| = specificitate | Elena Malec [30.Jun.04 07:36] |
| Ti-am citit eseul Cornel, nu-l voi comenta mai amplu deocamdata, iti voi spune o observatie de ansamblu. Ai construit acest eseu pe cateva repere culturale, personalitati care au surprins specificitatea romanesca. E excelent ca ipoteza de lucru. CE ma nedumereste este faptul ca nu ai luat in consideratie acest element de specificitatea romaneasca atunci cand ai scris Impresiile din Germania. Sa-ti spun un lucru. A fost o era cand cand toata Europa se uita spre Germania si toate atributele civilizatiei oraselor, strazilor, muzeelor, etc.Anii '70 probabil. Arata-mi cate din tarile europene pot spune ca se apropie pe departe de stilul de civilizatie germane. Tu faci o paralela intre romani si germani, neglijand tocmai factorul specificitatii unei culturii si popor. Romanii sunt ca multe alte popoare de limba latina, italieni, portughezi, spanioli, francezi. Ei nu vor putea fi vreodata nici ca englezii, nici ca germanii, nici ca americanii. Nu stiu cine e ca altcineva si de ce ar trebui sa fie. Nu stiu nici daca sa ne fie rusine ca suntem lenesi sau murdari. Poate nu e o virtute dar avem mai multi artisti si oameni de spirit decat tot regatul Marii Britanii. Nu suntem in clasamentul oficial e drept, dar poporul se hraneste spiritual prin ei. Cu prietenie, Elena | |
| + cu românii prin istorie | Virgil Titarenco [30.Jun.04 08:49] |
| Subscriu și eu oarecum la comentariul precedent. Personal înclin să cred că la prima întrebare răspunsul este mai degrabă cel că aparținem unui melanj foarte interesant. Anecdotic vorbind e suficient să mă uit la originea mea și a foarte multor oameni pe care îi cunosc. Și spun "foarte interesant" pentru că există totuși un filon comun în structura sufletească a țăranului român oriunde l-ai întîlni și ai sta de vorbă cu el atent. Fie că e Bucovina, Banat, Dobrogea sau Ardeal. În același timp "amestecătură antropologică" este și țesătura națională a insulelor britanice și Germania și chiar peninsula iberică. Citeam zilele astea un text legionar contemporan despre problematica țigănească și am observat această permanentă frustrare a autorului că românii sînt împiedicați să fie ceea ce "ar putea să fie", veche amărăciune legionară. Și tot timpul această privire quasi-jinduitoare la occident. De undeva ni se trage asta. Nu-i așa, pînă și în folclorul nostru, feciorul moșului și al babei și-a găsit norocul dar numai "peste șapte mări și șapte țări". "Acolo" departe se află sistemul de referință al fericirii. Dar dragii mei, tînjirile astea le au și irlandezii și grecii. Deci, în concluzie, diversitate antropologică - mai peste tot în Europa. Tînjiri mioritice -au și alții. Nimic nou sub soare. Și mai e ceva, de la Guttemberg încoace, și chair mai dinainte, trăim sub mirajul scrisului. Și nu e lucru rău. "Popoarele cărții" au generat cultul și cultura majorității lumii de azi. Daco-romanii, vlahii, rumânii, românii nu au fost un popor înclinat spre cărturărie. Dar au fost un popor extrem de comunicativ oral. Poate nu este mijlocul cel mai ușor de păstrat dar asta a fost se pare "alegerea populară". Românii și în general popoarele de sorginte latină "vorbesc" mai mult și mai tare. Întotdeauna am fost fascinat să merg la țară în România, în Bucovina, în Ardeal sau în Banat și să vorbesc cu țăranii. Am observat un lucru, le place să vorbească. Mă uitam la ei și uneori vorbeau nu pentru a comunica ceva (pragmatism anglo-germanic) ci pentru că jocul de cuvinte pe care îl făceau suna fain, suna poetic. Uneori mergeam la țară cu prieteni de ai mei americani și trebuia să le traduc conversații. Era de-a dreptul o incursiune în antropologic, etimologic și etnografic. În clipele acelea îmi dădeam seama că filosofic și metafizic mulți țărani români sînt superiori unui absolvent de colegiu din America. Și asta fără stupidă mîdrie patriotardă. Probabil că încă mai este ceva vreme pe care n-ar trebui să se piardă pentru a descoperi aceste lucruri. Dar românul nu este numai țăran. Românul, oricît de trist ar trăi acum și oricît ar fi frămîntat după postcomunism și în plină ivazie globalistă cred că evoluează. Adică are o identitate care se dezvoltă. Nu va fi rumânul secolului XVI dar va fi românul secolului XXI. Un mic "token" al spiritului său este indubitatbil și acest site. Fie că vrem sau nu internetul va deveni tot mai mult un "alter ego" al planetei. Nu ascund faptul că sînt uimit de aplombul cu care se dezvoltă această dimensiune în limba română. Mie îmi spune că românii încă nu și-au spus ultimul cuvînt în istorie și în spiritualitatea universală. Poate sună un pic naivă observația mea dar așa probabil că sună multe obsevații la vremea nașterii lor. Uite că am pronunțat demult cuvîntul concluzie și m-am lungit nepermis de mult. Îmi cer scuze. Apreciez însă foarte mult calitatea literară a eseului precum și pertinența analizei. Mai puțin "vre-o" din a doua frază. Textul însă merită citit. Îmi reproșez că nu l-am observat mai devreme și îi mulțumesc Elenei că l-a evidențiat prin comentariu. | |
| = Elena si Virgil, - sunt inca intrebari... | cornel marginean [01.Jul.04 11:38] |
| am citit cu placere si atentie comentariile voastre, imi doream sa nu fac nici o comparatie intre noi si nemti dar vad ca am facut-o, specificul nostru se uita cand treci pe la ei si ai dori sa fie si aici la fel, e un fel de ciuda mica, personala... paradoxul vine din faptul ca o societate pragmatica , adica cea care se organizeaza si face curat, are ca sursa pentru asta gandirea membrilor ei, nu este o gandire cu accent spiritual, si totusi in domeniul spiritului ei au ajuns foarte departe , ma refer al filozofi si la cultura reprezentativa, deci : trece gandirea lor prin spirit, sa ajunga in forma in care se aseaza in viata publica ? la noi , recte, avem acest canal de trecere prin spirit al acelei gandiri care sa ne asigure o dezvoltare? este posibil sa ne spunem si noi candva cuvantul, si eu cred in aceasta idee, dar trebuie sa nu grabim, cand se va produce o globalizare culturala, cea mai grea, vor incepe sa cante toate culturile in acelasi cor nu se va mai auzi o voce - si timida pe deasupra... ma bucur ca acest text a trezit atentia si apreierea voastra , va multumesc sunt inca multe de spus, cand voi scrie continuarea ma voi gandi si la ceea ce ati scris voi cu stima si prietenie | |