poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 56 .



Cum am ajuns eu să prezint cartea lui Latip?!
articol [ ]
cronică la: O altă formă de cuvinte de Latip Abdul-Cair

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Tyly ]

2020-10-25  |     | 



Pe Latip îl cunosc de ceva timp, aproximativ din 2009, an în care am debutat editorial cu volumul Culorile sufletului meu, de la un eveniment organizat la liceul “Lazăr Edeleanu” de către distinsa profesoară, doctor în filozofie, doamna Lenuța Popa, cu tema “Scriitorul năvodărean și menirea sa”, eveniment la care a participat și regretata Mariana Purcărea cu trupa sa de teatru de copii din care făcea parte și copilul, pe atunci, Latip. L-am remarcat pentru vioiciunea sa, pentru ambiție, talent și strălucirea din ochi pe care și-a păstrat-o și ca adolescent, și ca tânăr proaspăt căsătorit. Drumurile aveau să meargă în firesc până într-o zi când s-au reînnodat, în noiembrie 2015, când, la invitația doamnei inginer bibliotecar la Biblioteca “Pontus Euxinus”, doamna Gabriela Roșca, s-a format o trupă de teatru de adulți la care am aderat și eu din prima clipă. Am numit-o “La tipar” după numele celui care avea să regizeze trei piese de teatru. Prima, o adaptare după “Gaițele” lui Kirițescu, cea de-a doua, “Proștii satului”, o adaptare soresciană și cea de-a treia, adaptare după “Jubileul” lui Cehov pe care nu am mai reușit să o aducem pe scenă publicului datorită instalării pandemiei.


Latip nu se află la prima sa carte. El a publicat inițial un volum care se vrea un soi de ghid de teatru în care sunt presărate și poezii scrise pe vremea aceea, Strada teatrului nr. 1, volum căruia i-am făcut o recenzie care s-a bucurat de o apreciere favorabilă în literatura online.


Cartea aceasta, cu un titlu care m-a frapat și o copertă ingenioasă, este de fapt cartea de debut în poezie. Tipărită la editura Pim, Iași, cu un număr consistent de pagini, cartea are un cuvânt de întâmpinare din partea actorilor și profesorilor universitari Anca Mircea și Geo Dobre și un cuvânt de încheiere prezentat pe coperta a patra, semnat de Gabriela Roșca.


Deși luate separat poeziile sale par abstracte, împreună facilitează un scenariu interesant, pe alocuri cu metaforă puternică, uneori pompoasă, alteori subtilă sau chiar lipsind, ea fiind pregnant marcată de mesaj. Versul său pare când copt, când pârguit, deseori crud, surprins în etapa de debutant, însă farmecul este evidențiat fie prin tema susținută și modul în care este abordată, fie prin elanul tineresc secondat de un registru teatral care se simt de la o copertă la cealaltă.


Primul lucru care atrage la această carte este coperta ingenios realizată ca o scenă dintr-o piesă de teatru sugerând astfel ambele preocupări ale autorului: teatrul și poezia.


Apoi, cuprinsul ei nu este unul obișnuit, ci este formulat din titlurile capitolelor inserate în volum, și nu din cele ale poeziilor, așa cum se procedează de regulă. Și este plasat în fața poeziilor, nu la sfârșitul acestora. Tot ce se întâmplă în această carte pornește de la Un vis albastru, care sugerează tinerețe, elan, speranță, bucurie, forță, la Ne-am întâlnit odată, nostalgic, exprimând un timp trecut, amintiri, o vârstă împlinită. Iar între aceste două repere, autorul parcurge o serie de tematici și se referă la viață și moarte, istorie, obârșie, copilărie, adolescență, relația cu părinții, chipul mamei, al tatălui, iubirea, grijile, sufletul, natura și tot ce înseamnă existența, orizontul dintre naștere și plecarea eternă.


Poezia acestui tânăr autor înclină spre mitic și istoric, dar și spre religiozitate, așa cum reiese cel puțin din titluri: Retablul din Cortona, David și furtuna, Popas în timpul fugii din Egipt, Piața Roșie, Nimfa Metope, Burebista, Agamemnon etc.


Ca orice tânăr, tendința de a epata nu lipsește din textele sale. Dar acest lucru nu este neapărat un minus, ci poate fi o amprentă personală. Iată, o sintagmă bizară, paradoxală: "frunzișul copacilor adie un fulger luxuriant"/ david și furtuna. Însă, cum spuneam, există și metafore de excepție, care determină o stare de meditație: "oboseala mușcă din toate oasele"/ popas în timpul fugii în egipt.


Uneori, Latip jonglează și cu personificarea, creionând deosebite instantanee vizuale, așa cum în poezia Nuferi albaștri în care apa este o frumoasă cu cercel la ureche, un nufăr.


Pe alocuri, apar exprimări ușor vetuste, relativ la topică, dar poate anume folosite în discursuri istorice cu greci și romani, trimiteri la epopei și care conferă o atmosferă a trecutului, cu lupte și războinici, cu bizarerii, opulență sau dimpotrivă, însărăcire, simplitate, vechi: "despărțeam vârstele-mi și nu înțelegeam din ce-am putut fi"/ Altarul.


Poezia lui Lapip este și de inspirație picturală, artistică, simțindu-se clar atracția sa spre opere celebre, folosite ca titluri de poezii, cum ar fi: Mona Lisa (da Vinci), portretul soților Arnolfini (Jan von Eick), Logodna fecioarei (Rafael), capela sixtină (Michelangelo), punerea lui hristos în mormânt (Caravaggio), gânditorul (Auguste Rodin).


Observ o predispoziție spre pesimism, în special în finalurile poeziilor care se arată în cheie melancolică, prin contrast cu optimismul degajat din corpul contextual inițial și o atracție cu preponderență către motivul morții: "livadă-mi era coșciugul/ trecut ecou mă scoate viu/ din cald pământ..."/ ceas solar; "emoția, izbită de stâncile gândului,/ răsună-n ecou mormânt,/ te plimbă-n vieți/ viu, ori mort/ vesel sau trist,/ lăsând în inimi toamnă"/ actorii; "aici e perfect,/ simt oamenii cum calcă pe moarte/ și invidia ca o boală e peste tot..."/ sfârtecare- cu un accent spre filosofia cioraniană; "transparent/ se scurge timpul,/ suntem și noi în el/ într-o formă umană,/ n-auzim casa către cimitir,/ doar parfumul de zambile ne mai strălucește prin voal,/ opuși/ de moarte vom fi iar în viață..."/ din colivia sinuoasă; "simt viața blindată-n pământ"/ istanbul; "ireal să dansăm printre morminte/ ca și cum/ corpuri s-ar lipi de umbra unei iubiri"/ sub piele; "clarul de lună înconjurat de timpuri/ îl iau cu mine,/ îl port în buzunarul inimii,/ mă gândesc la el,/ iar zgomotele lui prin care ai trecut/ sunt ca tăcerile absurde,/ morminte..."/ ca și cum s-ar fi întâmplat ieri; "pe jumătate mă înalț,/ rotund încep să-mi gust din marți,/ ce tineri și frumoși sunt.../ brusc se strânge postul,/ păcat..."/ culinar; "și viciul îngenunchează-n fața suferinței/ pe veci..."/ doar un cimitir și multă ceață; "spânzur tristeți de garduri/ cerând spitalizare a tot ce-i viu..."/ în rai – prin contrast cu titlul!


Latura actoricească a poetului Latip Abdul-Cair este vizibilă și vivace, reprezentată prin scenarii diverse. Rondul de noapte este dedicat actorului, artistului, aceluia aflat pernanent în slujba emoției și a trăirilor spectatorului, oricine va fi fiind acela: "actori îmbrăcați în gesturi foșnesc cuvinte de departe,/ mișcări fără urmare semnează-n spațiul înrămat,/ șubred invadez scena,/ ... inimile sunt deschise cât teatru conținem". Sau: "orchestrez fiecare formă/ cu vechi origini,/ simfonia epocii feudale./.... spectacole de burg șterg memoria,/ voci se aud din păduri- origini medievale târzii."/ jocuri scenice.


Latip afirmă că iubirea merge la suflet. Într-adevăr, surprinde sentimentul în diversele lui ipostaze, una dintre ele fiind cea pentru poezie și pentru cititorul care știe să o primească: "prin bariere lingvistice/ vreau să cânt la inima celui care știe să primească,/ înaltă ținută estetică..."/ introducere; ori, iubirea față de cuvânt și față de natură: "iubirea se-ncununa cu apa,/ din care mereu curgeau litere..."/ cândva.


În unele dintre poezii, Latip devine protagonistul propriilor scenarii și chiar își dedică un fascicol din carte, numindu-l retoric: tot eu ieșind din vatră. Aflăm, astfel că: sunt tot aici, ca și când ar fi trebuit să ne imaginăm că ar fi putut ieși din poezia sa pe ușa din spate, în culisele existenței sale: "pasc/ pe-ntuneric petalele cuvintelor tale/... visez cum făceam baie în rai,/ și cum mă țineai ca pe o carte./ chiar dacă s-au dus anii,/ țin minte acest promis,/ în trei zile ne vom săruta prin calendar/ sunt tot aici,/ de atunci eu n-am mai mâncat..."/ sunt tot aici. Sau: "cromatic/ mă scald în muniția de principii,/ avangardist/ ca o perlă netă a secolului./ atrag infinitul"/ dansul. Sau: "din frica mea/ alerg/ în toate nopțile lui Dumnezeu./ fiecare secundă prinde aripi/ și zboară-n acest hoc de șah,/ deschideți pieptul,/ ceara luminii să vă unească-n perfecțiune pură,/ acolo/ în mijlocul inimii/ incertitudinea s-a stins,/ rămâi prin lavandă/ un pelerin umplut cu tine însuți,/ eu/ am ajuns în locul unde totul e muzică..."/ eu sunt din trăiri. Dar tot el afirmă că: îmbătrânesc ca vinul cel bun!


Pot declara acest volum ca unul de călătorie, un itinerar geografic-istoric-mitic-artistic-religios, chiar și numai după câteva titluri reprezentative, iată itinerariul geografic: femei tahitiene pe plajă, divan japonez, revoltații madrileni, orașul basc, un berlin violet, farul din Alexandria, intrarea-n ierusalim, școala din atena, bucurești; pe cel istoric: privindu-l pe brâncoveanu; miticul: sărbători dionisiace, cleopatra; cel religios: rugăciunile mele, biserici; actoricesc: "plimbați sub gânduri/ vin toți parcă poftiți de gesturi/ să-mi stingă lumânări,/ dar ei nu înțeleg/ că teatrul face parte din decor..."/ cât de repede se pun păianjenii; "cineva a aprins gândul/ sunt în teatru/ floral..."/ în sâmbătă mă îmbrac; "stau ascuns în fresce pictate/ ca actorul înaintea spectacolului"/ draperie; "trage din pipă umor/ și ușor îl suflă spre tine"/ un actor.


Surprind în câteva poezii tendința autorului de a se lăsa inspirat de creațiile câtorva renumiți poeți, scriitori, filozofi. Iată cum înclină spre versul nichitian în poezia nimfa metope: "ți-am sărutat talpa,/ stoluri de fluturi zburau până la umeri", prin comparație cu: “spune-mi dacă te-aș prinde-ntr-o zi/ și ți-aș săruta talpa piciorului/ nu-i așa că ai șchiopăta puțin/ după aceea/ de teamă să nu-mi strivești sărutul?...”; Aplecare spre misticul și exoticul din Maitreyi eliadesc, în poezia ca-n maitreyi: "ca tine-n psalm simt nedesfăcutul puls...". Izbitoare, poezia sunt orb doamnă m-a trimis imediat la Mircea Dinescu și poezia lui de mare succes “Sunt tânăr, doamnă”, cele două fiind la antipozii semanticii. Dacă poezia lui Dinescu este stelară, invocă spiritul tânăr și atitudinea de leu, cea a lui Latip transmite mai cu seamă o stare de resemnare, dezamăgire, beznă, paradoxul fiind și cel legat de vârsta celor doi autori. Sorescian, în poezia dragi părinți, vizavi de poezia “am zărit lumină” a marelui poet oltean. Exemplific: "pe acolo cum este timpul în glas?"/ dragi părinți - ultimul vers al poeziei despre mama ca virgula și despre tata ca semnul de întrebare și "Am zărit lumină pe pământ,/ Și m-am născut și eu/ Să văd ce mai faceți./ Sănătoși? Voinici?/ Cum o mai duceți cu fericirea?"/ “am zărit lumină” (Marin Sorescu).


Latip are un apetit pentru verbul a coase, un stimulent poetic zic eu atâta vreme cât verbul se atribuie hărniciei, dorinței de a fi modern și plăcerii de a înzestra cu haine poetice, regăsindu-se astfel în postura unui croitor de cuvinte: "m-așez pe scaunul aproape zărit,/ și-ncep să-ți croiesc viața,/ cu mâneci lungi, orientale./ erou, acul, într-un vârtej coase tivul"/ croitorie; "coase pe cer trei inimi, ornează cerul cu grijă și/ binecuvântare,/ pofticios acul prinde formă, dar nu-l lasă la întâmplare în această modă, nu.../ parcă țese Dumnezeu motive tradițional..."/ nașa naturii; "învăluită în mister îmi acoperi vederea cu un jar de fiori/ sparg ape, te simt aici/ ne acoperim buze în buze/ respirăm un aer fără îndoială,/ cerul gurii,/ visător cinematograf/ ne coase în atmosfera înaltă,/ temperatura sonoră spumegă senzualitatea"/ sărut.


Este insistent cu punctele de suspensie pe care le folosește frecvent. Poate că ține morțiș să lase cititorul să continuie scenariul, dând impresia că încă ar mai fi ceva de spus în favoarea poeziei.


Adevărul este că poezia nu are definiție, fiindcă ea este însăși emoția!


Drum bun poeziei latipiene!


Ottilia Ardeleanu, Năvodari,


25 octombrie 2020



.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!