poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6383 .



„Orbirea și vrajba între scriitori ne-au împiedicat să fim mai cunoscuți în lume”
articol [ Interviuri ]
interviu cu poetul și traducătorul Ion Miloș (Suedia)

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noru ]

2009-10-03  |     | 



-Domnule Ion Miloș, ce înseamnă limba română pentru dumneavoastră?

-M-am născut în Banatul sârbesc, la Sărcia, sau Sutjeska, așa cum îi spun sârbii. Am fost un minoritar și toată viața mi-am trăit-o în străinătate. În România, pentru prima dată am venit la 38 de ani și de atunci am revenit destul de des, cu cărți pe care le propuneam spre traducere în limba suedeză. Eu spun întotdeauna și peste tot că țara mea este limba în care m-a născut – limba română, și, categoric, orice mi s-ar întâmpla, nu voi părăsi această „țară”. Am fost foarte lovit și suspectat din cauza asta, dar sunt născut în această limbă și voi muri în ea.

-Ați venit în România în căutarea identității. Cu ce speranțe ați sosit și ce ați găsit la fața locului?

-Când am ajuns să mă plimb pe străzile Bucureștiului, pe unde se preumblaseră și Eminescu, Arghezi, și atâția alți mari scriitori, pur și simplu am tremurat de bucurie. Îmi venea să strig și tot ce-a fost în țara asta, bun sau rău, mi se părea minunat. Dac-am văzut ceva rău, n-am pus pe seama românilor, ci pe seama percepției mele. Apoi însă am început să văd realitatea pe care n-am mai putut s-o evit și m-am întristat, pentru că România a căzut într-o stare din care nici azi nu a mai putut să iasă.

-Dar în 1968, vremurile erau altfel decât în ultimii ani ai lui Ceaușescu, nu?

-Chiar m-am mirat. Puteam să locuiesc oriunde, la orice familie, în provincie sau în Capitală, fără vreo problemă birocratică. Se găseau de toate, puteai să cumperi orice, ca în Occident, dar fără psihoza societății de consum. Românul, prin natura lui, e vesel și în acea vreme eram o nație care știa să râdă din inimă. Am fost tot atunci în 1968 la Marea Neagră, unde am cunoscut scriitori, actori, oameni de presă, petreceam până în zori, cu bancuri și cântece, era foarte bine. De altfel, eu am făcut atunci o broșură turistică pentru Suedia – atunci veneau câte 10- 15.000 de suedezi la Marea Neagră. Acum, cine mai vine?! Lumea ocolește litoralul nostru, care e cel mai scump din zonă...

-Câți scriitori români ați tradus în Suedia?

-Am tradus peste 200 de poeți, prozatori și filosofi, în două antologii. Dar marea parte a operei mele sunt cele peste 30 de cărți separarate cu astfel de traduceri: Eminescu, Blaga, Bacovia, am tradus și două cărți ale lui Cioran, despre care pot spune că eu l-am lansat în Suedia. Doar „Antolgia poeziei românești” cuprinde 177 de poeți, nu numai din România, ci din toate țările unde existau poeți români, din Europa, America de Sud, Israel, Basarabia și Bucovina, Serbia. La ora apariției, era cea mai cuprinzătoare antologie a poeziei românești.

-Când v-ați stabilit în Suedia și cum ați ajuns să faceți studiile în Franța, la Sorbona?

- Venisem prima dată în Suedia în 1959, pentru că eram logodit cu o suedeză și m-am stabilit definitiv, prin căsătorie, în 1964. Însă după șase luni petrecute acolo, nu știam limba, nu puteam obține o bursă de studii... La început, ca să mă întrețin, spălam vase la restaurante, culegeam roșii pentru diferiți grădinari. La un moment dat, i-am spus fostei soții că n-am venit acolo ca să spăl vase și că trebuie să-mi continui studiile la o universitate de prestigiu din Occident. La poliție, când auziseră că am făcut filosofia la Belgrad, ziceau: „cu filosofia marxistă nu faci nimic aici” – așa era băgată vrajba asta... Așa că m-am întors în Franța, unde mai fusesem în 1955-56, ca să fac o licență la Sorbona. Licența mi-a permis să predau în Occident atât româna, cât și franceza. Am primit o diplomă care-mi permitea să predau franceza în orice țară din lume, mai puțin Franța – mă gândeam că cine știe unde ajung, poate prin Africa... După licență, m-am întors în Suedia, unde am predat tot timpul, până la pensie, patru limbi: franceza – principal, și româna, la Universitatea Populară din Malmo – Școala Superioară de Pedagogie și la Universitatea din Lund, unde am făcut seminar. Am mai predat sârbo-croata și chiar suedeza, pentru străini, printr-un program similar cu al Alliance Francaise în Franța.

-Cum e văzută România în Suedia?

-În anii ‘60-’70 era foarte bine văzută, acum, din păcate, imaginea este a unei lumi neserioase, puse pe ceartă și pe jaf... Sper să nu fiu prea dur, dar prețurile și serviciile practicate pe litoral, față de Bulgaria, fac impresia asta...

-Ce v-a determinat să-i traduceți opera lui Eminescu în Suedia?

-Ajuns acolo, marea mea mirare era că nici măcar profesorii universitari din Stockholm nu auziseră de Eminescu, un mare admirator al culturii și mitologiei scandinave. Știați că Eminescu a fost primul traducător de literatură română în limba suedeză? La doar 16 ani, a tradus o nuvelă prin intermediul limbii germane, apoi a tradus o „Etică” a unui gânditor suedez. Se poate ca un asemenea admirator al culturii scandinave să nu fie cunoscut în Scandinavia? De ce nu-i cunoscut? Din cauza noastră! Atunci s-a trezit în mine o revoltă, o supărare și am început să învăț suedeza din această supărare, revoltă, dar și din dragoste, cât mai repede, ca să-l pot traduce pe Eminescu! A fost primul scop și m-am gândit că, dacă fac asta, am făcut suficient pentru literatura română. După vreo zece ani de chinuri, am scos o traducere în 1989, chiar în anul Revoluției, când l-am tradus și pe Cioran pentru prima dată. Traducerea lui Eminescu făcută de mine a fost extraordinar de lăudată de critica suedeză, au apărut vreo 18 cronici favorabile în reviste...

-A fost greu să faceți această traducere?

-Se spune că Eminescu e intraductibil și asta așa e. Limba din poeziile lui e mai mult muzică, decât limbă. Și-atunci, cum să traduci muzica? Înainte de a mă apuca de treabă, studiasem romantismul suedez, ca să văd cum au construit ei versurile, dar după ce am început traducerea, nu mi-a plăcut ce a ieșit. Eram atât de convins că nu se poate traduce Eminescu, încât era să abandonez. Și-atunci, mi-a venit o idee: cum ar fi scris Eminescu în limba suedeză, dacă era suedez?! Și ideea asta m-a adus la acea traducere minunată. Lumea înțelege prost lucrurile și așteaptă ca o traducere să fie un fel de versiune..., să corespundă originalului. Ori, nu se poate. O traducere e cu atât mai bună, cu cât nu ”miroase” a traducere! Limba lui Eminescu nu mai e limba lui, e limba mea, dar ridicată la înălțimea lui. Din acel moment, Eminescu a devenit geniul universal, cunoscut și de copii, și de adulți. Chiar un compozitor suedez a pus pe note „Somnoroase păsărele”, dar, mai important, Eminescu a fost cuprins în Noua Enciclopedie Regală a Suediei!
Din păcate, după tot acest efort, Virgil Ierunca m-a criticat foarte aspru, bestial chiar, la „Europa Liberă”, că traducându-l pe Eminescu, eu am făcut servicii... culturii ceaușiste. Atunci, pentru prima dată, mi-am făcut cruce și am zis: cultura noastră a luat-o razna!

-Cred că au fost și multe orgolii din partea autorilor români, care s-au considerat nedreptățiți că n-au fost cuprinși în Antologie, sau că au avut prea puține creații traduse. Ce metodă ați folosit, care au fost criteriile de selecție?

-Ca să-i împac pe cât mai mulți, am ales criteriul cultural, nu neapărat cel literar. Nu există poet mare care să nu fi fost cuprins în antologie, dar am ales și mulți tineri care pe atunci nu însemnau mare lucru, dar pe care am vrut să-i încurajez. De aceea am pus atât de mulți poeți – 177 – în carte. Desigur, au fost și nemulțumiri, pentru că artiștii, prin natura lor, sunt egoiști, narcisiști – să ne ferească Dumnezeu! Antologia de poezie a apărut în 1995-97, iar cea de proză cu șase-șapte ani înainte. Le-am dat la amândouă titluri românești, de Brâncuși: „La poarta sărutului” – proza și „La masa tăcerii” – poezia.

-Nu v-ați mărginit să promovați doar literatura românească, ci ați adus în țara de adopție Teatrul Național din București și pe cel de Comedie. Ce ecouri au avut aceste prezențe în Suedia?

-Da, cu acel prilej au rămas în Suedia Vasilica Tastaman, Mihaela Buta și regizorul Ghiurchescu... Au rămas mai mulți și asta mi-a adus iarăși nemulțumiri, înjurături, pentru că în România s-a uitat efectul cultural al turneului. Eu cu teatrul românesc am făcut prima cunoștință la Paris, la „Sarah Bernhardt” (n.r. – festivalul organizat de teatrul omonim), când Teatrul de Comedie venise acolo cu Ghiurchescu și Esling. S-au jucat piesele „Rinocerii” și „Trolius și Cressida”. N-am mai văzut în viața mea așa teatru! Aceasta fost primul contact și eram hotărât: uite, mă întorc acum în Suedia și scriu ce teatru grozav avem. Dar, apoi m-am gândit: și ce-o să zică suedezii? Că un „țigan” își laudă calul? Și-atunci, am ales drumul cel mai greu: să aduc Teatrul de Comedie în Suedia! Asta era în 1973. Și a venit teatrul nostru cu trei piese: „Indienii”, „Mutter courage” și „O noapte furtunoasă”. Aflați că cel mai mare succes l-a avut „Noaptea furtunoasă!” Þineți cont că eu am adus teatru pentru suedezi, nu cum vin acuma, pentru românii stabiliți acolo. Fără traducere simultană, doar cu o prezentare pe care am făcut-o înainte. După premieră, un critic suedez, William Larson, îndemna studenții la actorie să studieze spectacolul, pentru a vedea cum se joacă teatrul! Dar nici atunci n-a fost bine! Au rămas vreo șase actori români în Suedia și am fost acuzat că am organizat turneul ca să facilitez fuga lor!

-Locuiți în patria premiilor Nobel. De ce credeți că nici un român nu a luat până acum Nobelul?

-Eu mă pot mândri cu opera în trei limbi, pe care o am. Am intrat în manualele de liceu din Suedia, ca poet. Din păcate, acum, multă minciună și laudă goală vine din partea celor fără operă. Românii, dacă nu reușesc cu fapta, încearcă cu minciuna. Ori, nu merge peste tot așa.
Între cele două războaie mondiale am avut cel puțin doi care ar fi meritat Premiul Nobel: Lucian Blaga și Liviu Rebreanu. Blaga a fost candidat la Premiul Nobel, dar cum să dai premiul unuia care nu a avut tradusă măcar o poezie în limba suedeză? Citindu-i jurnalul lui Rebreanu, prozator de forță universală, am fost mirat cât de mult l-au dușmănit confrații lui. Au mai fost propuși Nichita Stănescu, Marin Sorescu, dar imediat veneau bârfele la Academia Suedeză! La fel s-a întâmplat și cu Cioran, căruia i-am tradus „Silogismele amărăciunii” și „Istorie și utopie”. Eram în relații de prietenie cu Cioran, și, trimis de Academia Suedeză să-l întreb, mi-a spus că nu vrea să accepte... Această orbire și vrajbă între scriitori, care continuă și azi, ne-a împiedicat să fim mai cunoscuți în lume! Așa s-a scris istoria, așa se face că niciun român nu a luat până acum Nobelul.

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!