| = Dincolo de tăcere | Adrian Munteanu [06.Sep.04 17:55] |
| Se citește extrem de puțin în ultima vreme. Se simte aroma vacanțelor ce nu s-au încheiat. Nu trebuie să te supere prea tare acest lucru, deși e păcat de unele texte, cum e și acesta. De această dată există o schimbare de registru față de poemul învecinat - semn cantitativ al unei perioade în care nu ai predat armele - accentul căzând pe filonul liric, introspectiv. Totuși tensiunea rămâne, unele gesturi își păstrează mișcarea dramatică, deși îl poți lua ca pe un poem al tăcerii. Nimic depresiv în nici unul din cele două poeme, cu toate că ne plimbi prin dreptul morții și al agoniei. Ai putere și speranță în așteptarea zborului de îngeri. Aceste două stări mi se transmit, semn că sunt bine articulate la locul lor. | |
| = nu am încotro... | Mihaela Maxim [06.Sep.04 18:16] |
| pentru mine a fost o vacanță perindarea prin... agonie... mă bucur însă că am avut acest răgaz să vă cunosc, pe cât s-a putut, pe fiecare în parte... devine iar, vacanță, călătoria clipei împărtășite... | |
| = "ospățul veninos al clipei" | Radmila Popovici [06.Sep.04 18:42] |
| Citesc ceva drag, apropiat la propriu si nu doar, iti multumesc pentru expunere perfecta a unei stari identice, ma bucur ca esti. "peste noul blestem al clipei știu ai să te-ntorci voi fi… aici… aceeași singurătate cu două capete refugiată-n universul meu de agonii plimbându-mi mâna frântă peste cioburi așteptând pe viu zborul îngerilor să-mi mănânce din palme cifra tăcerii" - irezistibil! | |
| = "cred ca purtai înadins buzunarul rupt" | Codrina Verdes [06.Sep.04 21:14] |
| Avem de-a face cu doua poeme contopite in "cifra tacerii" sau in "singuratatea cu doua capete", dimineata, odata cu "lacrima zorilor" sau noaptea "luna își ia rămas bun pentru încă o trecere/ pe răbojul orbitei… glumeam", in joaca sau chiar rabdatoare, "refugiata-n universul meu de agonii". | |
| = intoarcerea-n noi | Bianca Iulia Goean [06.Sep.04 23:13] |
| Mihaela, si totusi a mai trecut o vara prin tine, si cat ne mai aduce in tample o vara intreaga... te regasesc, dupa ceva vreme, rascolind ceva cioburi, cu palma larg deschisa a acceptare, traindu-ti cu zambet durerea. daca prima strofa imi pare o pregatire, cea de-a doua, un poem in sine, m-a dezarmat. un puternic act de creatie care m-a impresionat. "n-au mai rămas cuvinte instant peste noul blestem al clipei știu ai să te-ntorci voi fi… aici…" | |
| = . | Mihaela Maxim [07.Sep.04 18:13] |
| Radmi, Codrina, Bianca nu-mi mulțumi… eu n-am aflat, încă cine scrie… am lăsat un bilețel pe balcon vântul se va întoarce de două ori în pași de dans îmi va ochi ultimul porumbel întors în lumină două, căte una cotrobăind, fiecare în buzunarul celeilalte… pământul din lacrimă abis lichid focul trece prin clepsidră tăind aripi în rochia timpului sabia toamnei mătură memoria proaspăt învinsă… visul iese din matcă vara își iese din fire toamna se numără cioburile amintirilor boboceii ne calcă pe umeri încă… respirăm. din când în când… strâng mâna peste cioburile clipei …mă simt întreagă | |
| = "cuvinte ce se preling pe degete fine" | Ion Diviza [08.Sep.04 09:49] |
| M-a impresionat poemul tău Mihaela; în mod deosebit, finalul; l-aș cita în întregime, așa cum a făcut-o Radmila... Aceeași singurătate cu două capete pe care o trăiesc și alții refugiați în universul lor de agonii... | |
| = mulțumesc | Mihaela Maxim [17.Sep.04 16:10] |
| tristețea n-ar trebui să fie decât roua gândurilor... | |