poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 1749 .



​„Fericirea e un ac de siguranță” sau zapis de amintire pis pis pis, te-am visat azi noapte-n vis
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [BogdanGeana ]

2024-02-21  |     | 



65d5e68b38abe.jpgDacă Răzvan Exarhu consideră că „Fericirea e un ac de siguranță”, atunci cu siguranță Dobrovolski ar fi de părere că „fericirea este numai pentru cei care o merită”. Am făcut astfel trimitere la o gâlceavă mai veche între doi muzicieni emblematici de new-wave/alternativ de prin Perfidul Albion, Robert Smith de la The Cure și Morrissey de la The Smiths/Morrissey. Robert Smith spunea: „If Morrissey says not to eat meat, then I’ll eat meat; that’s how much I hate Morrissey.” Nu știu ce mi-a venit să încep așa impresiile mele cu privire la cartea exarhului, ideea este că frumos ar fi să nu vă permiteți să mă luați pe bune la întrebări, câtă vreme nu ați făcut acest lucru cu autorul cărții asupra căreia m-am aplecat.

Carte pe care cel mai simplu ar fi să o caracterizez de la bun început: ceva ce poate scrie oricine, dar la care primul s-a gândit odiosul personaj de la Morning Glory, de ne-a lăsat pe toți cu ochii-n soare. With the eyes in the sun, pentru cei care au ales să învețe limba română în urma fascinației dezvoltate la pastilele mele de pe Agonia. Acum am să vă argumentez postulatul meu, nu că nu mi s-ar rupe dacă sunt logic sau nu (it`s breaking to me), dar am scos niște citate și e păcat ca în loc să le pun aici să ajung să le postez pe pagina mea de Facebook, în locul pozelor cu mâncare la care am renunțat la sfatul prietenos al mai multor bucătari suferind de copyrightită.

Oricine poate scrie despre dragostea sa de Gică Petrescu, cântărețul nemuritorului șlagăr „Dă-i cu șprițul pân la ziuă”, iar cine totuși nu e fan Gică (arătați-mi-l ca să îi sparg dinții!!!) poate să pornească de la titlul ăsta, cum a făcut-o și Exarhu și să ajungă la Gabriel Lăceanu. Sau poate Ion Lăceanu, Gabriel fiind Liiceanu??? Ideea era că nostalgia de șpriț consumat în tura de noapte pe terasele unui București de poveste nu îi aparține exclusiv autorului brăilean de „minuturi”, ci oricui se trezește lăcrimând la acest pretext de nostalgie.

Ar fi mișto ca în fața tuturor acestor orori verticale, care înghit pe negândite o lume destul de firesc orizontală, să existe întotdeauna un tablou al lucrurilor care au dispărut. Cartierele, casele, grădinile, poate chiar și bordurile. . Și pentru că tot nu mai aude nimic, nu ar strica niște căști cu sunetele care se puteau auzi acum șaptezeci sau chiar doi ani în locurile în care nu ai cum să-i mai dai cu șprițul pân la ziuă, pentru că nu mai are niciun haz. Dar are mare haz să existe mereu acel termen de comparație și ca el să fie trăit la vedere de cei care nu execută vreun program de chef și de voie bună. Pentru că numai așa, la un moment dat, când se va opri brusc curentul, se va putea auzi răsunând victorios cel mai armonios refren de luptă: gâl, gâl, gâl!”

Am să aleg oricând Bolta rece în defavoarea unei spilcuite locante de pe terasa vreunui zgârie nori de sticlă din paradisul multinaționalelor, problema e că odată ieșit în căldura orașului am uitat că îmi propusesem să scriu.

Oricine poate scrie ceva similar textului „Suedejii, gogoșul și românii”, mai cu seamă că toți ne-am lovit chiar și incidental de un străin care a dat-o în gard cu limba română. De pildă în studenție, la Budapesta, la rugămintea colegului de cameră de a-l învăța ceva în limba română, am găsit de cuviință să îl inițiez în tainele cabanei Trei Brazi, cu celebrul: la Cabana Trei Brazi, eu mă c..c tu te razi. Câteva luni mai târziu, o prietenă româncă îmi spune că pe la 2 dimineața, într-o stație de tramvai din (Buda)Pesta, din mijlocul unui grup de tineri ebriezați s-a distins unul care cânta cu abnegație: „la dabaca tibazii eu caca tu razii.” La Exarhu ne întâlnim însă cu Vasile!

„Pentru că micuța făptură trebuia să poarte un nume, părinții s-au gândit cu drag și cu recunoștință la România. Așa că au început să caute pe internet numele cele mai întâlnite în țărișoara noastră și, după multe frâmântări și îndoieli, au ales și au zâmbit senin.

Cu mare bucurie le-au spus prietenilor români: „O, ce veste minunată! În amintirea vieții frumoase trăite printre voi, l-am botezat pe copilul nostru: „Vasile.””

Oricine poate scrie ceva despre o imbecilitate hipsterească la mare trend în România, ceva similar cu „Să stăm și să nu facem nimic împreună!” Cum ar fi expertiza gastronomică a celor care își comandă prânzul la birou, de obicei având la bază prăjeală, ceapă și usturoi , și pe care îl consumă la masa de lucru, în privirile lipsite de speranță ale unora care își fac calculul: în câte zile îmi duc sacourile la îndepărtat mirosul și cât mă costa chestia asta lunar, dacă o fac de cam 2-3 ori?


MOMENT PUBLICITAR! Rufe când întinzi pe balcon strâng doar praf, doar fum și vecinul meu Ion le culege de pe pământ, luate de vânt. Cu Lenor Fresh Air le-ai spălat, toate rufele înăuntru le-ai uscat,dar miros de parcă au stat la aer curat.

Prospețime incredibilă, ca de rufe uscate la soare. Lenor Fresh Air.

„Există, așadar, și oameni al căror scop în viață pare acela de a alerga împreună cu mulți necunoscuți, măcar doi metri. Și știi de ce? Pentru că niște persoane de mai sus, din străinătate, s-au gândit să sportul contribuie masiv la bunele relații spirituale între posesorii de picioare și articulații. Dacă e p-așa, atunci și cetățenii s-au simțit să pună mâna și să bage gonetă. Și normal că nu le pune nimeni un morcov în fața ochilor, că nu sunt catâri, au înțeles că tombolele au mai multe vitamine. Așa se edifică buna elasticitate mintală a nației care face șpagatul din orice poziție și care a învățat la Proletariadă că performanța e o kestie relativă, mai ales dacă se măsoară prin tragere la sorți.

Nu se putea găsi un loc mai bun ca România pentru popularizarea ideii că incapabilii au mai multe șanse să câștige (fiind și mai mulți) decât cei cu adevărat valoroși. ”

Oricine poate scrie ceva cam ca în „Bombonitze”, o pildă marca Răzvan Exarhu despre valoarea și potențialul asumat al noii generații care în anul 2000 și ceva când nu va mai fi copii va face ce n-a văzut cândva, toate visele-ndrăznețe în trăpănele le va preschimba.

„O puștoaică agramată, ajunsă întâmplător la Cărturești, spune: „Știți, decât noi facem parte din altă generație, noi nu citim cărți.” Și e foarte bine așa, pentru că nici nu e nevoie de asta, pentru a spăla pe jos. Tâmpiții sunt cei care au senzația că, fiind mult inferiori celor dinaintea lor, se transformă într-o altă generație.”

Oricine poate scrie ceva despre „Sacoja și pojeta”, sau despre cum e să îți asortezi pantofii Ferragamo la un pantalon de trening cu vipușcă Puma și să ți se taie când vezi cum o colegă despre care ai fi jurat că este arhitecta weceului din fundul curții poartă articole similare. Până în ziua în care, vine fata asta, până atunci cu orgoliul rănit, și triumfă strigând în gura mare că „impostoarea” purta Feragano și trening Puna.

„Există pungi de tăvăleală și pungi de protocol, pentru vizite sau pentru ceremonii. Un costum fin de tergal și o rochie vaporoasă din pastic merg cu o pungă mare, care să arate că ești puternic. La un lanț de aur gros și păr pe frunte, merg o pungă mică, de colecție, pour les connaisseurs, și un pekinez cu operații estetice. Calitatea plasticului contează și ea și spune ceva important despre tine, la fel ca aparența lucioasă sau lipicioasă.”

Oricine poate scrie ceva despre „Ce te face fericit?”, câtă vreme acel oricine este mai departe convins că Mercedes moare și Edmond Dantes rămâne cu prințesa nubiană, contrar generației Fortnight care se jură că atât Richard Chamberlain, cât și Jim Caviezel pleacă cu Mercedes, bucurându-se de o nouă fericire prosperă și reparatorie. Să citești ore bune, în funcție de priorități o zi sau chiar două din Dumas ca să afli în final că băiatu nu rămâne cu fata, asta da pierdere de vreme... Altfel, în 90 minute și-o ia și Guy Pierce și se mai termină și bine. Și mai e și color, nu tuș negru de tipografie pe hârtie de calitate proastă.

„Nefericirea e, probabil, și o vocație genetică. Și mă gândesc cu multă curiozitate la amintirile din copilărie ale bieților exilați în fața computerului. Vine o lume care va povesti probabil ce făcea în Warcraft sau ce telenovele a văzut la 10 ani. În condițiile astea, sunt din ce în ce mai convins de ce spunea nu mai știu ce filozof, anume că adevărul se descoperă sau există pentru cel puțin doi participanți la dialog.”

Oricine poate scrie ceva similar cu „Nu mai putem face ceva, fără să facem și altceva în acelați timp”, mai ales dacă îți place și să citești etichetele cu termene de valabilitate la alimente, unde, ultima oară ai râs de un produs evident natural și lipsit de conservanți, al cărui termen scadent era 2029.

„După cum am văzut și în filmul Leon, până și asasinii profesioniști iubesc și apreciază calitățile organoleptice ale laptelui. Deși e produs (din ce în ce mai) teoretic de animale vii, laptele încă are un termen de valabilitate, e drept, din ce în ce mai lung. Asta se întâmplă probabil și dintr-un fel de politețe de modă veche. Adică mai sunt oameni care își aduc aminte că laptele s-ar putea strica și de-aia nu se renunță complet la termenul de valabilitate. ”

Evident, oricine poate scrie că acum, când începem orice demers temerar cu „hop-așa” „Trăim vremuri complicate”, martori fiind la reale mutații comportamentale, nu ca atunci când puneam botul la orice. Comparatistica este nu doar un drept, ci și o îndatorire, și dacă ești deștept și știi să citești un articol despre evoluționism ai să înțelegi că devenirea este fundamental comparabilă. Și când realizezi chestia asta nu îți mai rămâne decât să scrii că în studenție mâncai untură de porc pe pâine prăjită unsă cu usturoi și acum mănânci terină de cerb cu cipsuri de apio pe pâine integrală, și câte și mai câte.

„Tinerii pronunță cuvintele cu gura aproape închisă.

Oamenii fără adăpost par singurii care mai mănâncă în tihnă, fără să se încrunte și fără să se grăbească.

Copiii se fardează la 4 ani și țopăie lasciv la TV, iar femeile înjură cu p...l...m...

Agramații de după gratii scriu rafturi de cărți, băuturile se servesc în borcane și pufuleții au aromă de cașcaval inexistent.

Pensionarii poartă converși și sar la bătaie prin piețe, roșiile n-au gust și găinile mănâncă prafuri portocalii.

Părinții se plâng de copii că nu le dau like-uri și vedem mai multe pisici pe Facebook decât în viața reală.

Toată brânza e de Sibiu și pepenii, toți, de Dăbuleni.

Și nu că ar conta, dar te întrebi uneori cum am ajuns noi, ca specie, să nu ni se pară nimic în neregulă la un tip de 27 de ani, cu barbă de patriarh, îmbrăcat în pantaloni scurți, rosii – cu buline albe, călare pe o trotinetă.”

Oricine poate scrie ceva despre cât de urât se vorbește în trafic, cel puțin cam cum face Răzvan Exarhu în „Omul se trage din berbec, nu din maimuță”, căutând chiar și soluții pentru a rezolva recrudescența de tourette. Nu e nimic spetaculos să faci un reportaj literar în care cu ochi critic să discuți despre ceea ce te deranjează. Ca să zic altfel, dacă a făcut-o Hogaș și mai apoi Exarhu, de ce nu ai face-o și tu?

„Evident, fiecare posesor al unui telefon mult mai inteligent decât el va putea să acceseze în timp real tot acest tablou al scenei de luptă, și să contribuie la acuratețea informației, evaluând prin vot, exprimat în iconograme explicite ale unității de măsură, starea șoselelor, cum se spune pe la noi.

Te uiți la Piața Romană și vezi că are patru plm, spre deosebire de Piața Victoriei, care are cinci. Înjuri relaxat, sigur pe tine, pentru că un om informat în plm este un om puternic, și încerci să eviți zona. Eventual îl suni pe psihologul tău să își recomande o cărticică a șefului de autobază Zen.

Am citit acum ceva timp și cred că am mai pomenit despre primarul orașului Bogota, cel care a diminuat violența în trafic folosind niște mimi.Ăștia erau așezați în zonele cu trafic infernal și reproduceau în timp real expresiile șoferilor cei mai scoși din minți.

Se pare că rușinea există și la mistreți și a funcționat admirabil, nu din bun-simț. ”

Oricine ar fi putut scrie „minuturi” diverse și multe la număr, pe care să le pună cap la cap și să le intituleze usor metaforic, cât să înțeleagă și cei cu care viața nu a fost chiar atât de darnică. Este doar nevoie de puțin timp, eventual de un prieten care să recitească cele scrise și eventual, pe la colțuri să le și curețe, și gata, bun de tipar.Sunt convins că din perspectivă diacronică, nostalgia este inclusă, așa că toate aceste schițe vor diferi doar în funcție de gradul de regret, de amar, de tempora labuntur cu care vom înnobila volumul. Și totuși, până la ora asta nu o facem. Unele lucruri chiar nu ne dorim să le expunem, de altele ne e frică să nu care cumva să le trezim din adormire. Alte fragmente nu au sevă, nu au umor, nu au cinism, și nu pentru că nu putem, ci pentru că nu considerăm că merită să fie tratate astfel. Și uite așa, ajungem să nu ne scriem punctele de vedere, o face Exarhu, după care pune de o emisiune, Morning Glory la Rock FM și cartea lui necesită a doua și a treia și a patra și a tot așa ediție, semn că omul vinde. Nu că omul „roșcat” vinde, ci că omul în general vinde. Unii i-au zis memorialistică. Nu e ok, „Fericirea e un ac de siguranță” nu e o adunare de texte memorialistice pentru că autorului îi lipsește totalment emfaza. Naturalețea asta îl salvează pe Exarhu de a fi catalogat ca autor de memorii.

Și încă ceva. După ce veți citi cartea asta, pe care e bine să o precomandați ca să o primiți de Crăciunul viitor (2025), nici că veți mai scrie vreodată ceva similar. Pentru că e ca și cum ați fi citit ceea ce aveați de gând să scrieți.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!