poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3185 .



O, țara mea, Românie plină de energii, excelent gestionate ermetic-emergent...
articol [ ]
– baladă-n proză –

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [adrian_nairda ]

2010-07-17  |     | 



*
Cuvântul de ordine ce ne ghidează nația, de douăzeci de ani încoace, în privința gestiunii treburilor veniturilor statului este: zero energii cheltuite, zero “capabilități”, maximum de profit pentru cei cu mână lungă.
Cum s-ar spune, sau cum ar veni: ăsta-i sloganul mioritic post-revoluționar! Etica lui Weber e dulce copilărie, o angoasă ori un moft intelectual, nu un edificiu al comportamentului. Noi avem în sânge protestatarismul. Ce-i aia, cum adică (hm?!): dintr-un punct, unei dreapte i se poate trage numai o paralelă; ori că 1+1=2? Astea să i le spună cine vrea lu' Mutu, nu nouă!

Un singur lucru-i cert: ne iubim țara și pământul, râul, marea, ramul, bradul și ciuperca și tot ce mișcă, de la râmă, melc ș-albină, vultur, dropie, fazan și pelican, pești de apă dulce sau sărată – cruzi, sărați, fierți, prăjiți sau afumați – , până la bour, urs, capră neagră (nu de furie!) și râs.
Ca să putem administra cum nu se poate mai bine lucrurile astea, și pentru ca nimeni să nu se poată prinde care-i secretul, noi avem trei tipuri de evidențe (aflate-n funcțiune!) asupra fondului funciar: unul ardelenesc (oferit de austrieci prin secolul al 18-lea), unul muntenesc (ușor brâncovenesc îmbunătățit) și unul moldovenesc (cam cantemiresc). Cei mai buni cunoscători și înverșunați apărători ai acestui “secret mioritic” au fost și sunt primarii și secretarii primăriilor. Aceștia și-au arătat măiestria și cunoștințele când a venit vorba să fie făcute re-împroprietăririle – și, vorba aia: cine-mparte, parte-și face! Ei au mâna cea mai lungă, indiferent de-ncolonaratura lor politică: pe de o parte mâna lor se prelungește cu stiloul sau cu pixul și ștampila, dar și datorită faptului că sunt o prelungire a mâinilor celor ce stau prin locul “deciziei centrale”, din ultimul deceniu, secol și mileniu trecut și de un deceniu, din primul secol al mileniului ce veni peste noi, cu voia și mila Celui ce-i prea sus.
Amin!

Aducem pe această cale și un omagiu, preaplecat, laicei instituții, cea de mai de sus și de și mai prea-sus, Justiția, care prelungește, într-un stat laic, cu măiestrie până dincolo de infinit orice reintrare-n posesie, din pricina efervescenței elaborative a demersurilor decizionale privind anumite cauze, în funcție de, și de la caz la caz, de cele mai multe ori obiectul, ori fondul funciar aflat pe rol evaporându-se – pentru a completa cine știe ce fond funciar deficitar dintr-o galaxie a Universului.


**
Dar, să o luăm pe îndelete, de sus în jos, adică de la vârful piramidei energetice către mijloc și mijlociu, iar ce mai rămâne... să fie pentru furnici, ca să le apuce plânsul (fenomen nemaiîntâlnit în sufletul și comportamentul furnicilor de prin alte părți ale mapamondului).

Uncle Sam, după ce s-a gândit că a făcut o groază de stricăciuni spațiului mioritic aruncând bombe peste bombe în anul '44 al secolului al XX-lea, s-a oferit să repare daunele la sfârșitul mileniului al II-lea. Luând la cunoștință, Uncle Sam, că populația mioritică are un fel de alergie rusofonică intratabilă, a studiat atent locul, cu ochii mari cât satelitul, cartografiind tot ce era de cartografiat. Diagnosticul a fost că pacientul dunăreano-pontic este demn de o mare atenție aplicată, așa-ncât atunci când bacii-au spus că vrem și noi în NATO, Uncle Sam a zis: OK! A pus o singură condiție: băi nepoților mioritici, eu vă apăr interesele și neamul și vă securizez, dar vreu să știu pe ce teren calc, așa că... luați de la mine, gratis, sistemul ăsta de înregistrare și evidență a fondului vostru funciar – că-i spionaj, că-i intruziune, că nu se poate accepta așa ceva, au sărit piramidalii noștri-n sus de fund și din orgoliu, fără a mai vorbi de alții “curentați de opinii” articulate-n graiul rusofonistic. Dar, le-a trecut. Mai dă Uncle Sam, mai lasă Bace... până la urmă s-a dat la pace!
Urcarăm în căruța NATO cu sistemul ăsta satelizat și cu alte douzeci de proiecte de îmbunătățiri – funciarmente valabile, oferta gratuită! Înțelegerea cu Oncle Sam a fost ca noi, în calitate de nepoți, să participăm cu 25%, ca să și dăm viață planurilor ălora oferite gratis: care de-ndiguiri și regularizări, care de construire de drumuri sigure (nu: mai mult sau mai puțin sigure, cum suntem noi, îndeobște, obișnuiți să spunem!), dacă nu chiar strategice, care de prevenire a dezastrelor (dezastre de care noi suntem legați ca frații, de parcă ar fi a doua a noastră fire, de care nu-i nevoie să ne protejăm!), care plan de... ș.a.m.d.
Conform interesului mioritic, vizionarii care tranșau cu Uncle Sam, înainte de intrarea-n NATO, au sensibilizat zonele nevralgice din teritoriu în legătură cu anumite teritorii de securitate națională inapte procesului re-mproprietăririi către sursa originară. Concomitent, s-au fost făcute vizibile și prevederile bugetare convenite experimental, ca să se vadă că suntem potențiali “baci de cuvânt”.
Prin urmare, cu titlu experimental-anticipativ, privind bunele noastre intenții, pe vremea guvernării Văcăroiu, s-au alocat în regim de urgență, din rezervele financiare ale statului, niște sume (nu astronomice!) pentru reconstruirea unor podețe, chipurile avariate de ape, pentru valuri și dâmburi de pământ protectoare, diguri și alte amenajări funciare (financiare?!). Un primar delincvent și slab de minte, la o întrunire “provocată” de premierul Văcăroiu, s-a scăpat pe gură spunând: podețul meu e bun, de ce-mi alocați suma asta mare, ce să fac eu cu ea? Slabul de minte a mai spus că mai sunt în sală și alți 60 de primari din județele Moldovei, care nu prea au podețe luate de ape, ori că n-au niciun podeț de trecut peste ape. Domnul Hrebe i-a luat vorba din gură primarului și l-a ars: vorbești prostii! Până la sfârșitul anului toate lucrările erau ex-terminate, financiar vorbind. Pe vremea aia nu se făceau licitații. Cu titlu de glumă “extra-bugetată” vă spun că pentru un podeț de trei metri, neafectat de vicistitudinile naturii, ori inexistent, se alocau cam o sută de mii de dolari.
Exercițiul fiind făcut, după intrarea-n NATO, ne-am băgat contribuția de stat așa cum a cerut Uncle Sam, numai că unchiul era complet nepregătit în privința înțelegerii ecuațiilor noastre, noi trăgând mai multe paralele financiare punctului de vedere al lui Uncle Sam.
Uncle Sam s-a simțit de parcă era prima oară când deschidea ochii, când i s-a spus că: gata, noi am dat 25% dintr-o clipeală de ochi, exact pentru achiziționarea unor terenuri absolut private, dar extrem de bine punctate a fi necesare pentru treburile acelea prevăzute prin pozele sateliților lui Sam. Uncle Sam nici n-a mai clipit. A rămas, cum se spune pe la noi: cu gura căscată. Natura (românul e frate cu natura!) a fost foarte înțelegătoare cu noi și a băgat de-o inundație, ca să-l convingă pe Uncle Sam că nu spunem noi “vrăji ș-uscate”, ci că avem ape și spume adevărate la gură. Uncle Sam a căzut pe gânduri și cam în ipostaza asta a rămas și azi.

Între timp ne-am băgat și pe sub fustele lu' tanti Ioropa, tot cam cu așa ceva. Numai că asta, ori n-are portofel, ori l-a-nghițit de teamă să nu-i fie violat excentric, portofelul, de către noi, prin varii manevre de accesare a fondurilor. Ba, spre rușinea ei, tanti ne-a ademenit câțiva ani cu mici fondulețe, urmărind rezultatele – dar, dezamăgită fiind de faptul că fondulețele au dispărut fără a lăsa urme vizibile (nici măcar un caca mic n-am făcut după consumul acelor fonduri!) – tanti Ioropa a zis că noi la fondante nu ajungem decât dacă ne purtăm frumos în actele contabile și cu decontrurile de rigoare și dacă facem vizibil obiectul finanțat. Ba, de rea ce este, tanti Ioropa ne mai și pune să plătim taxe anuale, ca să-i putem aprecia înfoiala fondurilor de pe sub fuste.


***
Date fiind auspiciile (putem să le spunem și “suspiciile”!) de mai sus, n-ar strica să ne aruncăm puțin ochii, în liniște, și peste propășeala weberienilor autohtoni mijlocii, din care aleg, pentru început, un exemplu total întâmplător, chiar dacă-i notoriu: Domnul General, Senator, etc, Intermediator, actualmente sechestrat din pricini de boală acută-n sanatoriul unui penitenciar (în maximă siguranță aflată fiind Domnia Sa, desigur!), e vorba de Voicu, apărător al marilor noastre isprăvi istorice.
Purtător al unui destin purificator ancestral, Generalul Senator Voicu cel cât Trunchiul de Neclintit, s-a dus să salveze, prin “concesionare”, zona istorică a marii bătălii din județul Giurgiu (Călugăreni îi spune, și așa e trecută prin istorii). Teren cumplit, mlăștinos, supus eroziunii, pădurea plină de umbre, un singur canton, abandonat, și o singură magazie a Ocolului Silvic, fauna aflată-n derivă, oameni copleșiți de nevoi, clanuri de furăcioși și ucigași, tot tacâmul, ce să mai vorbim. Terifiant film!
După concesionarea gratuită, acolo, pe domeniul acela al statului care inspira și cerea jalea, Generalul Senator Voicu cel cât Trunchiul de Neclintit a înfăptuit un Rai, conservând neatinsă natura, așa cum cere și impune exigența nealterării naturii. Nici cu var n-a dat pe pereții cantonului, nici cuie n-a bătut în magazie, nicio frunză n-a clintit, niciun copac n-a sădit. Da, dar a pus niște paznici strașnici la hotarele cantonului, care să apere apărarea naturii și să conserve mediul și condițiile încheierii afacerii de concesionare.
Periodic a invitat oameni de bine și iubitori ai naturii care să contribuie dezinteresat la menținerea echilibrului ecologic: admiratoare de rasă tânără îmbikinate (a se vedea pliantul: Voicu părintele nurilor); pescari de rasă (a se vedea pliantul: Voicu cu peștele cel mare); vânători de elită (a se vedea pliantele: Voicu periind fazanii din platourile ornate gastronomic; Voicu prinzând cu degetele, de pulpă, ciuta friptă; Voicu înfigându-și dinții-n ceafa mistrețului giurgiuvean copt în groapa de lut); ș.a.
După ce procurorii au dat năvală-n viața concesionată de Cel de sus Generalului Senator Voicu cel cât Trunchiul de Neclintit înfăptuitor de Rai în Județul Giurgiu, acesta a retrocedat statului rezervația, contra unei sume modeste de cca. zece milioane de Euro, sumă necesară tratamentului deținutului aflat în cercetare, al cărui nume îl repetăm, pentru a-l fixa-n istoria neamului: General Senator Voicu cel cât Trunchiul de Neclintit înfăptuitor de Rai în Județul Giurgiu.
Bunurile statului, conform expertizei, nu au suferit modificări aduse de incriminat, nici cât negrul de sub o unghie personală. Așadar, orice fiscalizare ar friza absurdul. Aducem pe această cale mii și mii de mulțumiri primarului și consiliului comunal al Raiului din Județul Giurgiu, care au efectuat acest transfer financiar în sănătatea cui o merita.

Un alt exemplu de dezinteres nefiscalizalizabil, este acțiunea ex-premierului Tăriceanu, acțiune prin care acest motorist (accidentat conform propriei voințe și măiestriei desăvârșite) a salvat un teren complet arid, teren al unui institut de cercetări academice agricole (cunosc bine terenul, fiindcă furam cu nerușinare, noaptea, eu și alții ca mine, în copilărie, piersici de prin copaci și struguri din pergole, precum și alte fructele dedicate exclusiv studiului științific aprofundat, nu furtului și îmbuibării infantil-defulatorii!). Bieții academicieni și cercetători din vecinătatea Aeroportului Băneasa s-au trezit într-o dimineață, cu câțiva ani în urmă, cu un deșert, în urma intervenției nocturne a unor ființe neidentificate nici până-n ziua de azi, astfel încât au ajuns să caute, cercetătorii academici agricoli, și să cerceteze dacă există găuri făcute de furnici, pe acel teren aproape lunar.
Cert este că, după un sacrificiu mental echivalent unei sinucideri financiare, din pământul ăla sterp a răsărit un pavilion de toată frumusețea, în care este exploatată, conform rigorilor pieței automobilistice, inteligența Citroën promovată de ex-premierul motorist. Cu alte cuvinte, după analize amănunțite privind absoluta infertilitate a solului, terenul a fost dat în grija statului, iar statul l-a dat pe mâna unei minți bune, care a făcut să înflorească acolo tehnologia, comerțul cu automobile și tot ce mai survine de aici.
Fiind vorba de o investiție, nu se percep împozite pe venituri. Am aflat că, motoristul, mărinimos, plătește lefurile personalului administrativ al fostului teren destinat culturilor academice, nu și lefuri pentru cercetătorii științifici, dat fiind că aceștia nu mai au obiectul muncii.


****
Despre furnici, numai de bine. Să-și roadă și unghiile, dacă au așa ceva. Oricum, statul va impozita activitatea lor. Pot sta liniștite. Adunând puțin câte puțin, se ajunge la un rezultat copios. Remarcabil este că-i controlabilă fiscalizarea, chiar dacă numărul furnicilor este imens.

În concluzie, este cum am spus la începutul scrierii: zero energii cheltuite, zero “capabilități”, maximum de profit pentru cei cu mână lungă.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!