poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6548 .



“Teatrul trebuie să aibă ritmul normal al vieții și al lumii în care trăim”
articol [ Interviuri ]
Interviu cu regizorul Ovidiu Lazăr Colecţia: despre teatru

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [lemuria ]

2007-06-18  |     | 



Ovidiu Lazăr – regizor al Teatrului Național din Iași este și lector universitar doctorand al Facultății de Arte “George Enescu”, secția Teatru
- absolvent al UNATC București, secția regie
- a montat la Teatrul Național Iași o serie de spectacole: O noapte furtunoasă (după I.L. Caragiale), Unchiul Vanea (de A.P. Cehov), Banii n-au miros (de Pașcu Balaci), Norii (de Aristofan), Ivona, prințesa Burgundiei (de W. Gombrowicz) Chirița și ceilalți (spectacol care se joacă pe stagiunea 2006-2007 la Pod-Pogor Fiul


Piesa Baia după Vladimir Maikovski se va juca la începutul lunii iulie (două seri) și din stagiunea 2007-2008 timp de trei luni la hala din incinta SC. Terom S.A., capacitatea sălii fiind de 200-400 spectatori.

Ioana Petcu: Bună ziua domnule Ovidiu Lazăr. Aș vrea să deschid discuția cu o întrebare care să ne apropie de arta teatrului și de cariera dumneavoastră, aceea de regizor: ați montat dramaturgi cunoscuți (I.L. Caragiale, A.P. Cehov, Bernard Shaw, W. Gombrowicz). Vă simțiți mai aproape de clasici sau această alegere vine dintr-o dorință de remodelare a acestora?

Ovidiu Lazăr: Eu fac parte din categoria regizorilor care țin foarte mult la text. Raportarea la text mi se pare una din căile cele mai importante și cele mai rodnice în ceea ce privește teatrul ca act de reprezentație. Þin foarte mult la dramaturgia clasică tocmai pentru că este un teren ferm, eficient în ceea ce privește remodelarea. Dacă anumite texte au supraviețuit timpilor umani și timpilor istorici înseamnă că ele conțin înlăuntrul lor o cantitate evidentă și eficientă de adevăr și de umanitate și ea poate fi reformulată în funcție de mentalitatea lumii contemporane și în funcție de circumstanțele sociale și politice, chiar. Cred că textul clasic și revenirea la acesta este una din modalitățile de a te plasa mereu acolo unde trebuie în ceea ce privește teatrul și locul lui în lumea în care trăim.


I. P. : Dincolo de ceea ce ați lucrat, aș vrea să extind conversația într-o direcție generală, însă de larg interes : statutul Teatrului Național din Iași (TNI). Știu că ați participat și în acest an la Galele Uniter, dar de la noi nu a fost nici o nominalizare. În aceste condiții, cum se vede totuși teatrul ieșean în capitală.

O. L. : Aici este o zonă cu diferite nuanțe și ar fi multe de discutat, ceea ce aș putea să spun e că datorită unor disfuncționalități, Naționalul ieșean nu a mai fost în atenția Uniterului și cea mai mare parte din vină o purtăm în primul rînd noi. Întotdeauna am iubit Uniterul și sunt unul din cei care alături de colegii mei din Teatrul Național din Iași am fondat, împreună cu celelalte companii din țară, acest festival. Suntem cea mai numeroasă filială din provincie. Totul a mers bine pînă prin anul 1996, și nu-mi aloc un merit deosebit în această perioadă, însă am fost reprezentant uniter de la început și am realizat niște proiecte interesante. Există, desigur, o diferență între teatrul de la centru și teatru din provincie, din fericire pentru teatrul românesc această diferență începe să fie vizibilă în favoarea teatrelor din provincie. De vreo două, trei stagiuni ceea ce e important în spectacologia modernă s-a întîmplat în provincie. Uniterul mi s-a părut de la început o reuniune de breaslă care nu numai că e necesară, dar e și extrem de oportună. Eu îl văd ca pe un organism flexibil capabil să adune și să dirijeze toate energiile teatrale de pe tot teritoriul țării noastre. De altminteri, lucrul cel mai important care a reieșit dintr-o discuție cu Aura Corbeanu, a fost aceea că se vor înființa două filiale Uniter, la Tîrgu Mureș și la Iași, ceea ce e un prim pas spre flexibilizarea uniunii de breaslă și, în egală măsură, spre o descentralizare cu adevărat eficientă, cu adevărat vie. Consider că sunt obligatorii aceste genuri de grupuri pentru că problemele teatrului românesc nu se pot discuta nici la colț de stradă, nici cu agiamii sau cu neaveniți. Teatrul românesc trebuie să-și caute modalități specifice pentru a-și face simțită prezența în societate. Nu doar prin spectacole, dar și prin alte manifestări care să atragă atenția asupra acestei mici parcele de cultură.


I. P. : De un an s-a schimbat directoratul TNI – considerați, din experiența avută pînă acum sub noua « pălărie », că politica actuală va aduce talente în rîndul actorilor, regizorilor și a tuturor oamenilor de scenă sau ne va îngropa în liniștea provincială?

O.L. : De la bun început vreau să precizez că sunt un om care nu operează făcînd comparații. Ceea ce este evident e că Hadji-Culea, regizor fiind, vede actul teatral din interiorul lui. Apoi, avînd experiență ca fiind conducător al acestui tip de instituție culturală se pare că se mișcă mai degajat, mai eficient în cîmpul teatral. Din nefericire, noi suntem încă obligați să stăm pe loc din punct de vedere legislativ. Există o schemă de personal artistic, nu se pot face promovări, nu se pot aduce actori tineri decît după multe aprobări, multe demersuri pentru a-i avea printre colaboratori. Dar noi încercăm să găsim soluții și să reîmprospătăm colectivul artistic și tehnic. Într-un fel sau altul suntem obligați să devansăm legile pentru că actul teatral fiind foarte viu este absolut necesar ca transferul dintre generații să se facă printr-o anumită constanță, ritmicitate și mai ales cu posibilitatea ca tot ce e tradiție să se topească în ceea ce e inovație și invers. Dovadă este și proiectul la care lucrez acum: am foarte mulți actori tineri și dintre cei angajați și dintre cei colaboratori. Practic proiectul meu, despre care vom vorbi în cele ce urmează, conține tot spectrul posibil: de la studenți la actori consacrați. Eu am considerat și consider că teatrul trebuie să aibă ritmul normal al vieții și al lumii în care trăim.


I. P. : Aș vrea să-mi spuneți, de asemenea, cum priviți problema teatrelor românești de stat în condițiile noilor cerințe europene. Se dorește acum a se renunța la particula « național » (din denumirile Teatrul Național București, Iași, Cluj etc.), se dorește înființarea teatrelor pe proiecte, iată doar cîteva reglementări.

O.L. : Ceea ce este evident e că ceva trebuie modificat, mișcat în ceea ce privește tehnica administrativă a teatrelor din România din acest monment. Cred că sunt utile și pot constitui un pas înainte teatrele pe proiecte. În egală măsură, teatrele cu tradiție, cele care au însemnat momente importante în istoria spectacologică a noastră, trebuie păstrate ca atare, cu amendamentul că ele nu trebuie să se mortifice. Nu trebuie să rămînă la stadiul muzeal, să se conserve, ci trebuie să-și găsească modalități de a se modifica, de a se diversifica, de a-și nuanța atît organizarea internă cît și oferta de spectacole. Ele vor trebui să fie cu adevărat consonante cu vremurile noastre. Francezii țin cu dinții de Comedia Franceză, care are statutul de teatru național, nu cred că de dragul europenizării trebuie să diluăm sau să distorsionăm acest concept, nici ca instituție, nici ca organism viu. Un teatru național cu o activitate în adevăratul sens al cuvîntului poate fi o celulă de acte culturale absolut necesare fluenței și necesității unei regiuni, iar în cele din urmă, ale unei națiuni. Nu trebuie să ne sperie această denumire, ci trebuie păstrată și din cînd în cînd reîmprospătată, tocmai pentru a fi ceea ce trebuie să fie.


I. P. : Baia după Vladimir Maiakovski – un spectacol pentru acest sfîrșit de stagiune care se anunță interesant și efervescent. Este vorba despre problemele ridicate de sistemul comunist și se face o satiră precisă în acest sens, locația e una neobișnuită. Spuneți-ne ceva din culisele viitorului produs scenic.

O.L. : Textele lui Maiakovski mă înteresează de multă vreme și probabil că în ceea ce privește Baia, abia acum i-a venit timpul. Nu vreau să fiu în nici un fel pe fază, pe val, sau la modă. Cred că este acum momentul să ne eliberăm cu toții, realmente pozitiv, de toate reminiscențele mai mult sau mai puțin putrede, mai mult sau mai puțin vii ale trecutului apropiat. Dorința mea de a monta acest text al scriitorului rus a coincis cu unul dintre proiectele directorului Cristian Hadji-Culea care se numește Comunism-Neocomunism. Am vrut să montez acest spectacol pentru a arăta tuturor oamenilor că pentru noi comunismul a fost într-un fel sau altul, într-o măsură mai mare sau mai mică, mai mult sau mai puțin conștient, a fost un pact cu diavolul. Fiecare în colțișorul lui l-a semnat într-un anume fel. Iar acum este cazul să ne scuturăm zdravăn și să ne recontactăm pe noi înșine. Să privim în trecut la modul sănătos și fără complexe. Apropo de ce m-ați întrebat despre culise, am găsit o bucurie neașteptată să găsesc un partizan pătimaș al ideii, pe directorul general al SC. Terom S.A., fostul Combinat de Fibre Sintetice și pe cîțiva dintre colaboratorii lui care ne-au pus la dispoziție singura hală care le-a mai rămas utilizabilă, Secția a II-a Mecanică. Acesta e și locul de repetiție, cît și locul de reprezentație. Mi se pare destul de ciudat să fac un spectacol despre comunism, în momentul în care moare și o parte din organismul bun al comunismului. Eu am fost unul dintre cei care a considerat că nu toată ideologia aceasta este lipsită de logică. Proiectul cred că e deja o reușită, pentru că ecouri deja au început să vină. Am fost contactat de Istitutul Național de studiu al Comunismului și s-a scris mult în presă, pînă acum. Spectacolul este șocant pentru că el combină o stare de fapt, una socială și industrială, să spunem, cu o stare fizică a oamenilor. Toți știm că moare ceva pentru totdeuna, dar nu se naște nimic întru totul nou. Vibrația m-a pus pe gînduri, pentru că înseamnă că am ales momentul oportun pentru montarea aceasta. Sper ca toată echipa să găseacă spiritul de a oferi un spectacol incitant, nu neapărat controversat, dar care să spună lucrurilor pe nume. Noi trebuie să creăm o stare : spectatorul a luat un bilet la teatru, dar intră într-o lume aparte, cea comunistă, după ce se termină spectacolul el trebuie să aibă senzația că se va scutura de resturile ineficiente care mai există la interior.

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

I. P. : Este o modă în montarea sau în producția de filme care să aibă ca bază socio-istorică și psihică mentalitatea comunistă / postcomunistă? Întreb pentru că în ultima vreme piața românească este invadată de astfel de realizări (filemle noastre premiate aici și în străinătate sunt exemplul cel mai la îndemînă)

O.L. : Eu cred că nu e vorba de o modă - o modă a fost totuși între anii 1995-2000. Consider că există dramaturgi, texte, situații care plutesc în jurul nostru și care implicit ne inflamează pe noi, oamenii de teatru. Filmele despre care vorbeam, cele premiate recent aici și peste hotare, A fost sau n-a fost, Cum mi-am petrecut sfîrșitul lumii, Hîrtia va fi albastră și altele, sunt făcute de regizori tineri. Sunt cei care în’89 erau încă pe băncile școlii. Creațiile lor sunt de fapt o sumă de amintiri, de stări la care nu au participat direct și aceștia sunt cei care realizează totul cu un umor blînd, fără tendința de a pune eticheta, de a amputa sau de a tranșa. Îmi pare că această generație chiar își definește punctul de vedere asupra a ceea ce s-a întîmplat din trecutul imediat – este mai mult decît lăudabil. Nu cred că este o modă, revenind la punctul discuției, însă dacă vom repeta tendința în următoarele două-trei stagiuni, atunci va fi o modă în sensul peiorativ al cuvîntului. Deocamdată cred că este un subiect care plutește în aer, care s-a lipit de noi, de mințile și sufletele noastre și pe care încercăm să-l formulăm, să-l definim, să-l facem explicabil și pentru noi, și pentru ceilalți. Într-un fel, acești tineri regizori au reușit să aloce un alt punct de vedere pentru ceea ce s-a întîmplat înainte de ’89 și o fac nu la modul agresiv, nu furibund, ci cu înțelegere. Asta m-a determinat să fiu întrutotul partizan și în același timp consonant cu priopriul meu proiect. Baia nu va fi o ștampilă, un verdict, o amputare, ci va fi o detașare cu umor și cu tristețe, cu implicare din partea noastră pentru tot ceea ce ni s-a întîmplat.

Photo Sharing and Video Hosting at Photobucket

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!