Cucuveaua - fragment
: din ant. Poeți italieni din secolul XX Poezie 2011-04-16 (4294 afişări)
Pagina: 1
Biografie Giovanni Pascoli
S-a născut la 31 decembrie 1855 la San Mauro di Romagna. Tatăl său moare când poetul are numai 12 ani, iar mama după încă un an. Studiază limbile clasice la Universitatea din Bologna, după care e profesor de latină și greacă mai întâi la diverse licee (Matera, Massa, Livorno) apoi la diverse Universități (Bologna, Pisa și Messina), ca să-i urmeze din 1905 lui Carducci la catedra de literatură italiană de la aceeași Universitate bolognesă.
Începând din 1895 se retrage împreună cu o soră a sa (Mariú) la Castelvecchio di Barga (în Garfagnana), unde va scrie o bună parte din operă. Moare la 6 aprilie 1912 la Bologna.
Opera: Myricae (1891); Poemetti (1897); Primi poemetti (1904); Nuovi poemetti (1909); Canti di Castelvecchio (1903); Poemi conviviali (1904); Odi e Inni (1906); Poemi italici (1911); Canzoni di Re Enzio (1909); Poemi del Risorgimento (1913).
A scris poezii în limba latină (Carmen) pentru care a primit mai multe medalii de aur din partea Academiei din Amsterdam, organizatoare a unui concurs internațional periodic de poezie în limba latină. De asemeni, Pascoli a scris studii de exegeză critică asupra lui Dante și diverse opere în proză, importantă fiind transcrierea poeticii sale în cunoscutul Fanciullino (1897).
După criticul Gianfranco Contini, Giovanni Pascoli este personalitatea poetică „maggiore in Italia a cavallo dei due secoli, è anzi probabilmente la maggiore dopo l'età di Leopardi e Manzoni”. Este greu de stabilit dacă valoarea lui Pascoli rezidă în frecventarea unor motivuri și conținuturi (ce se reduc în bună parte la un „biografism” bucolic și clasicizant) sau în „intervențiile” de ordin expresiv, introduse în discursul poetic (folosirea onomatopeelor spre a sugera limbajul naturii; recursul la figuri retorice aparținând latinei; uzul unor forme dialectale sau exotice; implicarea unor procedee muzicale la nivelul prozodic). „Retragerea” în natură a lui Pascoli, disimulatul său „provincialism”, poetica autenticității trăirii sentimentelor (vezi Il fanciullino) se pare că „acționează” în timp în favoarea poetului, trăgându-l dincoace de limita secolului al XIX-lea și proiectându-l în zonele poeziei cele mai recente: recuperarea pascolianismului pentru poezia actuală italiană e un semn neîndoielnic că intuiția lui Contini se susține.
(Marin Mincu, Poeți italieni din secolul XX, C.R., Buc., 1988, p. 18)
Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri.
Texte Recomandate
