poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3931 .



Despre poetica marginalității la Liliana Armașu
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2010-11-16  |     | 



Poezia de dincolo de Prut începe să intre din nou în atenția criticilor literari din România. Și asta – pe bună dreptate - pentru că dinspre acel mal curge poezie, o poezie cu suflu nou, care pune în atenție problema referinței, văzută diferit față de așa numiții „clasici în viață ai Basarabiei”, o poezie în care elementele care construiesc un întreg au, acum, în compoziția lor sinceritatea, emoția, nu chipuri de inginerii neoromantice. Printre poeți ca Emilian-Galaicu Păun, Irina Nechit, Eugen Cioclea, aș putea, fără nici un fel de rezervă, să o așez și pe poeta Liliana Armașu, care după debutul fulminant din 2001 cu volumul Eu scriu… Tu scrii… El este, iar în 2007 O lume fermecată, revine în atenția noastră cu volumul Singurătatea de miercuri, apărut anul acesta la Editura ARC, din Chișinău, un volum despre care putem spune încă de la început că se desfășoară sub auspiciile unui manual al prezentului, în care își duce existența Omul alături de Singurătatea lui, alături de această mască a metafizicii de toate zilele. Autoarea nu se integrează în rândul acelora care fac din virtual un monument al realității, ci dimpotrivă în rândul acelora care, din realitatea de zi cu zi, deconstruiesc fragmente și le poetizează așa cum au văzut la bunicii lor, ultimii poeți ai sacrului, adică scot la vedere poezia noastră de toate zile, o poezie trăită de autoare la marginea marginii, o poezie ce apare ca o invitație la împărtășirea dimpreună cu disperarea, singurătatea, dragostea, credința și moartea. Volumul împărțit în patru fotograme (Înainte de toate, Șapte singurătăți, M-aș preface și Vedere de noiembrie) scoate la suprafață revolta, neliniștea și poezia Lilianei Armașu, ca sumă a trăirii vieților de lux ale altora. Alături de personajele precum Cips, Lulu, Williams, Mărgureanu, Lina și altele, poeta se vede învingătoare în lupta dintre nivelurile de realitate, chiar dacă uneori lumea îi apare un tablou de mult uitat / într-un colț de cer răsturnat sau ca un produs second-hand. Iată ce spune poeta: „Cât suntem de ciudați / în această lume intermediară / dintre vis și realitate,/ dintre sus și jos,/ dintre noi și noi,/ dintre cuvinte și necuvinte./ Avem un trup de lemn, un trup-lumină,/ un trup de gânduri și unul – de grai./…/O, trupuri!/ Care din voi trăiește cu adevărat,/ iubește cu adevărat / vorbește,/ acela va fi învingătorul.”(Lupta). Volumul Singurătatea de miercuri poate părea, pentru un cititor neavizat, un vocabular al gesturilor suicidale, al disperării, al exorcizării singurătății, al agoniei, când, de fapt, avem în față o carte despre șansa de a vedea înălțimea tinereții, dintr-o zi de miercuri, singura zi în care te poți bucura de măștile realității. Poeta, însăși, își găsește ludicul în ziua aceasta. „Miercuri e un fel de / prima tinerețe a săptămânii,/ când crezi că nu e totul pierdut / și mai speri să reușești ceva important / (ce anume nu știi încă)./…/Te bucuri de singurătatea asta de miercuri / e populată cu personaje încă în viață,/ pe care le mai poți prinde într-o realitate / cât de cât palpabilă.”(Singurătatea de miercuri). Autoarea nu crede în mărunțișurile risipite ale lumii pe care o trăiește și invocă, parcă în poziția rugăciunii confesionale. Ea îi cere lui Dumnezeu să-și întoarcă ființa către om, să-l scoată pe acesta din urmă din moartea Lui, din singurătatea lui, din dragostea ce l-a gonit în beznă, din Singurătatea de duminică. Iată ce scrie poeta: „De-ar avea iubirea mea un contur - / măcar degete sau măcar cuvinte, / le-aș împleti cu drag în forma de 8, / le-aș coace în cuptorul Orașului vechi, / apoi copiilor săraci le-aș împărți / și mame, și tați, și clipe duioase./…/ De ce (Te) râvnesc mereu, Doamne?” (Ce mărime la încălțăminte poartă?). Unitatea volumului, precum și tematicile atinse de poetă ne aduce de seamă că avem în față o autoare ce se impune, prin originalitate, o autoare a cărei conștiință creatoare este trează și în lucru pentru Poezie, în sacrificiu pentru opera deschisă a acesteia. Temele abordate, nu o apropie pe autoare de categoria poeților nihiliști, chiar dacă la primă impresie, volumul de poeme creează o astfel de viziune, ci mai curând de acei poeții care reactualizează, prin evidențierea negativului, frumusețea interioară a omului, a locului comun cu sacrul. Poezia Lilianei Armașu este deschizătoare de tipuri de discurs, de relații interdisciplinare, apropiată de poetica transdisciplinară, este o poezie, așa cum arată în prefața cărții Eugen Lungu, ce „continuă o tângă veche într-un suflet nou”, o poetică în regimul lupascian al lui și / și. Iată, în acest sens, cum vede autoarea poetica liniștii: „…e ca și cum ai muri în ziua aceea / pe care o dedici poeziei./ Te aduni toată în locul dinainte pregătit, / lași să fugă de la tine orice fărâmă de ispită, / îți pregătești și trupul pentru cele veșnice / căci nebun e acela care nu se pregătește înaintea / ceasului – citești atunci din Cartea creștină a morții; / simți apoi cum prin vârfurile degetelor tale subțiri / și din canalul de scurgere al pixului tău învechit / sufletul iese încet-încet din tine și se preface în / toiag de cuvinte: O, suflete al meu, ia seama aici / și ai milă de tine și nu fi, te rog, precum acela / despre care proverbul cunoscut spune: Nebunul nu / crede până nu pune mâna - e locul până unde / ai ajuns să citești când ți-ai dat duhul acestei pagini./ I l-ai încredințat ei și atunci pentru prima / și ultima oară în viața ta ai răsuflat liniștit.”(Agonie). În final, mai spunem că poezia disperării ființei la Liliana Armașu se transformă treptat într-o poetica a împăcării ființei cu ea însăși, într-o poetică a dragostei ce te pune în dialog, în ceartă cu Dumnezeu sau cu un apropiat așezat la distanța de mii de ani lumină, o poetică a libertății și a carnalității.

Liliana ARMAȘU
singurătatea de miercuri
Ed. ARC, Chișinău, 2010

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!