poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 597 .



​Smack my bitch up sau De unde și până unde în artă
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [BogdanGeana ]

2023-01-26  |     | 



63d267a8ca849.png

Mai țineți minte finalul de la Rocky I, cu Stallone, cu fața tumefiată și gura strâmbă urlând Aaaadriaaaan? S-a râs mult atunci, se mai râde mult și acum, în plus, a devenit chiar și un meme foarte utilizat pe rețelele sociale. Există o anumită demnitate a clișeului, reclamată de timp, de istorie, de incidențele sociale cu care acesta s-a întâlnit. Cred foarte mult în clișeu, odrasla paraplegică a canonului, pe baza sa s-au construit curentele artistice și în definitiv toate rapoartele sociale au la bază patternuri. Cu atât mai mult, alterarea unui clișeu, alterarea acestui cliseu (sportivul șifonat) duce inerent la futilizarea sacrificiului, a jertfei pentru îndeplinirea scopului și a dragostei până la urmă. Acesta este și motivul pentru care, numai aluzia că s-ar putea face un meme cu Sorin Comșa, acest ”slapăbici” care contra 5000 de Euro s-a lăsat pălmuit de Alexandru Gorczyca, mi se pare o atrocitate, un afrond și un atac la adresa evoluției și a umanității, nu în ultimul rând. Aflu acum că Alexandru Gorczyca, ”mutilatorul”, ca să zic așa, ar fi abandonat totuși în fața lui Comșa pentru că i s-ar fi făcut milă de fața lui. Iarăși vorbim despre un concep nou în sport: mila. Dacă ar fi ajuns asta la urechile lui Mike Tyson, cred că ne-ar fi mușcat pe toți de ureche. Odată cu acest canon mutilat al bărbăției, își fac loc alte permutări. De pildă, pălmuitul mutilat care rămâne totuși cu bănuțul, poate striga liniștit Aaaadriaaaan? apelându-l pe iubitul său, prezent în sală. Până la urmă de ce nu? Sau, putem folosi expresia ”te-ai dus bou și te-ai întors vacă” de această dată fără încărcătura sa negativă, referindu-ne pur și simplu la tranziția la care se supun bărbații ce doresc să își facă schimbare de sex.

În artă lucrurile stau, păstrând proporțiile, bine. Nu mă voi hazarda în a-l considera pe Duchamp omologul cultural al lui Sorin Comșa, însă nici nu mai privesc foarte relaxat dispozitivul de apă intitulat, simplu, de ce nu, La Fântâna. Comșa este în aceste clipe mai celebru ca Duchamp, de pildă, mai deunăzi i-am dat cuiva întâlnire la Fântâna lui Duchamp si mi s-a spus că preferă mai în centru, eventual la ceasul de la Universitate. Bănuiesc că Fântâna lui Duchamp se află pe undeva prin nordul orașului, probabil pe la șosea. Din perspectiva new-age a devenirii în artă aș dori însă să vă atrag atenția cu privire la un aspect documentar. V-ați întrebat de ce nu mai avem, cel puțin în prezentul imediat, acces la materiale documentare din perioada de făurire a operelor de artă? Iarăși Duchamp e de vină, nu s-a pozat nici măcar cum scrie pe urinal R.Mutt, ca să nu zic de procesul artistic în sine. Am cunoscut un artist care zămislea niște chestii din lut ars, abstracte, de dimensiuni rezonabile, și forme întortocheate. Din politețe mai mult, și nu pentru că i-aș fi apreciat în mod deosebit arta l-am întrebat despre procesul de creație, cât lucrează de pildă pentru a da formă unei lucrări intitulate Catedrală. Răspunsul a venit, sec: așa cum cade, așa rămâne. Bănuiesc că ulterior i se conferă numele. Cu alte cuvinte, Catedrală putea să fie la fel de bine Submarin sau FalusErect. Nu a fost să fie! Ce ți-e și cu arta asta. Evident, am fost aspru criticat, mai ales de colegii de breaslă ai respectivului arstist, pe motiv că nu aș fi înțeles și nu aș respecta anii în care acesta și-a tocit coatele pe băncile facultății de artă sau în bătaia fierbinte a cuptorului. Evident că nu mi se pare suficient, nu am niciun fel de milă pentru fochiștii de la Auschwitz sau de la Treblinka.

Spun acestea pentru că există pericolul ca doar modestia să îi mai poate face pe oamenii de rând să nu își clameze anumite reușite drept operă de artă. În definitiv, de la R.Mutt încoace este dreptul fiecăruia dintre noi să nu ne mai ascundem dependențele. Etalarea dependențelor ne transformă în artiști, artiști culinari, artiști ai cuvântului, artiști ai mișcării. Numitorul comun este chiar domeniul artistic. Până la urmă dansatorul penibil este tot dansator, așa și sportivul supraponderal, tot sportiv, cântărețul respins la concursurile de talente, tot cântăreț. Prost sau bun trebuie să dispară, nu își mai are logica. Sorin Comșa Slapăbici și alți îndrăzneți ca el duc mai departe opera lui Marcel Duchamp și ne îndeamnă să ne implicăm. Sky is the limit, de ce am mai construi noi oare aparate de zbor, când e suficient să construim etajul plus infinit și să savurăm zborul invers, prelungit printr-un simplu plonjon? Aer rarefiat.


.  |










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!