| = cami | sorin teodoriu [24.May.04 18:01] |
| Mai, ce suparare in poezia ta. Ca-n orice firma mai veche de doi ani, ca-n orice oranduire, societate, se formeaza grupuri. Ai' mai vechi se dau rotunzi, zic: pe vremea lui Cuza cerul era verde si iarba albastra. Acum e la fel - cine vede altfel e impotriva noastra, e prost si n-are ce cauta aici. Nu-i convine, drum bun. Inainte de '89 era asa. Dupa '89 e tot la fel. Si totul devine plat, fara parari contra, fara polemica si absolut fara viitor. Asa suntem noi, irecuperabili. Nu trebuie sa te superi, mergi inainte, ceva se va intampla. Odata. | |
| = scrisorile Amei catre fiica sa Cami | simionescu adriana-marilena [25.May.04 04:39] |
| Ce faci acolo, Sfinte, la poarta raiului lapte si miere visam noi muritorii de rand, mai Petreeee, ai inceput sa numeri anotimpurile cu gust de cenusa, ce dracu' doar nu te-ai ramolit si tu, ptiuuuu, puschea pe limba ca uite ce-mi iese din gura... Vin aici sa-mi iau portia de duiosie si optimism necesare supravietuirii si uite peste ce dau, tristeteeeee pe toate fronturile de lupta, atmosferice, sau de care or fi ele, de parca s-ar fi mutat iadul in paradis ceeace este imposibil incat ar contrazice Biblia, zau, nu ma asteptam de la tine la asa ceva. Colac peste pupaza, mai scriu si dupa Sorin care probabil stii si tu cit de bine picteaza in proza icoanele de pe peretii bisericilor ce se surpa in noi. Nici nu stiu ce sa mai zic... Ma uit in oglinda la capul meu si vad ca nu este rotund, seamana mai mult cu un triunghi pe laturile caruia, pana nu demult, tu ai aprins echilateral flacara zborului. Si ce umbrela caraghioasa mai aveai in ziua aceea ploioasa, si ce frumos se indrepta rasul tau in hohote inspre cer, eu am citit undeva ca sfintii nu au lacrimi si chiar am crezut. Hai, te rog, zambeste din nou, iata ti-am adus inapoi culoarea albastra, nici macar n-ai pierdut-o, doar ai ratacit-o pe undeva. Amadriada, ucenic in zodia racului | |
| = ploaia va mai șterge orice urmă din mersul meu... | Maria Prochipiuc [25.May.04 09:54] |
| Ascunzând începuturile, am învățat despre fiecare anotimp în parte. Nu pricepeam de ce uneori mi se închid ochii atât de adânc; la fiecare revenire mutam frunzele, un ram sau două mai la dreapta; Orice lucru pare a avea un început, uneori dincolo de noi, alteori chiar în noi, iar alteori îl primim în dar, cu acest început pornim la drum, nu știm niciodată cum va fi drumul; poare fi anevoios, lin, încărcat de flori, alteori printre florile noastre vin unii și-ți împrăștie sîmânța răului din ei. Frumusețea cuvântului tău va reveni mereu , mai inchizi ochii, mai muți o frumză... și treci. apoi, iarna, niciodată nu-mi mai aminteam... auzeam doar pași strivindu-mă-n mințile crescute pe trepte de lemn putred; până când Ce frumos spui : mințile crescute pe trepte de lemn putred, nu uita că uneori poți găsi frumuseți ( doar în apele stătătoare cresc flori de o frumusețe rară ), totul e să știi să nu te apropii prea mult ci să privești de la distanță. Albul imaculat al iernii tale va îmbrăca în frumos urâtul. Până când ploaia va mai șterge orice urmă din mersul meu cu privirea apăsată în cenușă? Eu doar încerc să calc atentă deasupra gândurilor altora, ca nu cumva să le cuprind palmele fragede sub nepăsarea, voită sau nevoită, a pașilor mei înlacrimați; Nu știu dacă perceperea mea e corectă , dar așa simt eu pare ca un manifest împotriva răului, a ceva care ți-a înlăcrimat pașii, gândurile stau în frumusețea privitorului, iar ploaia va șterge cu siguranță cenușa din priviri. prin trupurile goale uitate în pământul fără aripi trec oameni, fără direcție, fără zbor; cine mai știe daca vin ori dacă pleacă?! Dezorientare totală, nu știu despre care trupuri vorbești, dar cred ca vor prinde aripi atunci când zborul lor va fi ajutat de alte și alte aripi care au zburat mereu… | |
| = raspuns un picut intarziat | Camelia Petre [28.May.04 20:31] |
| Sorin, este&esti fain; un zambet nostalgic citind scrisoarea mamei Ama(scumpa) catre fiica sa, adica catre mine; apoi Maria, care ma descrie din priviri si din cuvinte, profund si sensibil (f. placut surprinsa de interpretarea ta)... si pentru mine ultima strofa este confuza, e un pic derivata catre o alta idee, dar nu stiu de ce am vrut sa fie/las asa (secret: sunt comoda...dar ma tratez) Voua, pentru gandurile voastre, pentru ca ma simtiti atat de bine si imi sunteti alaturi, va multumesc mult...pupici, pupici, pupici:) | |