| = Am citit pana aici (inclusiv) | Filip Ruxandra [25.Aug.04 13:57] |
| Am stat si am citi totul, cu cea mai mare atentie, inclusiv poeziile, si am incercat sa-mi adun gandurile, sa formulez o parere, sa fac un comentariu, dar nu e usor, sa stii. Sunt multe de spus in legatura cu tot ce ai scris, si chiar daca am zis ca nu-ti voi comenta poeziile, o voi face oricum. Poezii Am sa fiu sincera cu tine. Putine poezii sunt pe placul meu, iar ale tale nu sunt unele dintre ele. Preferata mea e Seceratoarea singuratica, de Wordsworth. Oricum, asta nu inseamna ca poeziile tale nu au substrat. Cred ca erai foarte suparat cand le-ai scris. Se simte o tristete ascunsa printre versurile tale. In primele trei, cel putin ai folosit aceeasi tema. Cuvintele negru si intunecat sunt nelipsite din vocabularul tau. La un moment dat chiar mi s-a parut ca urasti oamenii atat de mult incat ti-ai creat o lume de vis, Calegora, in care te refugiezi, in speranta ca cineva te va face sa-ti doresti sa iesi din nou in lume, iti va dovedi ca oamenii nu sunt rai, soarele straluceste mai tare ca oricand, jucatorul si visatorul sunt aceeasi persoana iar speranta inca mai este vie in tine. “Nimeni nu e fericit pe deplin” – eu cred ca te inseli. Cu totii avem momentele noastre de depresie, doar pentru a pretui mai mult viata si lucrurile marunte. Daca nu ar exista suferinta si rautatea oamenilor, viata ar fi insipida. Nu zic acum sa fim toti rai si sa ne batem joc unii de altii. Ma refer la nenorocirile care se intampla in jurul nostru. Adevarul e ca nu prea vreau sa intru in filosofii ieftine de viata. Tot ce vreau sa spun e ca depinde numai de noi daca alegem sa fim fericiti sau tristi. “Nu indraznesc sa sper intr-o lume mai buna” – ma indoiesc de faptul ca lumea ar putea fi mai buna de atat. Oamenii sunt buni atunci cand noi suntem fericiti. Cu cat noi avem sufletul mai impacat si mai usor, cu atat cei din jurul nostru vor tinde spre perfectiune. Pentru a vedea si alte pareri in legatura cu acest domeniu, iti recomand Maestrul si Margareta, de Bulgakov, capitolul in care Iisus vorbeste cu Pilat din Pont. Aceeasi tema o gasesti si in Demonii. Si Dostoievski si Bulgakov scriu despre oameni rai, dar in acelasi timp dezvolta teorii cu privire la faptul ca au un fond bun. Apropo de fantome si vampiri care “somnul ne bantuie”, trebuie sa te intreb daca ai cumva noaptea cosmaruri. Eu am. As putea spune ca sunt bantuita de proprii mei demoni, care cateodata pot fi ai naibii de reali. Acum nu ma mai deranjeaza, m-am obisnuit atat de mult cu ei incat nu mai pot dormi bine daca nu visez. As putea spune ca sunt o visatoare, din punctul asta de vedere. “De ce nu e lumea asa cum o vrem?” – grea intrebare. Mie mi se pare ca este exact asa cum trebuie sa fie. E adevarat ca ar fi poate mai bine daca tampitul ala nu ar fi inceput un posibil al treilea razboi mondial, daca copii nu ar mai muri pe capete de foame, daca oamenii ar fi mai sanatosi, daca ar trai mai mult si ar muri de batranete inainte sa paralizeze sau sa se ramoleasca. Ce naiba, ar fi mai bine daca nu am trai deloc! Oricum e o lume de cosmar. Dar e tot ce avem. Noi am adus-o in starea asta, si trebuie sa ne asuman responsabilitatea pentru faptele noastre. Nu-l poti intreba pe Dumnezeu “de ce in lume e rau” pentru ca noi suntem de vina ca e rau si nu bine. E una sa cunosti drumul cel bun si alta sa o apuci pe el. Poate asta contrazice tot ce am spus mai sus despre bunatatea oamenilor, dar asa cum binele si raul coexista si se bat cap in cap, la fel se intampla si cu afirmatiile mele. Mi se pare ca esti la o rascruce. Probabil ca si tu, ca multi altii ai niste decizii de luat, ai de ales un drum, sentimente contradictorii iti rascolesc sufletul. Practic in loc sa-ti creezi o lume de vis, te-ai infasurat intr-o membrana de cosmar, de unde visezi la ceva mai bun. Toti aspiram la ceva mai bun, nu-i asa? Sper sa gasesti ceea ce cauti. “Ziua pe care nu am trait-o niciodata … din teama de iubire”. Iubirea. Cel mai nobil sentiment cu care oamenii au fost binecuvantati. Un sentiment necunoscut pentru multi dintre noi. E trist sa vezi ca oamenilor le e frica sa iubeasca. Mereu m-am intrebat de ce, dar nu am gasit un raspuns pe masura asteptarilor mele. Dragostea adevarata – un teritoriu necunoscut, inspaimantator, in care numai cel de langa tine conteaza. Cum oamenilor le e frica de necunoscut, in consecinta le este frica si sa iubeasca. Poate n-ar trebui sa vorbesc despre ceva ce ma depaseste. “Ma gandesc la lucruri la care nimeni nu s-a mai gandit … infinitatea, universul, timpul sau viata, … ganduri negandite, asternute pe foaie.” Si din nou trebuie sa te contrazic. Chiar daca e o poezie si autorul poate spune tot ce-i trece prin cap, tot ce are pe suflet, nu cred ca e cazul sa mergi chiar atat de departe. Multi s-ar simti jigniti cand ar citi randurile de mai sus. Din cele mai vechi timpuri, inca inainte ca omul sa invete sa vorbeasca, chiar daca nu putea exprima in cuvinte ceea ce simtea, isi punea intrebari fara raspuns, cauta sensul vietii, isi indrepta privirea spre cer, cautand raspunsuri acolo unde nu putea ajunge. Raspunsurile nu le gasesti ridicandu-ti privirea si impreunandu-ti mainile, ci cautand acolo unde ne este frica sa privim, in suflet. Si ca sa inchei prima parte a acestei plictisitoare si lungi polologhii, trebuie sa adaug inca doua cuvinte pe care le-am subliniat in ultima poezie: “raza albastra”. Albastru, culoarea melancoliei. Te-a mai intrebat cineva daca esti melancolic, presupun ca acum s-a lamurit si aceasta problema. Diagnostic: melancolic-visator. Combinatie nefata mai mult pentru cei din jur decat pentru tine. Trebuie sa ai grija. Nu e bine sa te agati de vise si sa uiti sa traiesti. Proza Am adormit aseara cu gandul la nuvelele tale SF. Atunci cred ca as si avut atatea sa-ti spun despre ele, dar acum nu mai reusesc sa-mi adun gandurile. Nu cred ca sunt eu in masura sa-ti spun ca sunt prea inspirate, dar din pacate o voi face. Nu am citit Dune ca sa-mi dau seama cat e luat si de acolo, dar am gasit foarte multe elemente luate din Tolkien, de la nume la orasul pe cinci nivele (in LOR – Orasul Strajuit), enti (copacii vorbitori), regiuni, rauri, Muntele de Foc, “cel mai mic om poate schimba soarta omenirii” (Gandalf lui Frodo), Vraitorul Alb, lista e lunga dar nu ma duce unde vreau eu sa ajung, asa ca ma opresc aici. De ce Calegora? Am vazut cum functioneaza numele pe care le-ai folosit, si am incercat o legatura intre Calegora si Silmarillion. Am cautat in dictionarul lui Tolkien: calen= verde, gor= groaza, spaima. Un nume cam ciudat pentru o lume de vis, nu crezi? Deci Calegora, un loc verde pana la reintoarcerea Intunecatului (motiv ce aduce foarte mult cu Sauron, Melkor sau Morgoth- “Vrajmasul Negru”, si chiar Voldemort din Harry Potter), cand devine un loc sumbru, in care oamenii nu mai au liniste si mor pe capete in lupta impotriva raului. Regele moare in lupta, iar fiul trebuie sa duca la bun sfarsit ceea ce tatal a inceput. “Atunci a fost cand Isildur a ridicat sabia tatalui sau …” Suna cunoscut? Oricum, tot ceea ce ai scris, este scris bine. Ce nu am inteles este rolul tau de povestitor in toate astea. Iti aduci aminte de bunicul tau care iti povestea si din cauza asta pare un basm. Dar tu ai spus ca e SF, asa ca nu ma pot abtine sa ma intreb unde vei ajunge cu cei 700 de ani, in viitor, adica maine, cum ai precizat pe undeva. Nu stiu daca ma insel, dar pare-mi-se ca vrei sa te transformi in personajul principal, sa continui ceea ce “stramosii nu au reusit”, sa invingi raul. Din punctul asta de vedere, e o legatura foarte mare intre poezii si nuvele. Ai o idee fixa, eterna pe care incerci s-o dezvolti intr-un cadru romantic. Lupta impotriva raului. De aceea, nu l-as compara cu Dune, pentru ca Frank Patrick Herbert s-a axat foarte mult pe viitorul ecologic al pamantului. Te cam lupti cu morile de vant. Povestea e frumosa, captivanta, fascinanta, dar nu va fi pe placul publicului din mai multe motive. Cei care-l iubesc pe Tolkien/ Herbert, te vor uri pe tine Nimeni nu va publica ceva inspirat din altceva, ca sa nu mai spun ca trebuie sa fii mai bun de atat sa ti se publice ceva, trebuie sa fii pe deasupra si original, eventual sa folosesti un subiect tabu. Lui Herbert i s-a respins manuscrisul Dune de catre 20 de edituri, si este considerat printre cei mai buni scriitori SF, iar Imparatul Mustelor, al lui Golding a fost refuzat de 15 ori- una dintre preferatele mele. Asta nu inseamna ca nu mai e speranta. Ai avea nevoie de cineva care sa-ti citeasca textul cu creionul in mana, si sa-ti spuna unde sa modifici, in ce directie sa te indrepti, sa schimbi numele -ori trebuie sa gasesti ceva original, ori ceva foarte comun. Povestea are potential, dar trebuie aranjata putin. Sper ca nu te-ai suparat pe mine pentru tot ce ti-am scris. E o lectura placuta si destul de usor de citit. E adevarat ca ar mai merge putina actiune si o intriga mai bine conturata, dar cum ziceam, are potential. Si ca sa nu uit, nu am facut toate acele legaturi doar ca sa-ti arat ca sunt multi ca tine, care citesc ceva si le place atat de mult incat se apuca sa povesteasca acelasi lucru, dupa aceeasi parametri, fara sa schimbe numele, ci doar putin actiunea. O adaptare la propria viziune. Cred ca ar fi cazul sa ma opresc aici, pana nu te plictisesc de tot. Nu te lasa descurajat de cei ca mine. Cu bine, Ruxandra | |
| = Izbit cu capul de pereti | George Olah [25.Aug.04 16:56] |
| Am citit pana aici (inclusiv) Am stat si am citi totul, cu cea mai mare atentie, inclusiv poeziile, si am incercat sa-mi adun gandurile, sa formulez o parere, sa fac un comentariu, dar nu e usor, sa stii. Sunt multe de spus in legatura cu tot ce ai scris, si chiar daca am zis ca nu-ti voi comenta poeziile, o voi face oricum. Poezii "Am sa fiu sincera cu tine. Putine poezii sunt pe placul meu, iar ale tale nu sunt unele dintre ele. Preferata mea e Seceratoarea singuratica, de Wordsworth. Oricum, asta nu inseamna ca poeziile tale nu au substrat. Cred ca erai foarte suparat cand le-ai scris. Se simte o tristete ascunsa printre versurile tale. In primele trei, cel putin ai folosit aceeasi tema. Cuvintele negru si intunecat sunt nelipsite din vocabularul tau. La un moment dat chiar mi s-a parut ca urasti oamenii atat de mult incat ti-ai creat o lume de vis, Calegora, in care te refugiezi, in speranta ca cineva te va face sa-ti doresti sa iesi din nou in lume, iti va dovedi ca oamenii nu sunt rai, soarele straluceste mai tare ca oricand, jucatorul si visatorul sunt aceeasi persoana iar speranta inca mai este vie in tine. " ------------------------------------------------------------ Primele trei "poezii" au fost scrise foarte demult, atunci cand inca eram foarte naiv. De aici se observa si acea tristete. Lumea de vis e Celgora, nu Calegora, si iti voi explica mai tarziu de ce. Nu voi raspunde pe larg comentariilor primelor poezii pentru ca simt ca nu ma mai reprezinta. Exista dupa cum am spus o perioada in care eram foarte naiv, foarte trist. Acum nu mai exista. ------------------------------------------------------------ “Nimeni nu e fericit pe deplin” – eu cred ca te inseli. Cu totii avem momentele noastre de depresie, doar pentru a pretui mai mult viata si lucrurile marunte. Daca nu ar exista suferinta si rautatea oamenilor, viata ar fi insipida. Nu zic acum sa fim toti rai si sa ne batem joc unii de altii. Ma refer la nenorocirile care se intampla in jurul nostru. Adevarul e ca nu prea vreau sa intru in filosofii ieftine de viata. Tot ce vreau sa spun e ca depinde numai de noi daca alegem sa fim fericiti sau tristi. “Nu indraznesc sa sper intr-o lume mai buna” – ma indoiesc de faptul ca lumea ar putea fi mai buna de atat. Oamenii sunt buni atunci cand noi suntem fericiti. Cu cat noi avem sufletul mai impacat si mai usor, cu atat cei din jurul nostru vor tinde spre perfectiune. Pentru a vedea si alte pareri in legatura cu acest domeniu, iti recomand Maestrul si Margareta, de Bulgakov, capitolul in care Iisus vorbeste cu Pilat din Pont. Aceeasi tema o gasesti si in Demonii. Si Dostoievski si Bulgakov scriu despre oameni rai, dar in acelasi timp dezvolta teorii cu privire la faptul ca au un fond bun. Apropo de fantome si vampiri care “somnul ne bantuie”, trebuie sa te intreb daca ai cumva noaptea cosmaruri. Eu am. As putea spune ca sunt bantuita de proprii mei demoni, care cateodata pot fi ai naibii de reali. Acum nu ma mai deranjeaza, m-am obisnuit atat de mult cu ei incat nu mai pot dormi bine daca nu visez. As putea spune ca sunt o visatoare, din punctul asta de vedere. “De ce nu e lumea asa cum o vrem?” – grea intrebare. Mie mi se pare ca este exact asa cum trebuie sa fie. E adevarat ca ar fi poate mai bine daca tampitul ala nu ar fi inceput un posibil al treilea razboi mondial, daca copii nu ar mai muri pe capete de foame, daca oamenii ar fi mai sanatosi, daca ar trai mai mult si ar muri de batranete inainte sa paralizeze sau sa se ramoleasca. Ce naiba, ar fi mai bine daca nu am trai deloc! Oricum e o lume de cosmar. Dar e tot ce avem. Noi am adus-o in starea asta, si trebuie sa ne asuman responsabilitatea pentru faptele noastre. Nu-l poti intreba pe Dumnezeu “de ce in lume e rau” pentru ca noi suntem de vina ca e rau si nu bine. E una sa cunosti drumul cel bun si alta sa o apuci pe el. Poate asta contrazice tot ce am spus mai sus despre bunatatea oamenilor, dar asa cum binele si raul coexista si se bat cap in cap, la fel se intampla si cu afirmatiile mele. Mi se pare ca esti la o rascruce. Probabil ca si tu, ca multi altii ai niste decizii de luat, ai de ales un drum, sentimente contradictorii iti rascolesc sufletul. Practic in loc sa-ti creezi o lume de vis, te-ai infasurat intr-o membrana de cosmar, de unde visezi la ceva mai bun. Toti aspiram la ceva mai bun, nu-i asa? Sper sa gasesti ceea ce cauti. “Ziua pe care nu am trait-o niciodata … din teama de iubire”. Iubirea. Cel mai nobil sentiment cu care oamenii au fost binecuvantati. Un sentiment necunoscut pentru multi dintre noi. E trist sa vezi ca oamenilor le e frica sa iubeasca. Mereu m-am intrebat de ce, dar nu am gasit un raspuns pe masura asteptarilor mele. Dragostea adevarata – un teritoriu necunoscut, inspaimantator, in care numai cel de langa tine conteaza. Cum oamenilor le e frica de necunoscut, in consecinta le este frica si sa iubeasca. Poate n-ar trebui sa vorbesc despre ceva ce ma depaseste. “Ma gandesc la lucruri la care nimeni nu s-a mai gandit … infinitatea, universul, timpul sau viata, … ganduri negandite, asternute pe foaie.” Si din nou trebuie sa te contrazic. Chiar daca e o poezie si autorul poate spune tot ce-i trece prin cap, tot ce are pe suflet, nu cred ca e cazul sa mergi chiar atat de departe. Multi s-ar simti jigniti cand ar citi randurile de mai sus. Din cele mai vechi timpuri, inca inainte ca omul sa invete sa vorbeasca, chiar daca nu putea exprima in cuvinte ceea ce simtea, isi punea intrebari fara raspuns, cauta sensul vietii, isi indrepta privirea spre cer, cautand raspunsuri acolo unde nu putea ajunge. Raspunsurile nu le gasesti ridicandu-ti privirea si impreunandu-ti mainile, ci cautand acolo unde ne este frica sa privim, in suflet. ------------------------------------------------------------ Poezia Ganduri nu e scrisa doar din punctul meu de vedere. Cred ca toti avem ganduri pe care le consideram unice, pe care credem ca nimeni nu le-a avut vreodata. Apoi le vedem scrise pe foaie, adica in carti, de alti oameni. Oare m-am inselat crezand asta? ------------------------------------------------------------ Si ca sa inchei prima parte a acestei plictisitoare si lungi polologhii, trebuie sa adaug inca doua cuvinte pe care le-am subliniat in ultima poezie: “raza albastra”. Albastru, culoarea melancoliei. Te-a mai intrebat cineva daca esti melancolic, presupun ca acum s-a lamurit si aceasta problema. Diagnostic: melancolic-visator. Combinatie nefata mai mult pentru cei din jur decat pentru tine. Trebuie sa ai grija. Nu e bine sa te agati de vise si sa uiti sa traiesti. ------------------------------------------------------------ Albastru e culoarea melancoliei? Pacat...In fine, nu voi spune de ce am ales albastru. Cei care au citit textul, mi-au pus deja stampila pe frunte ;) Nu sunt melancolic, repet, eram, dar nu mai sunt. Am invatat tot ceea ce mi-ai spus tu mai sus de cand am scris acele 'poezii', iar acum zambesc la unele dintre ele. Daca si ultima poezie scrisa pare melancolica asta e probabil pentru ca incerc sa par inca un visator melancolic. Nu stiu ------------------------------------------------------------ Proza Am adormit aseara cu gandul la nuvelele tale SF. Atunci cred ca as si avut atatea sa-ti spun despre ele, dar acum nu mai reusesc sa-mi adun gandurile. Nu cred ca sunt eu in masura sa-ti spun ca sunt prea inspirate, dar din pacate o voi face. Nu am citit Dune ca sa-mi dau seama cat e luat si de acolo, dar am gasit foarte multe elemente luate din Tolkien, de la nume la orasul pe cinci nivele (in LOR – Orasul Strajuit), enti (copacii vorbitori), regiuni, rauri, Muntele de Foc, “cel mai mic om poate schimba soarta omenirii” (Gandalf lui Frodo), Vraitorul Alb, lista e lunga dar nu ma duce unde vreau eu sa ajung, asa ca ma opresc aici. ------------------------------------------------------------ Te referi la "Vise din trecut" nu-i asa? Textul ala se dorea mai mult a fi reprezentarea LOTR intr-o alta lume. Era un experiment, de fapt ca tot ceea ce scriu pe site-ul acesta. Entii nu fac parte din mitologia celta la fel ca elfii, dwarfii? Tolkien s-a inspirat din mitologie. La randul meu si eu am avut voie sa ma inspir de undeva, pana cand mi-am descoperit originalitatea. Sper ca o vei observa pe parcursul textelor viitoare pe care le voi scrie pe site. ------------------------------------------------------------ De ce Calegora? Am vazut cum functioneaza numele pe care le-ai folosit, si am incercat o legatura intre Calegora si Silmarillion. Am cautat in dictionarul lui Tolkien: calen= verde, gor= groaza, spaima. Un nume cam ciudat pentru o lume de vis, nu crezi? Deci Calegora, un loc verde pana la reintoarcerea Intunecatului (motiv ce aduce foarte mult cu Sauron, Melkor sau Morgoth- “Vrajmasul Negru”, si chiar Voldemort din Harry Potter), cand devine un loc sumbru, in care oamenii nu mai au liniste si mor pe capete in lupta impotriva raului. ------------------------------------------------------------ Cum functioneaza numele pe care le-am folosit? NU, nu din Silmarillion vine numele Celgora, desi e interesant sa vad aceasta comparatie. Nu mai retin unde e foaia pe care am folosit-o pentru a combina cuvintele, obtinand cuvantul asta. Daca o gasesc, iti voi arata. Poate pe e-mail. ------------------------------------------------------------ Regele moare in lupta, iar fiul trebuie sa duca la bun sfarsit ceea ce tatal a inceput. “Atunci a fost cand Isildur a ridicat sabia tatalui sau …” Suna cunoscut? ------------------------------------------------------------ Sunt de acord sa ma critici in legatura cu unele nume (chiar daca ele nu se gasesc doar in opera lui Tolkien: Muntele de Foc, Raul Alb), dar de la asta pana aici e cale lunga. Elendil a murit, iar Isildur a luat sabia tatalui sau IN ACEEASI LUPTA! Paul a devenit rege in schimb, pe termen lung. El (poate) a incheiat ceea ce a inceput tatal sau, dar nu asta a fost scopul lui suprem. Dovedeste-mi ca asta e singurul text de proza in care personajul trebuie sa duca la bun sfarsit ceea ce au inceput predecesorii sai. As spune mai degraba ca m-am inspirat din realitate. Dar si Tolkien s-a inspirat... ----------------------------------------------------------- Oricum, tot ceea ce ai scris, este scris bine. Ce nu am inteles este rolul tau de povestitor in toate astea. Iti aduci aminte de bunicul tau care iti povestea si din cauza asta pare un basm. Dar tu ai spus ca e SF, asa ca nu ma pot abtine sa ma intreb unde vei ajunge cu cei 700 de ani, in viitor, adica maine, cum ai precizat pe undeva. Nu stiu daca ma insel, dar pare-mi-se ca vrei sa te transformi in personajul principal, sa continui ceea ce “stramosii nu au reusit”, sa invingi raul. Din punctul asta de vedere, e o legatura foarte mare intre poezii si nuvele. Ai o idee fixa, eterna pe care incerci s-o dezvolti intr-un cadru romantic. Lupta impotriva raului. ------------------------------------------------------------Ce nuvela/miniroman citit ti-a dezvaluit totul dupa primele 5 pagini? Totusi, iti voi explica. Cele doua lucrari: Cai ascunse si Celgora: Vise din trecut nu au o legatura stransa. Actiunea lor se petrece in 2 perioade diferite ale istoriei: domnia lui Paul Krimon, respectiv Gasirea Puterii sau a Pietrei Sacre (perioada lui Ekan Magnia, la 700 de ani dupa moartea lui Paul). Cea de a doua este povestita de Ekan care este personaj in toata povestea. 'Vise din trecut' este primul capitol, reprezentand un capitol crucial, dupa cum probabil vei vedea. ------------------------------------------------------------ De aceea, nu l-as compara cu Dune, pentru ca Frank Patrick Herbert s-a axat foarte mult pe viitorul ecologic al pamantului. Te cam lupti cu morile de vant. Povestea e frumosa, captivanta, fascinanta, dar nu va fi pe placul publicului din mai multe motive. Cei care-l iubesc pe Tolkien/ Herbert, te vor uri pe tine Nimeni nu va publica ceva inspirat din altceva, ca sa nu mai spun ca trebuie sa fii mai bun de atat sa ti se publice ceva, trebuie sa fii pe deasupra si original, eventual sa folosesti un subiect tabu. Lui Herbert i s-a respins manuscrisul Dune de catre 20 de edituri, si este considerat printre cei mai buni scriitori SF, iar Imparatul Mustelor, al lui Golding a fost refuzat de 15 ori- una dintre preferatele mele. ------------------------------------------------------------De Abatia ai auzit? Recunosc ca trebuie sa fiu mult mai bun de atat. Dupa cum spuneam ceea ce public pe agonia.net sunt experimente. Daca cuiva ii plac bine, daca nu...ma ajuta sa devin mai bun (daca mi se si spune ceea ce gresesc). Originalitatea in Cai ascunse poate o vei vedea, daca voi continua sa public pe net. ------------------------------------------------------------ Asta nu inseamna ca nu mai e speranta. Ai avea nevoie de cineva care sa-ti citeasca textul cu creionul in mana, si sa-ti spuna unde sa modifici, in ce directie sa te indrepti, sa schimbi numele -ori trebuie sa gasesti ceva original, ori ceva foarte comun. Povestea are potential, dar trebuie aranjata putin. Sper ca nu te-ai suparat pe mine pentru tot ce ti-am scris. E o lectura placuta si destul de usor de citit. E adevarat ca ar mai merge putina actiune si o intriga mai bine conturata, dar cum ziceam, are potential. Si ca sa nu uit, nu am facut toate acele legaturi doar ca sa-ti arat ca sunt multi ca tine, care citesc ceva si le place atat de mult incat se apuca sa povesteasca acelasi lucru, dupa aceeasi parametri, fara sa schimbe numele, ci doar putin actiunea. O adaptare la propria viziune. ------------------------------------------------------------Ai dreptate. Textele nu au trecut printr-un filtru de corectare. Cele mai multe reprezinta materialul brut, fara nici o corectare, fara nici o imbunatatire. Sa inteleg ca preferi textele pline de actiune. Ei bine, mie imi place ca inainte sa intru in actiune sa fac o prezentare. Va exista si actiune, dar nu atat de repede. Nu m-am suparat, desi cei mai multi ar fi dezamagiti. Din contra, ma bucur pentru comentarii. Asta ti-am cerut, nu? Ultima idee...Ma consideri unul din cei caruia ii place un roman si apoi incearca sa il reproduca? Sunt putin confuz. ------------------------------------------------------------ Cred ca ar fi cazul sa ma opresc aici, pana nu te plictisesc de tot. Nu te lasa descurajat de cei ca mine. Cu bine, Ruxandra ------------------------------------------------------------ Nu ma pot lasa descurajat. Visele nu mor atat de usor. La recitire, George, izbit cu capul de pereti | |
| = ideal implinit | Resiga Cristina [02.Oct.05 19:06] |
| nu stiu daca are rost sa spun ca in aceasta poezie persista un regret pentru ca ai avut curiozitatea de a cunoaste binele si de a gasi ceva strain oamenilor,iar ca sa o satisfaci ai trecut intr-o luna ce exista doar in vise reusind astfel sa te rupi de timpul,acea clipa omorata.si fiindca ti-ai atins tinta toti te critica oarecum invidiosi apoi raniti,in special cei carora le-ai "furat" visul. | |