poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3487 .



Dis-de-dimineață Dumnezeu s-a plâns de durerea de măsele (sau despre Calistrat Costin greșind galaxia!)
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Pericle ]

2011-03-23  |     | 






Sunt convins că începutul unui poem nu poate fi programat, așa cum, poate, nici începutul genezei nu a fost ceva premeditat: după fiecare nouă acțiune, Dumnezeu vedea că noul element care se adăuga creației era bun, dar abia facerea omului i-a dat un semn că se ajunsese la sfârșit. Sfârșitul era deja cuprins ca o posibilitate în însuși începutul: despre el se poate afirma, așadar, că planificarea funcționase.

Calistrat Costin s-a găsit într-o dimineață alături de Dumnezeu care se văita de o cumplită durere de măsele. Veți spune, și eu nu o să vă acuz că sunteți cârcotași, nici chiar în țara asta care are atâția cârcotași pe metru pătrat (dar care, vorba lui Kant, invocat deseori în volumul Om fi greșit galaxia! aparținând chiar convivului celui invocat și numit cu atâtea nume și apelative divine, sunt mai ales „în sine”), că ipostaza în care este pus stimatul scriitor este una delicată. De ce delicată? întreb eu fără a mai marca îndeajuns cu liniuță de dialog, continuarea acestui început de polemică dintre mine și presupusul cârcotaș (foarte posibil inexistent!). Tăcerea este un argument suficient pentru a reface traseul unui presupus - și acesta - dialog despre proximitatea scriitorului și a lui Dumnezeu într-o dimineață (ca început de timp) în contextul durerii de măsele (ca început de umanizare).

Poetul are în mână cartea sa de poeme, al cărei titlu a fost aflat deja de lectorul nu prea grăbit și asupra căruia nu planează încă prezumția de plictiseală datorită acestui text. Din când în când o deschide, la întâmplare, la pagini diferite, și, oprindu-se, îi arată Lui, anumite poeme sau părți din poeme; nu se cunoaște doar din simplul gest al deschiderii cărții și din privirea poetului care urmărește degetul său de pe foaia de hârtie ce anume îi arată lui Dumnezeu. Poetul tace pentru că e imposibil să-i vorbești lui Dumnezeu atunci când acesta este chinuit de o durere nenorocită de măsele, dar un observator din afară, și pentru o bună închegare a unui fir epic o să-l numesc „eu”, poate intermedia rolul poetului.

Eu am lecturat deja poemele din cartea în discuție, mi-am făcut însemnările cuvenite, dar nu am anticipat evenimentele aflate deja în derulare; în același timp, în locul poetului, eu îmi pot lua libertatea de a fi un intermediar verbal al prezenței și vorbei divine, fără a avea nicio clipă vreo pretenție asupra sacrului care se dezvăluie! Divinul urmărește degetul poetului, privind oriunde, numai la el nu, dar știe prin omnisciența sa literele și cuvintele și versurile mângâiate – fiecare creator își iubește creația – de trecere! Citesc pe buzele Lui, cuvinte despre sine, cuvinte despre om, cuvinte despre suflete și trupuri, despre viață și moarte, despre neant și iubire, despre îngeri și câini! E un monolog al lui Dumnezeu. El se autonumește, pornind pe urmele poetului „Eternul”, „Bunul Părinte”, „Stăpânul”, „Mai Marele Universului”, „Figurant”, „Marele Dramaturg”, „El-Zămislitorul-Amăgire”, „Mort etern nemuritor”, „Atotputernic”, „Creatorul”, „Marele Arhitect”, „Marele Dulău al Universului”, „Mai-Mult-Ca-Perfectul”. Nu știu, nu văd, simt doar că se recunoaște în toate aceste apelative și că fiecare îl încântă și-l îndepărtează, în același timp.

„Poete, îl aud parcă vorbind, parcă plutind cu ceva ce aduce a vorbă spre mine și spre el, mă iubești și mă urăști la fel de mult. Poemele tale îmi sunt dragi, dar le vreau pe rug ca și pe Giordano Bruno al tău. «Dumnezeu doare», spui tu cu sfială sau cu convingere. Simt că pe tine Dumnezeu te doare, dar și omul te doare. O voi face pe detectivul, mai spune Dumnezeu, și voi fi la fel de discret ca el. Voi cerceta arhivele poemelor tale, cutiile cu bijuterii, seifurile sufletului tău, dar și gropile de gunoi ale trupului, pentru a-ți afla crimele și înălțările”. Așa grăia Dumnezeu și Eu reușeam să-i prind duhul, uitându-mă indirect spre lucirile privirii sale în foaia albă înnegrită cu literele poetului.

Se face aici un transfer permanent între privirea Lui și poemul lui, eu pot surprinde adevărul și falsul, adevărul și minciuna, îndreptându-mi alternativ chipul spre Poet, hârtia plină de poeme și chipul Lui. Știu că privitul prea mult la sublim și divin poate duce la orbire de sine, de aceea caut rând pe rând, atât puncte de observație diferite, cât și ținte diferite. Dumnezeu știe că eu îi privesc, dar nu pare impresionat de asta și mă îndrumă, ca un maestru pe un învățăcel naiv. Monologul îndreptat spre mine și spre Poet continuă: „Vrei să ajungi la adevăr, la Adevăr cu A mare, dar nu ai ajuns și nu vei ajunge, căci lumea mea este o casă de nebuni din care Adevărul a fost dat afară. De aceea aici lipsesc știutorii de adevăr. Abandonează-ți iluziile, coborârea de pe cruce nu a avut încă loc”. Sunt uluit! Dumnezeu pătrunde în poet prin poemele sale.

Ochii săi văd ceea ce crede poetul: miracolul trebuie plâns până la capăt pentru a fi miracol, tot așa cum tragedia lui se transformă pe nesimțite în comedie, care și ea face parte din repertoriul divin. Teroarea căutării este calea spre sfârtecarea ființei! „Ești mai frumos ca Natura, traduc eu alunecările degetului, mai frumos ca Femeia, iar Ideea de Dumnezeu este mai plină de divin decât chiar Tu însuți, Doamne”. De unde găsesc atâta putere de neînfricare? De unde atâta răbdare pentru a-I cunoaște tainele? „Omul este taina Lui” îmi spun și adaug pe urmele aceluiași Deget – orice deget capătă în apropierea divinului, inițială majusculă – „Omul este gazda lui Dumnezeu”.

Cei doi sunt alături și sub pașii lor pământul se face grădină și ogradă: „În grădina lui Dumnezeu a fost călcat în picioare un om” și aud apoi „În ograda unui om a fost călcat în picioare Dumnezeu”. Mă întreb ce fel de cuvinte sunt astea, sunt ale Lui sau ale mele sau ale poetului din fața noastră? E simplu să porți degetul peste rândurile plumburii și să acoperi sau să descoperi tainele pe care numai El le înțelege. Sunt cu adevărat vorbe gândite, vorbe rostite, vorbe ajunse până la urechile mele sau doar iluzii despre mirajul sacrului? Oare eu îl văd cu adevărat pe Poet alături de Dumnezeu, sau dorința de a-i justifica apostazia și dragostea, credința și negarea, mă fac să creez eu însumi imagini, mă fac pe mine să-l văd pe Marele Dramaturg ca pe un simplu figurant?

Tainele ascunse, tainele de nepătruns pot fi aruncate în lume în joacă, astfel omul nu este în pericol de a-și pierde rațiunea, de a se pierde în timpul lui Dumnezeu. Poetul naște din Taine, poezia în mii și mii de feluri și-și spune și ne spune și-I spune și Lui „Aproape surd – văd că nu mai e nimic de făcut în istorie” și „Aproape orb – voci strigătoare-n deșert s-aud tot mai rar”. Eu, aproape mut, urmăresc jocul acesta al negărilor și al confirmărilor și compar ceea ce am aflat eu direct din întoarcerea foilor cărții mai sus-numite, cu ceea ce mi se transmite din confruntarea celor doi, confruntare care este în același timp și adorație. „Dar Libertatea?, rostește glasul lui Dumnezeu, pe care doar aceste interogații par să-l țină departe de durere (nu s-a uitat, durerea de măsele desigur, nu altă durere cu valențe superioare!), Libertatea unde este?, iar ecoul degetului șterge versurile”. Spun: „libertatea este doar o poveste de adormit oamenii credincioși – credincioși până la Dumnezeu – că Universul înseamnă și altceva decât pământ”. Sunt întrebat (și eu mă întreb dacă El are știință, acum, în această clipă, de mine, cel care la fel ca și Poetul, modelându-mă după Sinele-I, accept și resping tot ceea ce trebuie respins sau acceptat – simultan și succesiv -) de cineva, „Ce este Universul? Universul este Omul în mare, sau mai degrabă aceste cuvinte trebuie inversate: Omul este universul în mic?”.

Îndepărtându-mă de substanța celor dintâi gânduri, simt nevoia să recapitulez: Dumnezeu monologhează lângă Poet. Poetul tace. Își dizolvă degetul în versurile sale și-I arată lui Dumnezeu taina din om. Eu sunt în apropierea lor și surprind – așa se vrea de către amândoi, altfel nu ar exista voința ca eu să rostesc aceste cuvinte – sacrul din fiecare din ei și din orice gest de-al lor, din orice practică proprie lor. Știu că nu-i este dat oricui să aibă acces la sublimul și divinul pe care amândoi îl întruchipează și atunci îmi spun „Nu cumva om fi greșit planeta, cosmosul, haosul?”. Sau: „Am greșit sau am fost greșiți?”. Nu sunt cuvintele mele. Sunt ale Poetului, dar mi le-am apropriat, ele au devenit ale mele, așa cum poezia a devenit a mea, așa cum Dumnezeul său a devenit al meu!

Gândind cu aceste semne interpretabile în infinite moduri, întrebarea hamletiană devine acută în „sublima ei deșertăciune”. „A fi sau a nu fi; istoria se-afundă-n râpa creatorilor ei; cineva trebuie să răspundă pentru această sublimă nimicnicie”: auzul îmi revine, nu mai sunt surd, vederea îmi este la fel de pătrunzătoare, nu mai sunt orb, cuvântul este la locul său, doar El, Divinul, Stăpânul, Atotputernicul nu mai este lângă poet. „Dumnezeu, ori e mort, ori nu există, ori ne-a părăsit”, îl aud pentru prima oară pe autorul Cărții (majuscula este necesară deoarece în acest univers, doar ea există!), care mă vede și se îndreaptă spre mine. „Am aflat câte ceva, îmi spune apropiindu-se de mine, nu mai am nici un soi de curiozitate, gata cu istoria, punct”. Nu am timpul și nici capacitatea să trec peste plecarea Lui. Mă obișnuisem prea mult cu rolul meu de presupus interpret al nevăzutelor sale comentarii, pentru a-i oferi rolul său, locul său, Poetului. Acesta încearcă să mă convingă: ”Trebuie să fi început jocul acesta de-a micile bucurii cu mult mai devreme”. Care mici bucurii? În mintea mea semnele de întrebare se acumulează atingând masa critică a despărțirii de rațiune. Nu reușesc să fac altceva decât să-l ascult: „Iubesc viața cum îmi voi iubi și moartea. Gata cu himerele, paradisurile au trecut ca un vis urât!”. Într-adevăr, Dumnezeu a plecat, iar Omul, omul din noi a rămas stăpân, Stăpân! Dar Eu, eu știu că undeva „Sufletul Tău, Doamne, stă și plânge, că Trupul Tău cel mult frumos încă mai doare!” și sufăr. Nu de o durere clară de măsele, ci de o durere inexplicabilă, ca un blestem încă nerostit.

Glasul îmi revine, ca un blestem strigat pe uliți!
Împreună facem doi pași și în minte îmi vine Proust. Pierdem și regăsim noi doi, Eu și Poetul, substanța care ne leagă, care ne încheagă ființele, ca un chihlimbar sublim. Este această substanță, absența Celui care a tăcut, vorbind, care a orbit văzând, care a surzit auzind! Amândoi ne înțelegem fără cuvinte că aici nu poate fi vorba de Dumnezeu, ci de cel care plutește în noi și între noi prinzându-ne aripi de poeme! „Salutări și de la Margareta”, rostește Poetul și nu mi se adresează de această dată mie, ci neantului, (sau poate că și mie? mă îmboldește Diavolul întrebării!), iar după aceste cuvinte devenim noi înșine cu toți ai noștri, sau cu cei pe care îi simțim ai noștri: Cioran, Descartes, Kant, Firdusi, Empedocle, sau vecinul care ne acuză că murdărim fața orașului cu petale de crin. Ei, las’ să o murdărim! Vom avea astfel nevoie de mai multe vieți pentru a face curat!

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!