| = Trist... | Carmen Botosaru [04.Feb.05 11:52] |
| Cred ca ai reusit sa infatisezi si sa transmiti cititorului incordarea si emotiile unei astfel de situatii. Tigara, medalioanele inchizand in ele iubirea, ultimele zbateri ale sperantei care, in final pierdute, il conduc pe soldat la moarte (ca o alegere a lui). In context, mi s-a parut ca sunt in plus urmatoarele lucruri: - "si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul" - mi se pare ca suna cam cliseic si nu completeaza ideea care e clara si fara aceste precizari; - ultima fraza: "Moartea il atinsese, in cele din urma, si pe el !"; mi se pare ca e in plus, textul s-ar termina foarte frumos cu imaginea soldatului incremenit, cu pumnul strangand in el medalioanele; si nu e nici un dubiu ca in cele din urma moartea l-a atins si pe el; [Si cateva mici greseli care pot fi indreptate: "intrezarii" - cu un singur "i"; "inchiegat" - cu "che"; "metrii" - cu un singur "i"; "il dobora" cu "î" cand e la sfarsitul cuvantului;] In ansamblu, un text bun, reuseste sa miste trairile cititorului, fara sa cada vreo clipa in patetism. | |
| = o poveste simpla - carmen botosaru | Florin Opran [15.Feb.05 18:05] |
| Carmen : Mai intai tin sa iti multumesc pentru atentia acordata acestui text si pentru cumentariul tau ! Cu atat mai mult cu cat nu am mai scris proza epica de foarte mult timp, astfel incat este un text ce imi doream sa fie remarcat si mai ales comentat ! Nu este prima data cand mi se reproseaza, pe marginea unui text epic, ca am tendinta sa folosesc clisee ! In particular, la suprafata acest text este un cliseu ! Lipsit de originalitate, lipsit de pretentii epice deosebite, - constituind un tablou ce infatiseaza – sper eu, intr-un mod fidel – un fragment de realitate in culori dramatice ! Se pare ca si in proza epica am tendinta sa sacrific firul epic in favoarea substratului liric, a reflectarii nuantelor si umbrelor ce apar in “tabloul” ce am incercat sa-l reconstitui pe baza unor simple trairi – personale - de moment.. Si astfel ajung la “si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul" ! Cliseic.. : ) Dar acele cuvinte sunt tot ceea ce poate gandi un om cand singura fiinta pe care o iubeste, si pentru care mai gaseste un sens propriei vieti - isi gaseste iubirea si fericirea in bratele… “unui altul” ! Este banal, cliseic, simplist, patetic chiar ! Exact ceea ce poate simti un astfel de om, in modul sau atat de complex ierarhizat de a suferi… Suferinta cea mai crud te simplifica pana la dezintegrare !... > Este posibil sa ai dreptate. Si eu am simtit acelasi lucru.. Totusi, acea ultima fraza ascunde o usoara ironie.. o ironie a sortii.. o ironie ce da valoare mortii soldatului ! Se intreba, intr-un moment, de ce moartea il ocoleste pe campul de lupta, rapindu-i toti camarazii.. rand pe rand, culminand cu fratele sau… si iata ca pana la urma, el este cel care cauta moartea, el este cel care, in ciuda faptului ca este un supravietuitor, alege sa moara ! E o alegere ingrata, pe care o face mai degraba instinctiv, ca o ironie a destinului, ce ii rezervase o poveste plina de clisee dramatice… > Iti multumesc ! Asta si doream ! | |
| = rectificare | Florin Opran [15.Feb.05 18:48] |
| Mai intai tin sa iti multumesc pentru atentia acordata acestui text si pentru cumentariul tau ! Cu atat mai mult cu cat nu am mai scris proza epica de foarte mult timp, astfel incat este un text ce imi doream sa fie remarcat si mai ales comentat ! Nu este prima data cand mi se reproseaza, pe marginea unui text epic, ca am tendinta sa folosesc clisee ! In particular, la suprafata acest text este un cliseu ! Lipsit de originalitate, lipsit de pretentii epice deosebite, - constituind un tablou ce infatiseaza – sper eu, intr-un mod fidel – un fragment de realitate in culori dramatice ! Se pare ca si in proza epica am tendinta sa sacrific firul epic in favoarea substratului liric, a reflectarii nuantelor si umbrelor ce apar in “tabloul” ce am incercat sa-l reconstitui pe baza unor simple trairi – personale - de moment.. Si astfel ajung la “si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul" ! Cliseic.. : ) Dar acele cuvinte sunt tot ceea ce poate gandi un om cand singura fiinta pe care o iubeste, si pentru care mai gaseste un sens propriei vieti - isi gaseste iubirea si fericirea in bratele… “unui altul” ! Este banal, cliseic, simplist, patetic chiar ! Exact ceea ce poate simti un astfel de om, in modul sau atat de complex ierarhizat de a suferi… Suferinta cea mai crud te simplifica pana la dezintegrare !... ‘ ultima fraza: "Moartea il atinsese, in cele din urma, si pe el !"; mi se pare ca e in plus, textul s-ar termina foarte frumos cu imaginea soldatului incremenit, cu pumnul strangand in el medalioanele; si nu e nici un dubiu ca in cele din urma moartea l-a atins si pe el; ‘ Este posibil sa ai dreptate. Si eu am simtit acelasi lucru.. Totusi, acea ultima fraza ascunde o usoara ironie.. o ironie a sortii.. o ironie ce da valoare mortii soldatului ! Se intreba, intr-un moment, de ce moartea il ocoleste pe campul de lupta, rapindu-i toti camarazii.. rand pe rand, culminand cu fratele sau… si iata ca pana la urma, el este cel care cauta moartea, el este cel care, in ciuda faptului ca este un supravietuitor, alege sa moara ! E o alegere ingrata, pe care o face mai degraba instinctiv, ca o ironie a destinului, ce ii rezervase o poveste plina de clisee dramatice… ‘ In ansamblu, un text bun, reuseste sa miste trairile cititorului, fara sa cada vreo clipa in patetism. ‘ Iti multumesc ! Asta si doream ! p.s. in comentariul anterior nu au aparut cateva idei pe care le-am plasat intre " | |
| = "Adaogire" | Carmen Botosaru [24.Feb.05 16:42] |
| Apreciez foarte mult subiectele originale insa, in acelasi timp nu le dispretuiesc deloc pe cele care au mai fost povestise, spuse, cantate etc. Ce mi se pare mie important este ca felul in care e spus ceva sa fie inedit. Fac aceasta precizare ca urmare a faptului ca atunci cand am spus despre sintagma: "si ca isi va intemeia o familie, alaturi de un altul" ca suna cam cliseic, m-am referit la imbinarea de cuvinte, nicidecum la sentimentul care genereaza o asemenea afirmatie. Prin urmare, sugeram sa fie spus altfel (sau deloc). Dar, Florin, asta e o opinie atat de subiectiva [iar eu, imi dau seama, cam exagerez uneori cu grijile astea stilistice, iar in textele mele le evit cat pot, insa tot sunt tributara lor, sunt sigura de asta!:)], incat e mult mai important sa scrii cum simti, asa incat sa te regasesti in text si sa nu faci rabat de la ceea ce te reprezinta. | |