pe muncă și nu acceptă lenea, amândouă, și relaxarea și activitatea recreativă pot fi justificate doar dacă-l ajută pe om în munca sa – relaxarea, în acest context fiind privită ca o recompensă: dacă cineva nu muncește, apăi nu are cum să posede timp liber și, prin definiție, nu are timp liber. Aha!, iară dacă premisa "cei care nu muncesc nu au relaxare" este acceptată, atunci, cineva poate întreba, din bun simț!: cine nu muncește? Ei bine, răspunsul ar putea include câteva clase de oameni precum: clasele sociale foarte bogate, oamenii din închisori, copiii, pensionarii, șomerii, bolnavii și handicapații. Desigur, relaxarea n-ar trebui să fie o problemă pentru oamenii foarte bogați, ei au și timpul și resursele necesare de a dispune cum doresc de aceasta, chiar dacă cineva privește timpul ca relaxare, acest punct de vedere, pe bună dreptate, încă nu contează. Persoanele bătrâne nu mai lucrează, o dată, cândva au făcut-o, iar relaxarea pe care o au acum vine în compensarea muncii prestate odată cu trecerea anilor; ei își merită astfel relaxarea la pensie, ca pe o recompensă pentru eforturile din viața lor de mai înainte. La fel copiii, își folosesc timpul liber ca pe o pregătire pentru viața adultă și pentru muncă, în timpul vieții copilul având o viață organizată între muncă și relaxare.
Dar ce se poate spune despre persoanele sărace care nu muncesc sau despre bolnavi și handicapați care nu au posibilitatea de a munci? Problema e că ei nu au timp pentru relaxare și că societatea nu se întreabă ce fac ei cu timpul liber, pentru că ar fi un nonsens.
Există totuși timp liber care poate fi folosit productiv (pentru a produce plăcere) sau pasiv, negativ, distructiv. Prima problemă, în ultima vreme, a devenit distructivă pentru temeri și pentru întreaga societate, arătând legătura dintre privarea de recreere și violența urbană.
Ultima absurditate, cum că fără muncă nu există recreere, e prezentată prin prisma femeilor casnice care nu lucrează efectiv. Prin această definiție ele nu ar avea dreptul la recreere. Din nefericire, această remarcă se apropie de adevăr, multe femei muncesc mult mai mult și mai greu decât bărbații, dar au, prin comparație cu ultimii, foarte puțin timp liber. Rămâne de discutat treaba asta!
Acum, ăștia, sociologii, consideră distracția, divertismentul, plăcerea, loisirul a fiind fiind incluse "activităților" specifice timpului liber, numai că europenii văd divertismentul ca pe o funcție mai puțin "nobilă", datorită preocupărilor lor normative, într-un sens cultural mai larg ei punând accentul pe "randamentul" din planul îmbogățirii cognitive a beneficiarului de timp liber, adică ei spun că este vorba de funcții psihosociale prin excelență "impregnate". Eh!, funcționalișii americani utilizează conceptul de "gratificații" - adică așteptări ce determină atitudinea receptorului, indivizii dorind să maximizeze gratificațiile pe care le primesc; această funcție fiind analizabilă sub trei forme principale: ca joc, ca spectacol, ca mijloc de evaziune, fiecare având indici de performanță contorizabili … exact ca la jocurile sportive.
Acum, timpul liber înseamnă și "recreation" sau "leisure" - dar cu sensuri ce au evoluat în timp. În principiu e vorba de activitățile de agrement, adică cele presupus/opuse activităților de muncă. O intuiție formidabilă, sau un simț extraordinar al rolului statului prin raport cu modificările și cerințele sociale, cu aproape un sfert de mileniu în urmă, pe la începutul "epocii industriale" (1780) determina statul britanic să înceapă un vast plan de reorganizare a concepției sociale a guvernării care să graviteze în jurul conceptului de leisure. În anii noștri, în viziunea lui Hans van der Loo, de la Samhoud Service Management din Olanda, "noua economie" nu este altceva este decât: urmarea trecerii de la PRODUS => SERVICII => TRÃIRI, EXPERIENÞE.
Mai mult, definiția culturii s-a modificat radical, deși trebuie spus că deocamdată nu s-a ajuns la un consens în această privință; unii considerând cultura ca fiind pe de o parte o creație artistică, înterpretarea și difuzarea operelor de artă, pe de alta sportul, alții adăugând știința și tehnologia. În amalgamul ăsta, turismul este perceput și devine, în sfârșit!, o activitate complexă, ce trebuie să fie abordată cu meticulozitate.

Aici Președintele C.D.I.N.T.T. s-a oprit brusc, invitând un expert să-și dea cu părerea.
Expertul, un anonim, s-a apucat să citeze strașnic: "Raportul final al Conferinței interguvernamentale asupra politicilor culturale în Europa definește cultura ca ansamblu de expresii spirituale și materiale ale unei societăți, în măsura în care ele sunt produsul aptitudinilor creatoare ale omului sau sunt fondate pe aptitudinile creatoare ale acestuia și încearcă definirea culturii în relație cu justiția socială, educație, comunicație, mediu etc.".
În Raport se consemnează mai departe: "Marea diversitate a domeniului, multitudinea problemelor pe care le ridică, lipsa cercetărilor profunde în domeniu implică o sarcină dificilă în a stabili structura culturii. /.../ Cum turismul este un comerț "inversat" (consumatorul merge la marfă), iar cultura este principalul element al motivației, este important să avem o idee clară asupra structurii culturii și a fenomenelor care afectează acest domeniu, pentru a înțelege cauzele ultimelor mutații în turism. Dacă un produs cultural de tipul "World Wide Web - www" poate fi consumat acasă, tot el poate determina și decizia unei călătorii pentru un consum "efectiv" (la locul prezentat în www …) sau poate deveni o "călătorie virtuală", un turism "maladiv", în cazul persoanelor atinse de "sindromul Internet". Ori, diferența este imensă! /.../. În producția nematerială a domeniului culturii se creează obiecte de artă. Drept consecință a revoluției culturale conjugată cu cea din informatică și comunicații turismul a trecut de la pachetele de servicii la comercializarea "trăirilor", în fapt a artei, a culturii sau a unei părți din timpul de viață, de existență al subiectului (turistul) contopit prin procesul intim al culturii și cu obiectul ("materia primă" a activității de turism). Pentru a exemplifica și a întări afirmația noastră menționăm numai faptul că turistul intrat, azi într-o agenție de turism nu este întrebat unde vrea să plece, ci ce fel de vacanță dorește: o ambianță de familie, aventură, sport, tineret, ș.a.m.d., sau o destinație exotică sau clasică etc., sau mare-soare-plaje, sau munte-zăpadă-sport, sau descoperiri etc., adică ce "trăire" dorește."
Aici, expertul a fost întrerupt de o voce cârcotașă: normal, în țările bogate!, fiindcă pentru un turist dintr-o țară aflată în tranziție, prima întrebare se referă la bugetul alocat.
Expertul a continuat netulburat: "În sprijinul spuselor de mai sus, aducem în discuție și starea actuală din teoria țărilor vestice despre turism. Cuvântul turism a rămas "intangibil", dar la o analiză corectă nu mai este folosit în practică decât ca termen "etichetă", fiindcă două noi noțiuni i-au luat locul: hospitality și leisure. În hospitality se includ toate activitățile și serviciile de bază: hotelărie, restaurante, transport, agenturare etc. Leisure are un spectru mult mai larg: de la agrementul clasic, spectacole, artă etc., precum și organizarea mediului; ori activități coerente care să transforme un spațiu într-o destinație pentru turism: de la facilități pentru "manifestări" până la "ambient". Lucrurile au fost luate atât de în serios încât în UE au "dispărut" facultățile pentru "turism" și au apărut specializările hospitality și leisure. Lucrurile sunt mult mai avansate în SUA unde găsim specializări pentru turism, în sistemul de învățământ, de genul "amenajarea mediului", "asistență în integrarea socială" etc., la universități prestigioase precum UCLA sau UCSD. Aici se găsesc și se pregătesc viitoarele "cadre de conducere"; cadrele de execuție rămânând, în majoritate, la nivelul învățământului preliceal sau preuniversitar.
Aceste tendințe trebuie menționate și studiate, întrucât teoria și practica noastră este la nivelul anilor '60 din țările dezvoltate - ne referim la România! Pentru majoritatea țărilor în curs de dezvoltare "șansa” turistică este cea "clasică", ori țările dezvoltate obțin bani din turism prin noi procedee, iar efectul social s-a deplasat de la simpla refacere a forței de muncă spre asigurarea unui stil de viață.".
Expertul a sorbit puțină apă și a luat-o de la capăt:
"Pentru a încheia această "inserție" despre turism, redau, din manualul "Tourism: principles and practice" editat de Logman în 1998, câteva "mituri" și "realități" ale turismului:
Leisure: 1. freedom from the demands of work or duty; 2. time free from the demand of work or duty, when one can rest, enjoy hobbies or sport; 3. unhurried ease.
Hospitality: 1. the friendly reception and treatment of guests or strangers; 2. the quality of disposition of receiving and treating guests and strangers in a warm, friendly, generous way.".
Desconsiderând cu superioritate auditoriul, așa după cum se simte din timbrul vocii!, expertul a mai bolmojit următoarele cuvinte: Webster Dictionary - Ed. 2001 p.72; vezi, de exemplu, www.fh-muenchen.edu, vezi www.ucla.edu, sau www.ucsd.edu.
Pe neanuțatelea, o voce, în sfârșit feminină!, a început să enunțe/denunțe următoarele:
- Mit: majoritatea turismului este turismul internațional; în realitate 80 % din călătorii au loc în propria țară.
- Mit: majoritatea turiștilor călătoresc cu avionul; în realitate majoritatea călătoriilor sunt terestre; distanța medie este de 65 de mile terestre.
- Mit: munca în turism este o oportunitate de a călătorii și o șansă să înveți limbi străine; în realitate majoritatea lucrătorilor sunt în sectorul de hospitality și nu au contact cu turiștii.
- Mit: turismul este o șansă de dezvoltare pentru toate țările; în realitate majoritatea circulației turistice internaționale este între țările dezvoltate.
- Mit: restricțiile practicării turismului - al turismului de masă: "timp disponibil" și "bani"; în realitate turismul este un calmant al inegalității sociale, un element al menținerii forței de muncă în bună stare de acțiune – tocmai de aceea turismul este atent supravegheat și controlat de stat.
De neoprit, vocea feminină a continuat: Rămânând în lumea ineditului, dar de altă natură de această dată decât politicile de stat, am să invoc două chestiuni "la modă" acum, în general hulite: streetdance-ul și break-dance-ul. Culmea ironiei rezidă în faptul că aceste formule se adresează oricărei vârste și că "mixează" nu numai categorii de oameni cu venituri și instrucție diferite "de la cer la pământ", ci și pentru că răspunde tuturor cerințelor în materie de mișcare, artă, socializare, bună dispoziție. Pe scurt: streetdance-ul este un stil de dans în care se regăsesc toate celelalte stiluri (balet, dans modern, dans de societate, breakdance, jazz, hip-hop etc.) și este destinat tuturor categoriilor de vârstă; break-dance-ul a apărut ca o alternativă non-violentă a luptelor de stradă și îmbină elemente de gimnastică sportivă, capoeira, arte marțiale, dans sportiv, etc.
În general firmele mici specializate oferă cursuri flexibile, în funcție de programul cursanților, fiind structurate după mai multe criterii: nivelul de pregătire; varsta; complexitatea programului. Durata unei ședințe este de 75 de minute, dar este adaptabilă ca intensitate în funcție de cursant. De regulă au loc două ședințe pe săptămână. Pentru cei interesați de performanță, la fiecare 3 luni se susține câte un examen pentru a stabili nivelul de pregătire și evoluția personală. Se utilizează frecvent un sistem de abonamente … structurate ierarhic.

Președintele C.D.I.N.T.T. a intervenit categoric, a închis microfoanele cu mâna sa, anunțând că lucrările se reiau a doua zi, începând de la ora zece dimineața.


.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!