În articolul de săptămâna trecută am remarcat legătura dintre înființarea Universității Ebraice din Ierusalim (1 aprilie 1925) și întrunirea, la 11 aprilie, a scriitorilor și artiștilor evrei din România, în scopul strângerii de fonduri pentru sprijinirea universității. Simultan apare publicația "Puntea de Fildeș", număr festiv, 26 de pagini, incluzând versuri, proză, desene, articole, ilustrații. Între ele - eseul pictorului și arhitectului Marcel Iancu "Reclădirea Palestinei", în care artistul atrage atenția asupra necesității unei noi arhitecturi (care să se desprindă de "orientalism") și a unui urbanism modern, în armonie cu principiile aplicate în USA și Europa, pe care le considera potrivite peisajului din Palestina mandatară, pentru a o transforma într-o "țară nouă, ideală și modernă".

"Puntea de Fildeș" trebuia să fie un număr unic, dedicat primei universități a poporului evreu. Dar, după un an, la București, vede lumina zilei un al doilea număr, de 34 de pagini, cu o copertă desenată de Marcel Iancu, reprezentând o imagine simbolică a Palestinei. Pe coperta interioară, precum în numărul precedent, găsim ecoul chemării din Ierusalim :

"Scriitorii și artiștii evrei din Palestina au adresat un apel către scriitorii evrei din toate țările, rugându-i să organizeze pretutindeni, odată pe an, în aceași zi (Lag b’omer), un festival, al cărui produs să servească la răscumpărarea pământurilor din Eretz-Israel.

Scriitorii și artiștii evrei-români au răspuns și ei acestei chemări, organizând și în acest an O ȘEZÃTOARE în seara de 2 Mai.

Cu acest prilej apare al doilea număr festiv, anual, al revistei "Puntea de Fildeș", la care colaborează scriitori și artiști evrei-români -- fără deosebire de concepțiile lor politico-sociale --, aducând astfel un omagiu colegial confraților de pe țărmurile îndepărtate ale Mediteranei."


Marcel Iancu - despre artă

Așadar, spre deosebire de primul număr, care era axat pe strângerea de fonduri necesare funcționării Universității Ebraice, "Puntea de Fildeș" din 2 Mai 1926 are un scop mai larg, al sprijinirii colonizării evreilor într-o nouă-veche patrie, la care visau de secole.

În această publicație colaborează atât cei ce participaseră la omagiul din urmă cu un an, cât și alți scriitori, artiști, eseiști, dramaturgi, care împărtășesc idealul sionist, de reclădire a Israelului. Între ei îi întâlnim pe B.Luca, A. Toma, H.St.Streitman, H.Daniel, Horia Carp, Emil Dorian, F. Aderca, Marcel Iancu, I.Ludo, A.Dominic, M.H.Maxy, A.Axelrad, E.Relgis, Camil Baltazar, I.Brucar, B.Fundoianu, Maur, Ion Pribeagu, Ion Călugăru, I.Singer, Ury Benador, dr.Trefneac, St.Antim, A.Vespremie.

Între textele și desenele valoroase, multe dintre ele pline de umor, găsim, la pagina 5, reproducerea celebrei picturi "Bal la Zurich", a lui Marcel Iancu, care se afla în acei ani în colecția Ellembogen, iar astăzi aparține Muzeului Israel din Ierusalim.

Pe aceeași pagină, câteva aforisme ale pictorului, pe care le redau în întregime, păstrând ortografia vremii :

" NOTE
de Marcel Iancu

* Legenda cireșilor pictate "prinzătoare de vrăbii" se găsește la începutul erei de transiție spre un realism, deci după apogeul artei sintetice. Era o formă grosolană a directivei "o legendă" și necum un desiderat.

* Cine a iscodit ideea de progres în artă ? Cântecul africanului primitiv e desigur mai artistic decât al oricărei eleve de canto din conservatoarele civilizației.

* Ornamentul e un simbol corespondent unui sens social. Prețiositatea de altă dată face loc higienei, rafinamentul simplităței, haosul formal purismului, fastul - claritaței și economiei. Ornamenul dispare înlocuit de afișe, signete, semnale, reclamă.

* Vieața e nesentimentală, sălbatică, desordonată. A o copia în artă e o rătăcire. Arta secolului nostru s’a desrobit de natură.

* Cer creației artistice un ferment și o consistență : să aibă ciudățenia unei aventuri și să-mi dea satisfacția unei descoperiri.

* Arta începe acolo unde se ivește creația.

* Cantitatea nu supleiază calității, în artă. Democrația a fost funestă artei. Ea a cultivat diletantismul oribil. Cubismul ermetic pare că e și un protest viu contra acestuia. "


Maxy și spiritul plastic renăscut

Nu voi insista asupra numeroaselor texte, pline de vioiciune și farmec, din publicație, dar voi cita un alt fragment ( la pagina 23), extras din eseul "Noi și noi" de M.H.Maxy, cunoscut pictor avangardist, care a îmbrătișat, precum Marcel Iancu (după perioada Dada), constructivismul :

"Printre formațiunile perpetue de popoare, osândite să formeze în monom șirag prelung spre sud, s’a furișat către noi, prin granițe, chemarea grupului scriitoricesc și artistic din țara iudee. Frăția cea nouă, între cei ce s’au dus și cei ce au rămas, s’a înfăptuit spontan, floare țintuită pentru toate anotimpurile.

[…]

Dacă figurile mature chiar pentru civilizația bătrânei Europe, Picasso și Chagal, ar prinde contact adînc cu țara cea nouă, opera lor ar fi la prima piatră zidită în câmpul promițător al plasticei evreești.

Spiritul de inventivitate, sistemul organizator, surpriza, disociația, abstractizarea, iată virtuți reale, comune spiritului plastic evreu, renăscut ce e drept pe alte soluri, printre alte popoare.

Noi, puținii ce planăm într’o atmosferă încă de plină salahorie, am sugera, obsedați de același imbold de creație, un contact mai deplin, mai concludent cu voi."

Din acest text izvorăște speranța într-o colaborare simbiotică, între artiștii și scriitorii evrei stabiliți pe teritoriul viitorului Israel și cei rămași în Europa, în care, după numai zece ani, vor găsi teren prielnic fascismul și nazismul, va începe prigonirea evreilor, privarea lor de drepturi elementare, urmată de pogromuri, deportări și asasinate în masă, în cumplitul Holocaust. Cuvintele lui Maxy devin însă, printr-o tristă ironie, o premoniție, punând în contrast destinele celor doi mari pictori. În timp ce Maxy a rămas în România, unde, în anii segregației rasiale, a înființat o școală de artă pentru pictori evrei, iar după război și-a continuat activitatea în România, devenind, mai tarziu, directorul Muzeului National de Artă, Marcel Iancu a emigrat în 1941, după Pogromul din București, spre țara făgăduinței, unde a înființat curentul de artă "Ofakim Hadashim" (Noi Orizonturi), aducându-și contribuția la dezvoltarea artei originale israeliene.


O vilă pentru Palestina și vila din Israel

În numărul 2 al "Punții de Fildeș", la pagina 19, avem surpriza să descoperim schița unei vile în beton armat, pentru Palestina, concepută de frații Marcel și Jules Iancu. Așadar, deși preocuparea pentru arhitectura și urbanismul din Palestina a fost exprimată de arhitectul Marcel Iancu încă în numărul precedent al publicației, în anul 1925, ideile sale își găsesc și o materializare, în stil funcțional, prin vila-model, imaginată în spiritul filozofiei arhitecturale din Europa anilor 20. Nu se știe dacă această vilă, pe două nivele, a fost concepută în urma unei solicitări concrete, sau în dorința de a exemplifica crezul fraților Iancu, combaterea orientalismului și modernizarea Palestinei mandatare.

În fapt, odată ajuns pe țărmul Mediteranei, Marcel Iancu îmbină arhitectura vernaculară în piatră, caracterizată de elemente orientale, cu modernismul european. Dintre vilele concepute în anii 40, singura care a dainuit se gășește la Hertzlyia, fiind proiectată împreună cu fratele său Iuliu (emigrat înaintea sa). A fost vândută unui cetățean englez, apoi, în 1946, revândută actualilor proprietari. Deși renovată și cu adăugiri, fațada principală și-a păstrat forma inițială. Existența arcului, element specific oriental, indică preocuparea lui Marcel Iancu pentru tradiția arhitecturii locale, armonizând-o însă, în mod paradoxal, cu abordarea modernistă și introducerea noului. De altfel, și în picturile sale, influențat de lumina specifică meleagurilor, artistul crează o paletă de culori originală, un limbaj bazat pe dialogul dintre abstract și figurativ, personajele făcând parte din peisajul oriental, uneori pe fondul unor clădiri imaginare, într-o atmosferă tipic mediteraneană.

Odată cu înființarea coloniei artiștilor de la Ein-Hod, Marcel Iancu declara că "orice planificare și construcție în sat și toate activitățile de dezvoltare, vor fi făcute cu o maximă atenție, pentru păstrarea caracteristicilor fizice ale satului și împrejurimilor acestuia". Atelierul lui Marcel Iancu, situat într-o casă arabă cu arcade, a fost restaurat în spiritul original, dar artistul a adăugat o fereastră uriașă cu grilaj modernist. Contrastul dintre tradițional și modern, dintre nostalgic și revoluționar, va însoți creațiile marelui pictor până la încetarea sa din viață, în 1984.

Revenind la "Puntea de Fildeș", numărul din 2 Mai 1926 va fi și ultimul. Această publicație oglindește aspirațiile sioniste ale artiștilor și scriitorilor evrei din România interbelică, precum și perpetuarea idealului sionist de-a lungul generațiilor. Cred că numeroase din textele incluse în cele două numere ar trebui republicate, multe dintre ele păstrându-și și astazi farmecul și vitalitatea.



Puntea de fildeș - 2 mai 1926 - coperta de Marcel Iancu



Schiță de vilă în beton armat pentru Palestina - Marcel și Jules Iancu



Vila din Herzlyia, concepută de Marcel Iancu în anii 40



"Vila din Herzlyia, concepută de Marcel Iancu, așa cum arată în zilele noastre