| = priviri interioare | Ela Victoria Luca [02.Oct.05 19:06] |
| Rafinata scriere, iscusit spirit. Ce bine ca nu putem cadea mereu in ispite! Fiindca asa-numita luciditate, ea insasi poate fi unoeri o iluzie. Locuri in care venim prima data. Locuri in care revenim. De fiecare data gasim ceva schimbat, fiindca le percepem cu mintea si cu sufletul, cu privirea interioara, nu cu ochii, cu starea noastra intima, micro-momente din noi insine. A doua, a treia, a mia oara. De fiecare data altfel. Regasiri. Schimbarea este mereu in noi insine. Frumoasa incercare de a lasa deoparte iluziile, Madalin. | |
| = Ispita luciditatii | Madalin O. [02.Oct.05 19:06] |
| Ispita luciditatii apare la tot pasul din fel de fel de motive. Problema este ca luciditatea in sine apare din ce in ce mai greu. De cate ori am acceptat ceva fara macar sa ne intrebam care este semnificatia, de cate ori am incercat sa analizam un eveniment, un fapt, o informatie astfel incat sa eleminam orice manipulare, orce influenta exterioara? Pentru ca, in majoritatea actiunilor noastre ne lasam prada unei vointe independente de noi, uneori inexplicabila. | |
| = ma bag si eu :) | Batâr Adina [20.Dec.04 20:39] |
| ce iti place tie sa patrunzi cu mintea peste tot. iti pui multe probleme. ai stofa de avocat :) interesanta dezbatere, mi-a captat atentia si am uitat ca aveam o oala pe foc :) iti laud registrul lexical si continuitatea scrierii. in ceea ce priveste subiectul imi place "jocul" tau "Sa ne imaginam ca suntem într-un loc nou, despre care nu stim nimic. La o a doua vizita locul va arata altfel fata de cum l-am vazut prima data" si analiza ta asupra unei situatii concrete "Holul nu mai era pustiu, lumina care pâna atunci mi se parea slaba (...)" "Încercam sa-mi dau seama ce a generat aceasta schimbare"... vad ca esti un observator al relatiei cauza-efect. imi vine sa spun ca toate intrebarile astea pe care ti le pui, nu fac altceva decat sa iti intristeze sufletul - dar e doar o parere, tu stii mai bine :) In mod normal asa ar fi... pentru ca intrebarile dau nastere altor intrebari si te trezesti dintr-o data mic si neinsemnat -> cam iritant pentru orgoliul nostru :) "asa ma întreb si eu când putem fi siguri ca ceea ce percepem doar vizual este asa cum este el în realitate si ca nu este doar una din iluziile optice" :) da.... daca tu percepi culoarea verde ca fiind verde, iar eu o vad gri si spun despre ea ca e verde? aparent ne intelegem, nimic nu ni se pare anormal (excluse in cazul de fata problemele de gen daltonism etc.). dar, pe de alta parte... daca vezi un inger si spui ca ti s-a parut, ca fost doar o iluzie, ca e imposibil asa ceva? sabia e deci cu doua taisuri. "incercasem sa-mi satisfac acea ispita a luciditatii care apare la fiecare din noi, aproape fara nici o cauza" - asadar ai cautat si aici o cauza :) a fi lucid este o mantuire. te admir pt rigurozitate. p.s. apropo de comentariul tau, problema este nu numai ca luciditatea apare mai greu, dar de multe ori apare prea tarziu :) p.p.s. am o obsesie cu scrierea cuvintelor (imi pare rau :))... am observat niste cuvintele scrise aiurea in urma unei tastari probabil rapide. | |
| = Multumesc pentru impresii. | Madalin O. [21.Dec.04 16:41] |
| Cu riscul intristarii; din moment ce omul poseda acea facultate superioara numita ratiune, este pacat sa nu si-o foloseasca. Si cum altfel am putea constientiza ceea ce este in jurul nostru, acele mici sensuri care apar din loc in loc, decat prin rigurozitate... | |
| = :) | Batâr Adina [21.Dec.04 23:45] |
| sigur ca da. sincer, la fel despic si eu firul in patru. nu stiu daca m-am molipsit de la cineva apropiat mie, dar si eu caut mereu relatia cauza-efect. | |
| = Criteriul realității se afla întotdeauna intr-o percepție colectiva a realului | Marica Sorin Claudiu [02.Oct.05 19:06] |
| Din nefericire, la întrebarea "cum putem ști când visăm și când suntem în stare de veghe ?", nu vom putea avea niciodată un răspuns propriu, personal, individual. Vor fi întotdeauna ceilalți cei care ne vor răspunde la aceasta întrebare. Iar răspunsul lor nu va fi nici el un răspuns individual, al unuia sau altuia dintre ei, ci unul colectiv. Criteriul realității se afla întotdeauna intr-o percepție colectiva a realului. Este o obișnuita colectiva de a trăii lumea ceea ce ne dă impresia unei stabilități a realului, a unei opoziții a acestuia la acțiunile noastre, a percepției sale ca situat in fața privirii, simțului tactil, auzului etc. Reducția realității la realitatea perceputa nu este însă justificată deoarece chiar si o halucinație este foarte reala pentru cel care o trăiește. De aceea certitudinea a ceva ca fiind real tine de o adecvare intre ceea ce așteptăm să găsim in camera noastră și ceea ce am lăsat. In acest caz nu este nimic altceva decât repetiția ceea ce ne da criteriul realității. Chiar daca încerci să critici primatul privirii în determinarea realității, aceasta încercare este nefericită atâta timp cât gândirea care critica si-a calchiat conceptele si cuvintele pe lumea percepută vizual. Gândirea nu este decât o privire care perspectivează lucruri abstracte care la origine erau mai mult sau mai puțin adecvate unor lucruri sensibile… Iar această gândire te face să te întrebi de ce „luciditatea” dată de lipsa de distanța între ceea ce te aștepți să găsești în cameră și ceea ce găsești iți lipsește. Iar un răspuns posibil ar fi : aceasta distanță a fost creată de reculul reflexiv provocat de sentimentul de îndoială pe care-l resimți. Așadar, daca vrei certitudini trebuie sa încetezi de a gândii, iar dacă vrei să gândești ia in considerare relativitatea realității in fața violenței propriei tale gândiri… | |
| = Raspuns... | Madalin O. [23.Dec.04 20:31] |
| 1. Inrebarea "cum putem sti cand visam si cand suntem in stare de veghe?" dupa cum spune si Descarte o putem considera ca unul din motivele care ar trebui sa ne faca sa privim mult mai atent, mai riguros ceea ce este in jurul nostru, si sa realizam ca unele certitudini sunt in esenta lor incertitudini. Ceea ce am vrut sa scriu nu este o cauatare de criterii cu ajutorul carora sa percepem ceea ce ne inconjoara, ci ar putea fi lucrul care reprezinta punctul de plecare a cautarii criterilor: sa realizam ca multe certitudini sunt defapt incertitudini, ca multe lucruri care le trecem cu vederea au ueori o alta insemnatate si ca, de asemenea foarte mult din ceea ce luam ca adevarat nu este asa intotdeauna (poate ne-a fost impus din afara, poate am pornit de la o premisa gresita, poate ceva din rationamentul pe care l-am folosit este gresit, etc.) 2. perceptia majoritatii nu este obligatoriu sa fie cea a realul. Realul uneori poate sa nu fie vazut de nimeni sau poate fi vazut asa cum este el doar de cativa dintre noi. 3. "De aceea certitudinea a ceva ca fiind real tine de o adecvare intre ceea ce asteptam sa gasim in camera noastra si ceea ce am lasat" este posibil ca atunci cand am lasat sa nu fim lucizi, iar atunci cang gasim sa fim oarecum confuji. Certitudine de aceea este dificil de stabilim numai empiric. 4. Pe ceea ce percepen vizual am ceat conceptele, insa acestea sufere de multe ori modificari, sau au fost modificate inainte ca noi sa le fi primit. Nu toate conceptele vin in urma vizualizarii, mai exact in urma perceperii emiirice (sunt concepte aposteriori dar si apriori) 5."daca vrei sa gândesti ia in considerare relativitatea realitatii in fata violentei propriei tale gândiri" - tocmai aceasta realitate relativa care este perceputa de multi oameni (mai mult sau mai putin mediocri) ca o certitudine ar putea sta la baza unei usoare "violente in gandire" | |
| = Nu este oare o tesatura foarte stransa de prejudecati, „habitusuri”, obisnuinte | Marica Sorin Claudiu [26.Dec.04 20:50] |
| 1. Este evident da exista certitudini care pot deveni incertitudini samd. Insa care este fondul comun al acestei mutualitati ? Pentru Descartes, care pare a-ti fi destul de drag, acest fond este restul, ceea ce ramane in urma, indoielii metodice. Daca ne indoim de tot vom constientiza ca ceea ce ramane este un „subiect” care se indoieste … Insa ce consideram ca fiind „adevarat”, in sensul de „real”, „de cele mai multe ori” ? 2. Nu este oare o tesatura foarte stransa de prejudecati, „habitusuri”, obisnuinte de gandire care ne cizeleaza conceptia cotidiana asupra a ceea ce este ? Si nu este aceasta „tesatura” (pentru a nu folosii concepte ca „structura”prea uzate in limbajul filosofic) ceea reiese dintr-un uzaj COLECTIV al gandirii ? 3. Bineinteles ca poate ai experimentat o anumita confuzie inainte de a fi parasit camera, ulterior regasind-o ca fiind diferita, insa eu am accentuat rolul repetitiei in constituirea stabilitatii realului. Poti fi oricat de confuz o data, ceea ce conteaza este modul de experimentare a respectivei camere „de cele mai multe ori”. Aceasta experimentare „de cele mai multe ori” este punctul de plecare de la care judeci orice experimentare ulterioara a fi, sau a nu fi, cofuza, diferita, identica etc. 4. Departe de mine de a afirma ca „toate conceptele vin in urma vizualizarii, mai exact in urma perceperii empirice” imediate a unei situatii sau circumstante. Insa toate conceptele, printrun proces de abstractie succesiva, au o origine perceptiva. Conceptele apriori sunt doar concepte a posteriorii utilizate intr-o teorie intr-un sens a priori (aceasta afirmatie este valabila atat pentru Kant cat si pentru Husserl). 5. [punct incomprehensibil] | |