poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 7292 .



Lansare roman, Gaura de vierme - Mircea Cavadia, la Muzeul Literaturii Române
articol [ Evenimente ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [raduh ]

2006-02-01  |     | 



Editura Muzeul Literaturii Române și www.agonia.ro vă invită joi, la ora 13:00, la Muzeul Literaturii Române pentru lansarea unui roman de excepție semnat Mircea Cavadia: "Gaura de vierme" (Wormhole).

Veți avea plăcerea să îi ascultați vorbind despre această carte pe Lucian Chișu, Nicolae Iliescu, Fănuș Neagu, N.D. Vlădulescu și pe Sorin Frunzăverde.

Iată și un fragment din roman, pe care vi-l oferim prin amabilitatea domnului Lucian Chișu:




Privi scândurile peretelui de jos în sus, pipăi îmbinările lor, încercând să descopere vreo crăpătură. Erau lipite fest. Văzu însă, cam pe la înălțimea lui, o muchie ieșită puțin înafară. Își înfipse unghia în margine și reuși să desfacă, în lung, o așchie, cât o scobitoare. Apoi, încă ună, dar atât. Nu mai putu ajunge la fibra de sub ele, oricât își zdreli degetele. Să fi avut cuțitul! Dar nu-l avea, fir-ar mă-sa-n pușcărie!, înjură el și începu să se scotocească prin buzunare. Găsi doar bricheta, care nu-l ajuta la nimic, batista, brățara de aur, câteva bancnote de cincizeci de mii, un pachet de țigări în care mai avea trei, o gumă de mestecat și basta. Acte, de nici un fel. Nu le lua niciodată când pleca la treabă. Să dea foc? Până apărea careva, murea acolo ca un prost. Se așeză pe marginea patului și atunci simți înghiontindu-l catarama curelei de la pantaloni. Și-o trase repede, acul cataramei, lung, părea a fi potrivit. Își trecu degetul peste vârful lui, rotunjit, bont. Îl vârî în mica adâncitură, oricât îl împinse și îl roti, nu putu apuca nimic. Trebuia ascuțit în vreun fel, dar în încăperea aia nu era nici urmă de piatră, nu se vedea nici un fier. Luă pereți la cercetat, floarea cuielor, îngropate. Dar ușa avea două balamale. Începu să plimbe apăsat acul cataramei pe ele și frecă așa până îi înțepeniră degetele. Dar, vârful acului prinse a se subția. Îl întoarse pe partea cealaltă, reluă frecarea. În cele din urmă, îl simți ascuțit. Era leoarcă de transpirație, răsufla greu, starea de slăbiciune îl înmuiase cu totul. Dar nu se potoli, avea o treabă de făcut. Scormoni înciudat, trase așchie după așchie, până când acul pătrunse dincolo. Lărgi cum putu, își lipi ochiul. Aceeași încăpere, același pat zări, dar înaintea lui, în picioare, privind spre el cu gura întredeschisă a mirare, se afla un băiat, leit ca cel pe care îl sfârtecase în pădure. Se dădu speriat înapoi și în acel moment câinele de afară prinse a lătra iarăși, cu o furie de nedescris. Cinci lovituri de fier pe fier se auziră distinct, le mai auzise cândva, da, le auzise chiar cu o zi în urmă, dar acum erau limpezi, tari, apropiate. Când începură, javra se opri din lătrat, parcă dispăruse. Apoi auzi trăgându-se zăvorul și ușa deschizându-se. Se dădu înapoi, încordat tot, cu pumni strânși, gata să se apere sau să profite de ocazie, să-l culce la pământ pe cel care ar fi intrat le el și apoi s-o tulească unde vedea cu ochii. Dar pregătirea aia nu-i fu de nici un folos. În cadrul ușii, grup compact, format tot din bărbații, care îl închiseseră. Mirosi mâncarea înainte s-o vadă și simți că se prăbușește. Fără nici o vorbă, unul dintre ei puse un castron plin cu bucăți mari de carne pe pat, iar alături, direct pe lemnul patului, o lipie cât palma. Se aruncă pe mâncarea aia ca un nebun, înghiți pe nemestecate, îngrozit să nu-i fie luată. Dar ei nu făceau nici un gest, doar schimbau priviri între ei și-i urmăreau mișcările. Termină, linse blidul de tablă, mai ceru. Nu i se răspunse, i se luă blidul din mână și-i întorseseră spatele. Același zăvor tras, pași depărtându-se, liniște. Sughiță, setea îl fripse pe dinăuntru. Ãștia nu-i aduseseră nici o picătură de apă. Te pomenești că aveau să-l chinuiască așa. Asta era mai a dracului ca orice! Susurul venit de la apa aia care curgea pe sub gaură, îl scotea din minți, dar mirosul ei, destinația ei, îl făcură să-i vină mâncarea în gât. Apoi izbucni din el, umplând patul și vomită, vomită tot. Era de nedescris! Se întinse, rămase amorțit pe o parte, cu mintea pierdută. Ațipi și minutele alea puține în care se rupsese cu totul de realitate, îl înviorară. Se ridică, observă că în cameră lumina scăzuse. De afară, câinele schelălăind. Era al băiatului din camera alăturată? Alt băiat?... Avusese vedenii, ce mama dracului! Câinele îl simți mișcându-se și începu să latre de-i spărgea creierii. Se apropie de crăpătură, lipi ochiul. Acum, abia distingea silueta celui de dincolo.
- Cine ești, mă?, întrebă, nu primi nici un răspuns. Ești cu ei? Cine sunteți, mă, de unde ați apărut? Javra e a ta?, prinse a turui, simțea o nevoie fără margini de a vorbi. Și tu ești închis? De ce te-au închis ăștia dacă ești de-ai lor? De-ai lor ești cu țoalele astea? Ești închis sau nu?
Nimic. Apoi auzi un fluierat ușor și hămăiala câinelui încetă.
- E câinele tău, este?, o luă mai domol. Cum te cheamă?
- Brad, auzi după o altă clipă de tăcere.
- Brad și mai cum?, prinse momentul.
- Brad.
- Brad-Brad?, se înveseli dintr-o dată. Ce drac de nume e ăsta? Pe altul, Paltin-Paltin? Pe unul, Carpen-Carpen?, prinse a se juca, îl distra teribil situația aia, uitase complet de-ale lui. Pe ăla de mi-a adus mâncarea îl cheamă Copac-Copac? Este c-am ghicit? Pe câine Azorel-Azorel?
- Nu. Lingură.
- Ce... Lingură? Lingură îl cheamă?, pufni mirat.
- Lingură.
- Bă, sunteți tari cu numele astea!, se puse Cuzman pe râs, apoi se dezmetici. Ești închis? Ce-ai făcut? Ai furat vreo găină? Da, cu mine ce vor? Nu i-ai întrebat? Nu primi nici un răspuns, se enervă la culme. Spune, mă, idiotule, ce vor nebunii ăștia ai tăi cu mine? Ce-au, mă, de gând ... ești surd, idiotule?
Dar băiatul de dincolo nu mai scoase nici o silabă. Se ghemuise pe patul lui, nu mai mișca, nu îl mai auzea. Trânti câțiva pumni în perete, mai înjură un timp, apoi începu să se plimbe, plin de draci, în colo și în coace. Îi veni să urineze, o făcu de-a lungul unui perete întreg, ca un fel de răzbunare pentru toată povestea aia tâmpită. În timp ce-și trăgea fermoarul privirea i se pironi pe gaura din podea. Înghenunchie lângă ea, nu se vedea dedesupt absolut nimic. Scoase bricheta, își lăsă mâna prin gaură, aprinse flacăra. Curentul de aer o stinse însă imediat. La sclipirea ei, văzu că până la suprafața apei erau cam șaizeci, șaptezeci de centimetri. Parcă toată casa aia era pusă deasupra unei ape, poate pe niște stâlpi. Smulse hârtia de ambalaj de pe ultima gumă de mestecat, îi dădu drumul de-asupra apei, aprinse iute bricheta. Hârtia dispăruse, un semn clar că apa curgea.
Se ridică în capul oaselor. Și atunci îi trecu prin cap că pe acolo ar putea să-și ia tălpășița. Totul era să se poată strecura prin gaura aia.


Vă așteptăm la lansare.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!