| = Vers la musique de l'ame... | Raoul Savos [03.Oct.04 08:53] |
| Am strania senzație (și sper să fie adevărat), ca exista un mare grad de formalizare a conceptului "muzica" in textul tau. În felul acesta ai reușit sa expui un gand despre valorile sufletului, mai degraba decat despre disponibilitatile lui. Necontradictia Muzicii se stabileste in mod analog necontradictiei Aritmeticii, pe baza modelului aritmetic al numerelor, care se accepta a fi consistent si deci necontradictoriu...e bine de precizat acest lucru, intrucat in acest Univers o teorie contradictorie nu prezinta interes din punct de vedere ontologic. Ca si in inelele de caracteristica doi ale Algebrei, in muzica "unu plus unu" se apropie de originea lumii...de originea luminii...inima participa cu fiecare bataie la aceasta uimire. Diferenta intre sunet si zgomot e aceeasi cu diferenta intre ordine si haos, intre iubire si ignoranta...ambele se repercuteaza la nivelul fiintei, fiecare cu alt efect. Te intreb: urmeaza un eseu despre "a privi"? | |
| = surprinsă, în mod neplăcut | Emilia Constantinescu [02.Oct.05 19:06] |
| Simt nevoia să îmi spun părerea, deoarece consider aprecierile domnului Savos, ca fiind nefondate. Am trăit și eu, pierdută în ecuații algebrice, cu x ca necunoscută... pe o coordonată temporală, într-un univers feeric, al copilăriei. Nimic abstract. Nimic formal. Doar o metaforă. Mi s-a părut nereușită încercarea de a compara textul domnului Crețan cu o eventuală transpunere a vieții și emoțiilor în tipare matematice. Sigur, au existat atât poeți matematicieni, cât și matematicieni ai poeziei. Eu cred că domnul Remus Crețan este un poet și un scriitor, în egală măsură, al sentimentelor, al emoțiilor, nicidecum al matematicii... Este adevărat, există o poezie și o filosofie a matematicii, dar nu vreau să mă îndepărtez de la subiect. Punctul este originea lumii matematice. El nu are dimensiune, dar toate lucrurile, (figuri geometrice) din acest univers, sunt formate din puncte. A te pierde în teorii contradictorii ale matematicii presupune situația "nu văd pădurea, din cauza copacilor". Matematica are o mulțime de metode de analiză, fiecare bazată pe sisteme axiomatice extrem de bine definite. Delimitările între ele sunt foarte clare, ca și modul lor de utilizare, însă toate respectă principiul fundamental al logicii matematice, deci... unde sunt contradicțiile? În clasele secundare, Algebra afirmă că "unu plus unu egal doi". Tot atunci se învață geometria euclidiană, care spune că două drepte paralele nu se intersectează niciodată. Am certitudinea că așa sunt părerile celor doi domni, despre care vorbesc. Mai târziu, aceeași algebră precizează că afirmația "unu plus unu egal doi" este adevărată numai în anumite baze de numerotație. Contradicție sau extinderea cunoașterii universului matematic?? La facultate, unii descoperă geometria neeuclidiană, care spune că printr-un punct trec o infinitate de drepte paralele. La fel cum se întâmplă aici, pe site-ul Agonia.ro. Dar, din nou, revin cu întrebarea: unde sunt contradicțiile? Sincer, nu-mi expun cunoștințele personale despre matematică, însă încerc să demonstrez, argumentând, punctul meu de vedere. Îmi trece prin minte un gând al lui Holderlin: "limbajul a fost dăruit omului pentru ca el să mărturisească ceea ce el este." Parafrazând pe cineva de pe site, sunt absolut convinsă că literatură se poate face din orice. E o artă să poți descrie, emoționant, o lacrimă prelinsă pe obraz, de exemplu... ori felul în care cineva privește, de ce nu? Multora, însă, le lipsește talentul. Voi încheia cu un citat din George Popa. Consider că a ales cele mai potrivite cuvinte. "Poezia, fie tragică, lirică sau epică, dar și muzica, suie adevărul uman, adică prezența ființării omenești, la acea certitudine ontică și axiologică experimentată, purificatoare de nesemnificativ, de subvaloric, de neesențial..." Cu stimă, Emilia | |
| = Doamnei Emilia Constantinescu, cu multa consideratie | Raoul Savos [02.Oct.05 19:06] |
| Stimata doamna Emilia Constantinescu, imi pare nespus de rau ca nu ati reusit sa intelegeti sensul mesajului meu...Afirmam ca Matematica ofera un model al generalitatii...Plecand de la acel 1+1=2, pe care l-ati invocat, spuneam ca exista structuri algebrice (inele de caracteristica 2) in care 1+1=0 (si uimitor, aceste structuri sunt mai usor de gasit decat cele in care 1+1=2). Implicatiile acestor structuri algebrice sunt multiple: unicitatea dreptei prin doua puncte NU este asigurata! In plus se introduc punctele de intersectie pentru drepte paralele...Toate aceste lucruri nu trebuie sa ne sperie constientul, ci sa ne sporeasca puterea intelepciunii si uimirii in fata Armoniei si complexitatii Universului. Existenta punctelor de intersectie a dreptelor paralele, (punctele ideale) face o trecere inspre aceasta generalitate a lucrurilor din Univers, subliniind in plus faptul ca cele mai diferite sisteme au in fapt o esenta comuna... In al doilea rand, ce intelegeti prin dimensiune? Punctul euclidian, stimata doamna, are dimensiune: el poate fi privit ca origine a oricarui spatiu vectorial, si deci are dimensiunea 0 (lucru deloc neglijabil). Ceea ce trebuie sa retinem din tumultul de informatie este tocmai lumina dupa care am fost creati. Pitagora afirma ca credinta este fidelitatea fata de ceea ce suntem noi in esenta...Muzica face o reconversie a sufletului dinspre macro spre micro, regenerand astfel procesul primordial de creatie. In ceea ce priveste citatul relativ la limbaj pe care l-ati dat mai sus, eu impartasesc o cu totul alta opinie: limbajul NU caracterizeaza fiinta umana (nici valorile acesteia) intrucat exista stari de constienta care nu pot fi asociate vreunui limbaj...In acest caz cuvintele devin entitati pur formale...Vreau sa va intreb: nu ati avut niciodata trairi care sa sublimeze cuvintele? Trairi care nu se pot exprima in mod coerent utilizand instrumente de limbaj? Ei bine, cred ca acum stiti la ce ma refer...iar acesta este motivul pentru care consider ca limbajul este specific fiintei umane dar nu o caracterizeaza... Astept in continuare, cu mult interes, gandurile dumneavoastra! | |
| = cu respect, domnului Savos | Emilia Constantinescu [04.Oct.04 18:17] |
| Structura algebricã de care vorbeați se numește bazã de numerotație cu 2, iar rezultatul nu este 0 ci, 10. Filosofic vorbind, 10 poate fi interpretat drept simbolul Tao, 0 fiind Yin, iar 1 fiind Yang. Sau mai simplu, 1 barbat + 1 femeie = 1 cuplu și 0 însingurați... Unicitatea dreptei este datã de douã puncte numai în geometria clasicã, în care cele douã drepte paralele nu se întâlnesc decât la +/- infinit. Complexitatea universului, cred, este ceva mult prea "mare" pentru a putea fi explicat sau redat prin modele și tipare. Ori, dacă acest lucru este posibil, personal, mă simt depășită de complexitatea problemei! Acestea sunt doar instrumente ale cunoașterii, nu cunoaștere în sine. Fractalii copiazã un principiu al multiplicãrii în naturã, dar nu pot defini natura. Dimensiunea zero a punctului reprezintã, pentru un filolog, ceva inexistent, (trebuie să vă spun că matematica nu reprezintă domeniul meu forte), lipsa dimensiunii nu implicã însã... inexistența. Sufletul existã, dar ce dimensiune are? O mulțime de puncte pot forma o dreaptã, iar o mulțime de suflete pot fi drumul omului spre credințã. Mai mulți oameni, mai multe drumuri. Drumurile pot fi paralele, se pot intersecta, pot fi sinuoase. Conteazã doar sensul de parcurgere: de la - infinit... la + infinit. De la nimicul inițial, la descoperirea divinitãții. Muzica este cea care pleacã de la o ființã cãtre alte ființe, purtând în ea emoțiile primului și deșteptându-le pe ale celorlalți. La fel și cuvântul. Bine rostit, el poate produce aceeași trãire ca și muzica. Depinde doar de priceperea celui care îl spune și de capacitatea celui care îl ascultã și-i poate pãtrunde sensurile. "La început a fost Cuvântul" spune credința, și câte înțelesuri capãtã aceastã afirmație... Limbajul poate sã nu ne caracterizeze, dar tot el este oglinda noastrã în calea spre puritate și fericire. Îmi cer scuze anticipat, dacă ceea ce am spus nu este pe placul dumneavoastră. Aici, am așternut doar niște simple "gânduri"! Cu respect, Emilia | |
| = Cu multa stima, doamnei Emilia Constantinescu | Raoul Savos [02.Oct.05 19:06] |
| Doamna Emilia Constantinescu, observ ca va abateti de la esenta discutiei...Era vorba de Lumina! Vad ca va inversunati in continuare sa-mi dati lectii de Matematica...Vreau sa va intreb ce specializare aveti...Daca ati facut studii realiste e rusinos sa nu stiti ce e un inel de caracteristica doi.Daca insa nu sunteti specializata in Matematica, va rog sa nu-mi tineti prelegeri fara continut (stiu foarte bine cum se fac calculele in sistemul de numerotatie binar)... Oricum, discutia si-a pierdut orice farmec... Vreau sa va spun totusi, ca primul meu comentariu era unul de apreciere a textului domnului Cretan...probabil nu v-ati dat seama de asta. In sfarsit, am observat ca ati fost agasata de remarca mea relativ la formalizarea conceptului "muzica"...Vreau sa va spun ca formalizarea inseamna libertate, nu superficialitate, cum ar crede domnia voastra...Daca, de exemplu, ati reusi sa formalizati conceptul "iubire", atunci ati reusi sa iubiti toti oamenii... | |
| = TNT For The Brain | Emilia Constantinescu [04.Oct.04 22:15] |
| Domnule Savos, vă rog să mă scuzați, dar am rămas surprinsă de tonul răspunsului dumneavoastră... trecând de faptul că ați făcut comentarii gratuite. Îmi permiteți să vă întreb, de unde ați dedus că am fost "agasată" de remarca domniei voastre? De unde ați tras concluzia că, în opinia mea, formalizarea înseamnă superficialitate? Am senzația, că m-ați înțeles grșit, de la bun început! Dacă nu am dreptate... mea culpa! | |
| = Un ochi plange, -unul rade | Remus Cretan [05.Oct.04 10:09] |
| Imi pare bine ca un astfel de eseu a nascut dezbateri multiple, insa mi se pare ca s-a alunecat pe o panta a interpretarii gresite a matematizarii cuvantului scris de mine, in timp ce sensurile ideatice ale acestui eseu sunt cu totul altele:axiologic legate de suflet si de speranta poate inutila a trecatorilor privitor la universurile de dincolo. | |