| = cu roza vanturilor spre rasarit | Ioana Barac Grigore [19.Jul.04 19:50] |
| "Nostalghia" vremurilor in care eram perfecti. sensibil si frumoas textul tau. farama de ironie ii da un plus de nostalgie. a la Tarkovski. ioana | |
| = zădărnicie | Dănilă Florentina-Loredana [20.Jul.04 14:02] |
| “Undeva, mult prea departe, cineva începuse să ne frământe prematur destinele, de parcă ar fi avut la îndemână un gigantic si de neînteles cub al lui Rubics. Împreunati-despreunati, alăturati-împrăstiati, străini-prieteni, schimbam rolurile pe rând, păsind într-o vreme fără timp, dominată de amintiri si emotii efemere“ “Acum, am rămas singur, ca Roza Vânturilor: încotro mă întorc, numai gol si pustietate, figuri necunoscute, de carton, „capitalisti” jalnici, cu ochelari subtiri, laptop si costum la patru ace, toti clonatii ăstia cu telefon celular agătat la gât, pe post de inimă, care-au ajuns să se joace cu destinele noastre. Încotro mă întorc, numai zădărnicie. si vântul care ne-a risipit, impasibil, memoria si legendele.“ Atât de frumos ai adus privirii si inimii mele tristetea, regretul, nostalgia... Tot ce-as spune ar fi în plus. Cel mai profund m-au impresionat cele pe care le-am subliniat mai sus. Superb textul! A apărut cartea? | |
| = Odată cu ei, s-a dus și o parte din mine... | Ghinea Nouras Cristian [22.Jul.04 10:58] |
| Ioana, îți mulțumesc că m-ai vizitat din nou. Miși Motor, "rapsodul" Trifu, luptătorii pe care i-am numit Chiflă și Michael sunt personaje adevărate. Îți spun cu mâna pe inimă, odată cu ei s-a dus și o parte din mine. Orașul e plin de reclame, de mașini fițoase, toți umblă grăbiți, ca trași cu cheița. O sumă de oameni singuri, lipsiți de liantul personajelor pitorești, pe care nu mai dă nimeni doi bani. Dacă n-ar fi călugărițele greco-catolice, sărmanul Miși Motor și-ar fi parcat demult "mașina" la poarta Raiului celor blajini și săraci cu duhul. | |
| = Să nu ne alungăm clovnii, nebunii, cântăreții la colț de stradă... | Ghinea Nouras Cristian [10.Dec.18 14:27] |
| Loredana, a. Eram sigur că detectorul tău de sinceritate va recunoaște niște rânduri scrise cu o patimă abia ascunsă. Așa cum îi spuneam și Ioanei, personajele de aici sunt reale, iar lipsa lor ne sărăcește pe toți. Să nu ne îndepărtăm clovnii, nebunii, "parașutele", cântăreții la colț de stradă, să nu-i alungăm pe cei care poartă papagalul cu răvaș prin gări! Noi puteam fi oricând... ei. Un clic al destinului a tranformat o doctoriță într-o sărmană creatură care bate străzile, vorbind aiurea, ca o bandă de magnetofon stricat. Fără acești "ei" care puteau fi "noi", s-ar putea să mărșăluim într-o zi îmbrăcați în aceleași uniforme unisex, cu aceeași tunsoare, ca în coșmarul lui Orwell! b. Coperta e gata, cartea e la fălțuit, urmează să fie "rotunjită" și broșată. Ți-am răspuns inginerește, nu? | |
| = Altă raită | Carmen Botosaru [02.Oct.05 19:06] |
| Am mai dat o raită azi, tot la întâmplare [spun asta pentru că ajungând eu mai târziu pe acest site, am descoperit o lume foarte bogată aici – chiar dacă nu toate textele sunt absolut literare, totuși multe din ele impresionează prin sinceritate, prin dorința de a transmite ceva]. Revenind la textul "din tine" pe care l-am citit acum, mă bucur că face parte dintr-o carte [de fapt, altfel spus, mă bucur că ai o carte, care la ora la care eu sunt aici probabil că a apărut], pentru că mi se par gânduri și ‘recuperări’ valoroase, scrise într-un stil pe cât de deschis și apropiat de cititor căruia chiar vrei să-i transmiți ceva, pe atât de cuceritor. Chiar asta - îmi dau seama acum - îmi place la textele tale pe care am reușit să le citesc până acum: faptul că îți pasă de cititor, nu ești un scriitor rece, distant, care scrie doar pentru sine, să se așeze mai ‘confortabil’ în această lume, ci vrei să sensibilizezi, să arăți că există lucruri, oameni, stări, amintiri pe lângă care nu trebuie să trecem indiferenți. Fiecare așezare își are nebunii ei, ca să-i denumesc așa [nu mă refer acum la sensul peiorativ :)]. În Slobozia [Loredana știe :)], Baba Rada era cel mai feroce și sincer denigrator al lui Ceaușescu, prin anii ’80 și ținea discursuri anticomuniste pe străzi [unde și dormea]. Lumea se uita la ea ca la un spectacol și toți își spuneau în șoaptă: "Că bine le mai zice Baba Rada." Dincolo de dramele lor, poate că oamenii ăștia nu erau nefericiți. Îmi amintesc de Cioran că zicea că cel mai fericit om pe care l-a întâlnit era "bețivul satului". La fel și nebunia probabil că te aruncă într-o realitate personală unde fericirea, pusă în alți termeni decât cei accesibili nouă, e posibilă. P.S. Nu știu ce înseamnă "A. c." | |