poezii
v3
 

Agonia - Ateliere Artistice | Reguli | Mission Contact | Înscrie-te
poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
armana Poezii, Poezie deutsch Poezii, Poezie english Poezii, Poezie espanol Poezii, Poezie francais Poezii, Poezie italiano Poezii, Poezie japanese Poezii, Poezie portugues Poezii, Poezie romana Poezii, Poezie russkaia Poezii, Poezie

Articol Comunităţi Concurs Eseu Multimedia Personale Poezie Presa Proză Citate Scenariu Special Tehnica Literara

Poezii Rom�nesti - Romanian Poetry

poezii


 


Texte de acelaşi autor


Traduceri ale acestui text
0

 Comentariile membrilor


print e-mail
Vizionări: 6605 .



Maia Morgenstern, între Viena, Salonic, Atena și... Lugoj
articol [ Arte ]

- - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - - -
de [Noru ]

2005-08-08  |     | 



- Doamnă Maia Morgenstern, sunteți pentru a șasea oară la Lugoj, de data asta într-un context inedit. Alături de compozitoarea și pianista Dorina Crișan Rusu, de actorul și regizorul Vlad Rădescu, de actrița Mihaela Rădescu, ați inițiat un work-shop cu 25 de copii din Lugoj și Timișoara. Inițiativa, numită „Alternativa expresiei”, este organizată de Fundația Academia Civică și de Centrul Cultural European și are menirea de a crea o punte între teatrul profesionist și publicul foarte tânăr, adică elevii care ar putea urca pe scenă în anii viitori. Cum vă simțiți în această postură?

- Sunt foarte emoționată să mă aflu acum din nou la Lugoj și ați înțeles de ce: pentru că e mult mai simplu să vii, să joci un spectacol pe care l-ai repetat acasă cu toată dragostea, cu toată emoția, cu tot profesionalismul - e drept, te adaptezi unui spațiu nou, pentru că de-acum ȘTIU că mă adresez unui public amator de teatru, un public care te așteaptă cu brațele deschise – și ce-ți dorești cel mai mult e să nu dezamăgești... însă de data asta am fost chemată să mă aflu în prezența unor tineri și foarte tineri iubitori de teatru – pe care nu ai voie, nici n-ai voie să pronunți gândul – n-ai voie să-i dezamăgești. Sunt tineri care sunt aici DIN dragoste de teatru, CU dragoste de teatru, cu o energie, un entuziasm și o efervescență care pe mine mă responsabilizează foarte tare. Sunt atât de emoționată încât mi-am pregătit citate... câteodată mă și ascund în spatele unor vorbe importante, unor idei mărețe, unor confesiuni ale marilor artiști ai lumii – pentru că atunci când mă aflu în fața acestor tineri, care au venit cu atâta speranță la acest proiect, sunt conștientă că așteaptă de fapt atât de mult de la noi, de la această echipă pe care am format-o, pentru a veni în întâmpinarea emoțiilor lor, a dorințelor lor...
E tulburător... Mi-am propus așa, să mă văd pe mine, când eram la vârsta lor, cum aș fi venit, cât aș fi sacrificat din vacanță... simplul fapt că ei sunt aici arată cât înseamnă teatrul pentru ei și până la urmă, ce însemnăm noi pentru ei. Ei au venit să primească ceva de la noi? De fapt, EU sunt cea care am venit să primesc ceva de la ei – puritate, inocență, iubire de teatru, curiozitate, emoție. E foarte mult, e un dar ce ni se face, pe care-l primesc cu smerenie și pentru care vreau să vă mulțumesc.
Ce facem la work-shop? Puțină gimnastică vocală, ne uităm unii în ochii altora, ne invităm unii pe alții la cunoaștere de sine, la încredere în capacitățile noastre, nu încercăm să ne punem piedici, ci doar ne punem fel de fel de întrebări. Ce așteptăm unii de la alții? Bucuria de a exista câteva momente, câteva zile, împreună.

- Ați mai avut experiențe asemănătoare?

- Da, am mai avut o experiență asemănătoare. M-am aflat cu d-na Dorina Crișan Rusu în Grecia, la Salonic, unde am fost invitate amândouă să desfășurăm acest gen de cursuri, de ne-cursuri, ce-or însemna ele... să arătăm ce vrem unii de la alții, cum înțelegem să ne pregătim... Eu nu am soluții în buzunar de genul „ uite, așa trebuie să facem, asta e calea sigură către realizarea unui personaj, a unui spectacol” - eu vreau doar să fac puțină lumină și să arăt, atâta cât mă pricep, o bucățică din drumul pe care înțeleg să-l parcurg, felul în care înțeleg să-mi duc existența ca actor.

- Pentru că vorbeați de Grecia, vă rog să ne spuneți mai multe despre această experiență a dv., mai puțin cunoscută, pe scenele din Elada, eventual și despre colaborarea cu marele Kakoianis, atât de „tânărul” regizor octogenar...

- Da, pot să vă spun că, la „opzeci și plus” de ani - nu spunem din cochetărie exact cât, Michael Kakoianis este foarte „tânăr”, cântă, dansează și joacă alături de noi. M-am întors de curând din Grecia și vă spun cu mare plăcere și mare mândrie că am avut acolo premiera cu spectacolul "Lysistrata", versiunea cabaret. Este, desigur, textul lui Aristofan, dar în viziunea lui Kakoianis – pentru cei foarte tineri, mă simt datoare să amintesc că a fost regizorul filmului Zorba Grecul. Pentru că spectacolul are multă muzică, d-na Dorina Crișan Rusu ne-a ajutat foarte mult pe mine și pe colegul Vlad Ivanov -suntem amândoi din trupa Tearului Național din București - în abordarea și însușirea partiturii. Trebuie să spun că e greu și mie nu-mi plăcea de loc muzica asta, o consideram așa, un fel de partitură din anii ‘70, până a făcut doamna Dorina lumină...
Și uite așa, am renăscut experiența de acum 4683 de ani, exact așa cum am refăcut experiența cu un alt musical care a marcat existența multor actori de la Teatrul Național – spectacolul "Ghetto"...
Revenind la "Lysistrata", am avut premiera pe 21aprilie, la Atena, pe scena Teatrului Megalomusikis, după care am fost invitați în Cipru și apoi undeva lângă Viena, unde se desfășoară un festival care își propune reconsiderarea a tot ceea ce înseamnă teatrul antic în montări contemporane, în viziunea unor contemporani ai noștri, precum Peter Stein, sir Peter Hall, Gerard Depardieu... am pomenit doar câteva din numele participante, cu creații cel puțin la fel de interesante, pe scena Festivalului de Teatru Antic de la Karnut, de lângă Viena.
Acum, foarte de curând, mă întorc proaspătă de la Epidadros, unde există unul dintre cele mai vechi teatre din lume, un teatru antic, faimos prin acustica sa. Este un amfiteatru imens, în care actorul aproape că nu se vede, dar vocea sa se aude în orice colț al acestui teatru în aer liber. Deși este un loc departe de Atena și destul de greu accesibil și-n ziua de azi, anticii știau ei ce știau atunci când au construit tocmai acolo un teatru, pentru că dealurile din jur fac să existe o acustică naturală fabuloasă. Noi am jucat la Teatrul Mic din Epidadros (n.r. - Epidaur), care are doar... 800 de locuri și într-adevăr pare mic față de marele teatru din Epidadros. Acolo am jucat, cu mare emoție, "Lysistrata" – versiunea cabaret în limba engleză, care-i aparține d-lui Michael Kakoianis, muzica fiind scrisă de Peter Ling. Ia să vedem ce iasă – doi actori din România, care joacă pe englezește piesa lui Aristofan în versiunea cabaret! Hai să vedem dac-o înghițim și pe asta! Iar piesa s-a bucurat de un foarte mare succes, de altfel critica de specialitate spunea că e una din cele mai bune producții ale anului în desfășurare din Grecia.

- Vorbeați de cabaret. Se pare că această noțiune începe să-și piardă din sensul inițial. În Germania anilor 20-30 această formă de artă încă mai putea spune niște lucruri dureros de adevărate, pentru dureros de puțini oameni dispuși să le mai asculte. De aceea aș vrea să ne vorbiți despre personajul Lola Blau și despre empatia dintre Maia Morgenstern și Lola Blau.

- Spectacolul "Astă seară, Lola Blau" pe care o să-l joc curând la Lugoj (n.r. - luni, 8 august 2005) este, într-adevăr, o formă de cabaret politic. Versiunea scenică îi aparține în totalitate regizorului Alexandru Dabija și este diferită de regia artistică originală a lui Georg Kreisler, în care a avut loc premiera spectacolului. Joc în acest spectacol de peste 10 ani. Pentru acest spectacol, repetițiile s-au desfășurat un an întreg – muzica, textul... Piesa e vorbită în limba idiș, iar muzica – la insistența d-lui Dabija – este cântată așa ca în versiunea originală, în limba germană, acea germană care se vorbește la Viena. Avea dreptate dl. Dabija când spunea că este imposibil de tradus – bine, am fi putut face niște înlocuiri de text, am fi putut construi niște rime – dar pierdem din esența și autenticitatea felului în care se îmbină muzica și textul, lirica... Muzicalitatea limbii germane, în sine, dar și felul de a cânta nu pot fi înlocuite – și atunci am păstrat cântecele în limba germană.
Care e miezul, care e pontul pe care mă sprijin în acest spectacol? Este o propoziție care la repetiții trecea ca o replică oarecare, cu interpretarea și emoția de rigoare, dar care e de fapt punctul de sprijin al întregului spectacol: momentul în care Lola Blau spune: „nici măcar nu știam că a existat Dachau”... Lola Blau este o actriță, o îndrăgostită de teatru, teatrul e viața ei și nu contează contextul politic – totul e minunat, seducător, ea are contract la Teatrul Național (n.r. - din Linz), nimic nu pare a fi de zdruncinat. Din păcate însă, politicul dă peste ea și nenorocirile o găsesc. Ea, cea care se credea apărată de citadela sublimă a artei, e nevoită să ia calea pribegiei și e nevoită să facă și altceva decât prea-iubitul ei teatru. Este dată afară și din neutra și imaculata Elveție, urmează un șir de aventuri, călătorește în America, țara tuturor posibilităților. Pe vapor, atunci când cântă pentru înalta societate de la clasa I, se gândește că n-ar strica să acorde mai multă atenție sufletului ei și rădăcinilor sale. În America are succes, are tot ce-și dorește, își trăiește viața din plin, și cu bune, și cu rele, cu amoruri, cu beții, cu trădări și iubiri... Acolo primește un telefon de la fostul logodnic, care o lăsase să aștepte prea mult – așa credea ea – în gara de la Basel. El însă nu a părăsit-o, nu a abandonat-o, așa cum credea Lola Blau, ci fusese deportat la Dachau. Și acum vine acea replică pe care se bazează tot spectacolul nostru: „eu nici măcar nu știam că a existat Dachau”...
Prin această replică noi încercăm să spunem foarte multe lucruri, cum ar fi să ne ferim de această permanentă auto-victimizare: noi, oricine am fi – noi suntem victimele, iar ceilalți sunt ăia răi, noi ne plângem de milă și ne căutăm justificări... ei bine, cred că astfel ne mântuim de această capcană ce ne paște pe toți. Preocuparea permanentă față de propriile probleme, orgolii, mândrii, lașități ne abate adeseori atenția de la marile nenorociri care ne bat la ușă și pe lângă care trecem grăbiți...

- Și o ultimă întrebare: ca femeie, binecuvântată cu copii, cum reușiți să păstrați acest ritm fantastic al spectacolelor, al deplasărilor?

- Habar n-am, nu știu, cred că de fapt abuzez de dragostea și înțelegerea familiei mele, abuzez enorm. Însă sunt iubită, înțeleasă și-mi este respectată dorința de face ceva. Nu le este ușor celor din jurul meu, dar mă simt sprijinită în încercările mele. Aici se regăsește binecuvântarea de care vorbeați.

Interviu realizat de Cristian Ghinea
Foto: Al. Baranyai

.  | index










 
poezii poezii poezii poezii poezii poezii
poezii
poezii Casa Literaturii, poeziei şi culturii. Scrie şi savurează articole, eseuri, proză, poezie clasică şi concursuri. poezii
poezii
poezii  Căutare  Agonia - Ateliere Artistice  

Reproducerea oricăror materiale din site fără permisiunea noastră este strict interzisă.
Copyright 1999-2003. Agonia.Net

E-mail | Politică de publicare şi confidenţialitate

Top Site-uri Cultura - Join the Cultural Topsites!