| = Maria | Adrian Munteanu [23.Apr.04 13:35] |
| Bună poezie se mai scrie pe site-ul ăsta ! Căutați-o și acolo unde scrie " personale ", că tot poezie e. Dacă aveți orbul găinilor și n-o vedeți, căutați numele Maria Prochipiuc, în decembrie și în oricare anotimp. | |
| = Adriane, nu ești singurul pe aici | Farcău Pavel [23.Apr.04 14:15] |
| Adriane, iată-mă și pe mine, citind ceea ce poate că ar trece cu ușurină neobservat... dragă Maria, toată stima pentru aceste rînduri, orice comentariu e de prisos, | |
| = Tu esti | Geta Adam [23.Apr.04 16:12] |
| Tu esti un izvor, Maria! | |
| = maria | Eugen Suman [23.Apr.04 16:28] |
| din cate stiam eu "nu de mult" se scrie "nu demult". se poate sa ma insel | |
| = maria | sorin teodoriu [23.Apr.04 18:48] |
| Ce as putea spune, parinte al sufletului meu? Ca regret multe lucruri? Ca plang uneori? Stiu, am defecte, aduc la mers cu un urs, nu stiu sa dansez, fac prostii in bucatarie, vorbesc exact cand nu trebuie, sunt teribil de distrat, uneori vocea imi suna fals, alteori supar oamenii din cauza curiozitatii, imi place sa adorm imbratisandu-mi iubita in loc sa stau la taclale... Stiu insa ca tot mai pot iubi. Dar va trebui sa uit acest lucru. Curand. Cu bine, Maria. st | |
| = Răspunsuri | Maria Prochipiuc [23.Apr.04 19:53] |
| Vă mulțumesc tuturor, pentru cuvintele voastre și pentru faptul că mă citiți! Vă aștept de fiecare data cu mult drag! | |
| = Iar | Daniel Dinescu [23.Apr.04 20:15] |
| Foarte frumos, gingas, Maria, textul tau...si e personal! :) Nu merita ranit! Cu drag, Daniel | |
| = Răspuns pentru Daniel | Maria Prochipiuc [23.Apr.04 20:47] |
| Daniel, De fiecare dată, venirea ta îmi aduce multă bucurie! Am trecut la personal fiindca așa am simtit eu, dar părerea vostră contează foarte mult pentru mine, te aștept cu propunere… | |
| = "la sufletul unei sfinte..." | Bogdan Gagu [24.Apr.04 13:36] |
| "la sufletul unei sfinte..." știi... e aproape ora 2 noaptea și am hotărât să îți scriu un comentariu... am citit o dată și încă o dată… așa “nu de mult în albastrul cerului”… licență poetică… dă impresia de curând… acum nu altă dată… ideea curge, se citește ușor… speranță: “apele vor deveni izvor” se poate spune că poezia începe cu pesimism dar cum se încheie? Oază de frumusețe… optmism… La urma urmei totul se uită și rămân doar amintirile frumoase… se trece peste orice… E poezie după părerea mea… sentimente așternute pe post de dar… acele gânduri care ne-au unit pe noi, Maria, pentru care unii ne urăsc… NU mi-a picat bine “opt întors spre infinit”… e și forțată puțin e și prea uzuală dacă pot să spun așa… banală E un dar venit din sufletul unei sfinte Cam atât am avut de spus suflețel… inoni | |
| = Lasa-ti degetele sa vorbeasca! | Felicia Baltag [24.Apr.04 14:30] |
| Sensibil ca de fiecare data. Ce mi-a ramas in minte: "orele au devenit stânci despărțindu-ne gândurile amintirile și pe noi" "un opt întors spre infinit care în loc să scurteze drumul mai mult l-a adâncit în tăcere" Maria, de multe ori reactionam contrar dorintelor noastre, spunem ceea ce nu ar trebui spus. Si stii de ce? Pentru a nu rani si mai tare persoana ce ne e draga. Daca ar fi sa alegi intre doua lacrimi, cu siguranta ai alege lacrima cea mai scurta. Nu incerc sa iau apararea nimanui, departe de mine acest gand, ti-am expus doar o parere. Sufletul unui om plin de iubire, va ramane intotdeauna o oaza in care versurile, rostite sau nerostite, incalcite sau "curgatoare", vor invata sa respire. | |
| = Spirală de gânduri | Maria Prochipiuc [24.Apr.04 20:14] |
| Bogdane , dar nu ai ce face la orele astea din noapte ? Văd că l-ai postat aproape de 2 dar ziua , cred că ai adormit comentând…Gândurile tale frumoase mă fac să uit că în curând voi împleti sentimente argintii. Ghioceii au apărut de mult! “opt întors spre infinit”… nu am ce să-ți fac, dar nu-ți pot spune misterul , trebuie sa mai insiști… Toate gândurile adunate sub cupola luminii! | |
| = scrumul flacarii | Nicolae Tudor [25.Apr.04 07:18] |
| Observ o euforie pentru existenta, barbati in calduri, femei care se vor mirese.. Pentru a fi disciplinati directivelor divine sa ducem omenirea spre noi milenii de chin ? Ne zbatem intre fericire si nefericire ca si cum asta ar fi totul. Mai este o stare, aceea de nu-ti pasa de nimic, nici de cine sau ce esti, daca e primavara sau noapte afara, daca te striga sau te injura cineva.. O stare de echilibru ciudata in care nemiscarea poate insemna mai mult decat epuizarea in incalceli fara rost, chiar iubiri numindu-se. Nu stiu de ce suntem cuprinsi de euforia indeplinirii datoriei.. Cum ar fi datoria de a fi fericit, ca si cum altfel nu se poate. Si daca esti fericit ce se rezolva ? Fericiti sunt cainii. Stau pe burta la soare si privesc trecatorii. Rar se-nvrednicesc sa scoata cate un « ham ». Se-nmultesc in vazul tuturor, seara urla la luna... A urla la luna cred ca este mai interesant decat a scrie poezii.. | |
| = atat de limpede-i izvorul... | Gabriela Marieta Secu [25.Apr.04 06:53] |
| Diamant slefuit, mai mult... o minune ai scris aici... te citesc si ma bucur ca pot citi ceva atat de frumos... Ce limpede izvor esti... Ce infinit fantastic... | |
| = Cu drag, pentru Floris | Maria Prochipiuc [26.Apr.04 09:06] |
Tu ești lumina într-o noapte fără lună și stele, de fiecare dată pătrunzi mai departe de cuvinte, trăiești sentimentul pe care încerc cu mijloacele mele să-l aștern pe hârtie. Nu caut nimic să improvizez, nu mă zbat pentru nimic, iau totul ca pe un dar al zilei, sunt fericită prin simplu fapt că exist, iar ce scriu sunt pure sentimente, trăiri care într-un fel sau altul și-au făcut loc printre cuvinte, unele au lăsat urme , altele... Sunt sigură că toate acestea vor rămâne scrise într-o carte numită inimă,...ai mei , când nu voi mai fi , o vor deschide cu drag și la fel ca tine se vor regăsi poate, acolo... | |
| = Un posibil răspuns pentru Nicolae | Maria Prochipiuc [26.Apr.04 10:59] |
Nu pot împiedica ziua să aibă douăzeci și patru de ore Pot doar spune: Iartă-mă pentru durata zilei; Nu pot împiedica zborul fluturilor din viermi, Pot doar să te rog să mă ierți pentru viermi, pentru fluturi; Iartă-mă că florile se fac fructe și fructele sâmburi, și sâmburii pomi; Iartă-mă că izvoarele se fac fluvii, Și fluviile mări, și mările oceane; Iartă-mă că iubirile se fac nou-născuți, Și nou născutii singurătăți, și singurătățile iubirii… Nimic, nimic nu pot să împiedic, Toate-și urmează destinul și nu mă întreabă, Nici ultimul fir de nisip, nici sângele meu. Eu pot doar spune- Iartă-mă. Umilință ( Ana Blandiana | |