poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Romnesti - Romanian Poetry

poezii


 

Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 3704 .



Autoritatea viului în lirica lui Teodor Dună
articol [ Carte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Paul Gorban ]

2010-06-25  |     | 



La aproape treizeci de ani pe care îi are, Teodor Dună, autor a încă două volume de poeme, „Trenul de treieșunu februarie" – Ed. Vinea, București, 2002 și "Catafazii" apărut la aceeași editură în 2005, poate fi considerat, alături de alți douămiiști, printre care amintesc pe Claudiu Komartin, Daniel D. Marin, Aida Hancer, Dan Coman, Andra Rotaru ș.a., unul dintre autorii care s-au impus în peisajul literar contemporan, (deși sună ca un clișeu, dar nu putem să ne ferim de expresie), prin originalitatea discursului poetic.
Acest al treilea volum de poeme, apărut anul acesta la Editura Cartea Românească, „de-a viul" vine să ne confirme că avem în față un poet care face din tot ceea ce-l înconjoară poezie, asta pentru că așa cum scrie pe coperta cărții Mircea Ivănescu, autorul „are o lume a lui, pe care și-o impune cu o autoritate cu atât mai irezistibilă cu cât nu pare conștient că o are". Autoritatea ce se impune aici este una de natură metafizică, deoarece Teodor Dună, în loc să se joace cu metafore și damfuri postmoderne în laboratorul personal, așa cum fac majoritatea dintre congenerii lui, el preferă să umble printre cele carnale și să se deschidă, ca într-un gest de confesiune în fața poeziei.
Întregul volum de poeme poate fi considerat un gest ritualic pe care autorul îl face întru căutarea de sine, întru descoperirea iubirii de frumos, întru înțelegerea locuirii împreună cu cele dumnezeiești. Cu un ușor cadru suprarealist și biografic, așa cum întâlnim și în poezia lui Ioan Es. Pop, Teodor Dună îți arată cum să rămâi viu printre cei care deși vii își trăiesc mai curând moartea. Lectorul neavizat, ar putea înțelege că autorul este un adept al morții, datorită poemelor lungi în care abordează problema morții, însă mai curând am putea spune că el urmărește prin intermediul acestor psalmi mortuari să ajungă la cântecul luminii care menține vie carnea.
Pe de altă parte acest strigăt al metafizicii carnale întâlnit în volumul de față nu se limitează la condiția fizică a omului, ci el se îndreaptă către Dumnezeu, către Omul Dumnezeu, creat în carne înspre iubire. Iată, putem spune că avem în față un poet al iubirii totale, iar ciclul poemelor dedicate Clarei confirmă spusele noastre. În acest sens am să redau aici un fragment dintr-un poem pe care personal îl consider emblematic în volumul de față, un poem care, deși curge spre mișcările prozopoeticului, creând astfel senzația de plin, el comportă viziunea unui tablou suprarealist, din care privitorul nu poate pleca ochii decât îndrăgostit și pregătit de metamorfoze, anume „caii albaștri": „caii albaștri stau de sute de ani în apele albastre. la început, au crezut că marea era un râu și au vrut să-l treacă. toți caii trec înot câte un râu toamna. trebuie să știi. e un lucru de neînțeles. numai că nu au găsit capătul acelui râu, și de întors nu mai știau. așa că au rămas sute de ani în ape. au învățat să doarmă în apă, să se hrănească cu apă, să alerge prin apă. în tot acest timp, carla, au uitat cum arată pământul. și ei deveneau din ce în ce mai albaștri. // numai că devenind într-atât de albaștri, nu se mai puteau deosebi de apă și nu se mai puteau recunoaște. astfel că, pentru un timp, caii albaștri au fost foarte triști. până au găsit, într-o seară, pământul. așa că o dată la câțiva ani ei vin pe aceste câmpuri. toți caii albaștri din toate mările vin lângă peretele nostru pentru a se vedea. /…/". Trebuie văzut faptul că Teodor Dună își construiește, prin deconstrucția realității, un filon ontologic. Acesta fiind ancorat cu elemente cosmice moderniste. De exemplul, prezența calului, a culorii albastre, a mării și a pământului ne arată că poetul cunoaște foarte bine și reactualizează emoția de factură neomodernistă. Într-un alt poem, „seara curând argintie" îl vedem pe poet preocupat de grija de a conserva sau proteja viul, corpul care poate contempla liniștea naturii. El crede, ca un călugăr adevărat, că pentru a iubi total înseamnă a ști să nu șchiopătezi la fantasmele cărnii, iluziile viului.
În poezia lui, Teodor Dună ridică liniștea drept un catarg de sprijin pentru înțelegerea și împărtășirea viului. Iată ce ne spune în poemul amintit: „și-n seara curând argintie vom intra / în casa de pe deal, / tu vei alerga prin camere, / vei ridica obloanele, vei / vedea / munții acoperiți cu zăpadă, nu vei șchiopăta, / vei râde, / îmi vei spune aici nu e noapte niciodată. / doar liniște peste tot. // în acele seri, când arginții, vom fi doar noi, / liniștea și casa de pe deal – doar noi, / aproape îmbrățișați, aproape întorși cu spatele." Putem observa chiar și în acest poem că recuperarea moralei și a identității curate a viului este o altă preocupare a poetului. Motivul argintului fiind invocat nu ca un corp figurativ, ci ca un grav simbol de reîntoarcere către sine. Aici întoarcerea către sine, se petrece odată cu întoarcerea către viu, un viu după chip și asemănare, un viu către creator, către poet. Poetul însuși trebuie să arunce arginții textualității și să recupereze îmbrățișarea înaltă, intimă poeziei.
Dacă Aida Hancer își numea lumea Amadiada, iată că și la Teodor Dună întâlnim acest procedeu. Practic apărarea lumii începe cu arătarea și numirea iubirii, iar „cel mai potrivit nume pentru această lume frumoasă" este Carla. În fond cântecele poetului sunt îndreptate în același timp femeii, viul din care rămâne viul, și lumii în ansamblul ei. Practic poetul, așa cum o va arăta el însuși, primește năpustirea lumii în el și astfel se vede tot mai plin, se vede viu. Iată, în acest sens, ce ne spune autorul în poemul care dă titlul volumului, „de-a viul": „și apoi viața a încă o mie de oameni și apoi viața / peretelui, viața lemnului, viața carcasei, / toate se năpustesc spre mine / și mă umplu. // și orice este viu și orice a fost viu își fac loc în mine / și mă înconjoară. /…/ și nimeni mai pregătit și mai înfășurat în vieți / ca-ntr-o mie de pieli. / îmi desprind mâinile de corp, / viața se învălmășește în jurul meu, / îmi ridic mâinile și toate viețile lor se varsă în mine / ca-ntr-un canal." Un alt poem care ne-a atras atenția este „oasele câinelui", în care autorul te plimbă în acest muzeu al universului și îți vorbește despre vietatea osemintelor. Sigur poate părea o nebunie sau un joc al absurdului, dar dincolo de orice aparențe, și acest poem stă alături de celelalte prezentate aici lângă ideea ce conturează volumul de poeme, anume, aceea a viului. Iată ce scrie poetul: „oasele câinelui plimbă nestingherite blana câinelui. / în urma lor, zidurile blocurilor încep să tremure. / temeliile ies din pământ ca dopul șampaniilor și scot / la plimbare casele, blocurile. / dar ce zarvă minunată. /rădăcinile dau în clocot, ies ca laptele fiert din / asfalt, din iarbă, culcă arborii ți îi scot la plimbare". Poetul trăiește un adevărat spectacol, un spectacol la care participă toate cele vii, aici poetul înțelegând ca fiind viu, tot ceea ce este creat și tot ce este însuflețit. În încheiere mai putem spune că acest instrument poetic al lui Teodor Dună ne apare, așa cum Andrei Terian scrie și el pe coperta a patra a cărții, „ca vehicul de voiaj către partea ascunsă a lumii".

articol apărut in revista Feed Back (nr 5-6 2010), rubrica Promo Libris

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!