poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 870 .



O casă din Ploiești în care a locuit Caragiale, demolată în pofida cererii mele de a fi păstrată și adăugată în patrimoniul local
articol [ ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Bibliofilul ]

2021-03-30  |     | 



În urmă cu vreo cinci decenii, am avut prilejul să intru în curtea unei case din Ploiești aflată pe str. George Coșbuc (fosta Negustorilor), la nr. 15, după ce auzisem zvonurile vecinilor că această veche consttucție ar fi fost propusă pentru demolare. Nu prea credeam că ar putea fi altceva decât un simplu zvon.
Pe atunci - și multă vreme după aceea - nu am acordat vreo importanță deosebită casei cu pricina, pe lângă care treceam deseori, dar pentru că aveam un aparat rusesc de fotografiat, într-o dimineață nu am stat prea mult pe gânduri și i-am făcut o poză ocazională, în ziua de 4 martie 1972., după cum scrie pe reversul fotografiei. Nu știam mai multe despre acea construcție șubredă, decât că este o clădire veche de peste 100 de ani, având o alcătuirea destul de ciudată pentru zona în care era situată, fiind oarecum asemănătoare clădirilor din zona orașelor Sibiu-Brașov, dar la care elementele caselor muntenești cu ceardac se adăugau ca un surplus evident.
Ca să pătrunzi în spațiul din spatele clădirii, după ce deschizi una din porțile de fier, trebuie să treci pe sub „tunelul” de sub etaj, apoi dai imediat de o curte cu o grădină relativ spațioasă, împrejmuită, primăvara, cu tradafiri urcători și lilieci.
Recitind după câteva zile schița marelui Caragiale „Caut casă”, descrierea atât de amănunțită și de exactă făcută de scriitor, a reușist să mă trimită spontan cu gândul drept la casa ce-o văzusem deseori și despre care știam că toți o numeau „Casa lui Hagi Ilie lumânărarul” (puțini o cunoșteau atunci sub acest nume, unde, cu aproximație, între 1858-1862, a locuit cu certitudine Caragiale mai bine de patru ani, pe când era elev la Școala Domnească, actuala clădire a Muzeului județean de istorie, vizavi de Teatrul ploieștean „Toma Caragiu”).
Pentru conformitate, redau mai jos conținutul citatului din care reiese clar că scriitorul a locuit în casa lui Ilie lumânărarul. Sunt în această descriere cuvinte de laudă, pline de o impresionantă și romantică nostalgie,, care ne conving că marele dramaturg o prețuia și o iubea cu adevărat. Despre nicio casă Conul Iancu nu a mai scris vreodată atât de frumos și cu atâta dragoste:
„Iat-o cât e de lumnioasă ! Bun și neuitat adpost ! E casa lui Hagi Ilie lumănărarul, de la Sf. Gheorghe din Ploiești, unde am stat atâta vreme cu chirie până să-mi completez studiile și să-mi obțin diploma de patru clase primare la Școala Domnească. Cu cât mijesc ochii mai tare, cu atât bătrâna mea prietenă apare mai limpede între cei patru salcâmi venerabili... Iată și liliecii... Au înflorit a doua oară - semn de toamnă lungă... Îmi trimit de departe florile albe cu mirosul lor onest... Ia uitați-vă acum la casă. Ce mândru se țuguiază acoperișul cu șindrilă, îmbrăcat spre miază-noapte cu mușchi verde moale și purtând în vârfu-i un urcior smălțuit care sclipește la soare... Iată deasupra gârliciului, din care izvorăște așa potrivită răcoare, pridvorul larg.
Dar ia suiți numai, după mine, cele nouă trepte până în pridvor... Vedeți cât de frumos se ține pe stâlpii lui bondoci de stejar cioplit ! Ce cuminte adăpostește de bătăile arșiței și apelor cerului ! Să trecem acum din pridvor în sală... Ce largă încăpere ! Colea, la dreapta, două odăi; dincoace, în stânga, alte două...”
Descrerea maestrului m-a făcut curios și am cerut voie să verific locul, primindu-mi-se propunerea, căci proprietarii știau că vin din partea unui ziar. Am verificat și comparat validitatea amănuntelor date de Caragiale cu cele găsite la fața locului, toate detaliile corespundând întocmai descrierii. În plus, am stat de vorbă cu doamna Margareta Georgescu, nepoata lui Hagi Ilie Minculescu, zis lumânărarul, care păstrase de la bunicul său informația că , într-adevăr, scriitorul a locuit acolo, în odaia din față, cea de la etaj, în partea stângă.
Pe când o vizitasem, în general, clădirea nu-și schimbase aproape deloc aspectul pe care îl avusese în timpul vieții scriitorului. Doar grădina care se întindea altădată până în str. Oilor, își redusese mult dimensiunile, spațiul fiind ocupat de construcții noi.
Întrucât până în luna aprilie 1972, în afara articolului meu despre casa lui Hagi Ilie lumânărarul nimeni nu mai venise să arate cu vreo dovadă că în acea casă locuise marele nostu dramaturg, eu eram primul care veneam cu această știre scrisă. Ciudat, dar nici măcar minunata Monografie a lui Sevastos despre Ploiești nu amintea ceva de Caragiale și această casă. Dar Monografia amintea totuși de casa lui Hagi Ilie. fără să știe că a fost gazada scriitorului. După ceva timp, în calitate de colaborator al ziarului local „Flamura Prahovei”, am depus la Primăria Municipiului Ploiești o sesizare bine scrisă și bine documentată, plus un articol ce-l tipărisem în ziar, prin care recomandam călduros ca această clădire să fie reconsolidată și să intre definitiv în patrimoniul municipiului. Mai propuneam să se aplice pe fațada de la intrare o placă comemorativă care să o scoată definitiv din anonimat și pe care să se menționeze clar că acolo, între anii 1858-1862, a locuit marele nostru scriitor I.L. Caragiale. M-am bucurat mult că am fost primit foarte frumos și că propunerea mi-a fost înregistrată imediat, primind promisiunea că se va ține seamă de ea. Ba chiar mi s-a mulțumit politicos printr-o strâgere de mână, dar... la numai câțiva ani de la depunerea ei, noua secție de arhitectură și modernizare a orașului a decis cu nepăsare demolarea clădirii respective și ștergerea ei fără nicio urmă de pe acel loc. O mai mare sfidare a valorilor noastre culturale nici că se mai putea. Ce mai puteam să fac.? Unii intelectuali locali au protestat - și la ce le-a folosit? Dar măcar să fi fost ultima crimă de acest fel... Cam așa se petreceau lucrurile pe acele vremuri.

FOTO: Cristian Petru Bălan

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!