| = Șoapte, departe :) | Florin Andor [05.May.04 21:20] |
| ... "In timp ce se plimba pe plajă un bătrân a văzut un copil care lua stele de mare din nisip și le arunca înapoi în mare. S-a apropiat de băiat și l-a intrebat ce face. Băiatul i-a răspuns că stelele de mare ar muri dacă rămân în nisip după răsăritul soarelui. Dar plaja asta se întinde pe kilometri întregi, i-a spus bătrânul. Trebuie să fie mii de stele de mare eșuate în nisip. Ce contează dacă salvezi câteva? Băiatul s-a uitat la steaua de mare pe care o ținea în mână, apoi a aruncat-o în mare. Ei bine, pentru ACEASTÃ stea de mare contează enorm!" ... ființă purtătoare de lumină prin propria natură și reflexia esențelor dincolo de coajă până la puterea șoaptelor pășește! ... mulțumesc de aduceri aminte printre cuvintele tale ... la bună citire / vedere :) | |
| = Ekpirosis | Albu Vladimir [05.May.04 21:25] |
| Timpul calatoriei mele este lung; calea pe care o am de strabatut este fara sfarsit. Am iesit pe aripile primei raze de lumina si mi-am urmat drumul prin singuratatile lumilor, lasand urma mea pe atatea stele. Calea cea mai lunga ma aproprie cel mai mult de tine si modularea cea mai intortocheata este tocmai cea care duce la perfecta simplitate a acordului Calatorul trebuie sa bata la toate portile inainte de a ajunge la a sa.Trebuie sa ratacim prin toate lumile din afara pentru a ajunge in sfarsit la templul cel mai launtric. Lasat-am ochii sa rataceasca departe , inainte de ai inchide si de a spune: Tu esti aici. Aceasta intrebare , aceasta asteptare se topeste in lacrimile a o mie de fluvii si cufunda lumea sub valul acestei certitudini: Eu sunt. (Rabindranath Tagore) Multumesc de trecere Florine. Cat despre textul meu... | |
| = Vladimir, un gînd | Gabriela Petrache [05.May.04 21:35] |
Cel care merge, va străbate calea. | |
| = Vladimir | Elia David [02.Oct.05 19:06] |
| Am citit. Poezie, comentarii. Stau si ma gandesc, Vladimir, daca mai poti spune, in calitate de autor al acetor randuri (sa nu ma intelegi gresit), daca mai poti spune, asadar, "iubirea...mea". Tu esti, fireste, cel care o simte, cel pentru care aceasta iubire aflata departe - nu spun indepartata, nu-mi pare acelasi lucru - exista, dar nu stiu daca mai poti spune ca este iubirea...ta. Ce face ca aceasta iubire sa fie a ta? Faptul ca e o idee cuibarita la tine in inima? Faptul ca e o aspiratie ce te distinge de multe alte persoane? Cred ca, mai degraba, ne-am obisnuit sa spunem despre obiecte sau despre persoane ca ne apartin. Noua, si nu prezentului nostru. Si mai cred ca simtim un mare gol cand realizam cat de singuri suntem de fapt... Dupa mine,"soapte/in noapte/iubirea/departe"... Am zis si eu ceva, sa nu te superi. | |
| = Limitele limbajului | Albu Vladimir [06.May.04 12:37] |
| Elia... desigur ca ai dreptate in ceea ce spui cu toate ca vorba lui Nichita "in dragoste fereste-te sa ai dreptate/cine are dreptate este un om singur". Insa intelegerea iubirii e diferita de trairea ei... cateodata suntem tributari acelui monstruos verb "a avea". Totusi acea sintagma la care te referi nu are un caracter posesiv ci reprezinta doar un semn al izvorului de unde se manifesta sentimentul in cauza, in speta fiinta mea. Am putea vorbi la nesfarsit despre cat e eros si cat e agape in trairea noastra insa inevitabil stabilim o serie de limite peste care nu vom putea trece, si dau ca exemplu doar limbajul... constient de acest aspect am asezat gandul meu la rubrica personale dar ma onoreaza comentariul tau. | |
| = Rabindranath Tagore... | Silvia CALOIANU [06.May.04 23:02] |
| Considera ca nu am citit gandul de la "personalee", dar vreau sa-ti spun ca m-ai emotionat si pe mine cu poemul lui Rabindranath Tagore... | |