| + "ce jonglerie"... | Silvia CALOIANU [11.Apr.04 18:11] |
| In comentariul meu, facut deja odata acestei poezii, pe care ti-ai retras-o, inainte ca sa reusesc sa mi-l fac public, spuneam ca...e vorba de un mesaj poetic irezistibil; spuneam ca metafora sa - respirand o afectuoasa noutate expresiva - are capacittaea de a ingenunchea senzorii emotivi ai lectorului. (Un amanunt: consider ca ar fi mai bine sa te lipsesti de toate virgulele.) | |
| = finalul | dana popa [12.Apr.04 21:15] |
| "vreau să aud și eu cum zboară marea-n albatroși"..ce final demential! | |
| = puzzle | Vasile Munteanu [13.Apr.04 07:07] |
| „se umpleau goluri de căderea mea” fiecare „parte” din ceea ce ești, prin „zborul”-cruce (vertical - orizontal) umple „fețele” (modurile) ființei. Senzorialul, în special cromaticul este anulat (culoarea mi-e tot mai îngustă, o linie) de „viteza” aripilor tale larg desfăcute. „mă arcuiești spre tine, numai spre tine, un cerc” Posibilitatea interpretării ca prăbușire, ca decădere este anulată de versul de mai sus. Totul pornește dintr-un punct (alfa) și sfârșește în același punct (omega). În realitate, zborul este un cerc închis, un cerc al cărui spațiu este „circular” (fără început și fără sfârșit) și al cărui „foc interior” (cu rol de „combustibil”) este iubirea. Dar nu o iubire „naturală”, ci o iubire ca o manifestare excepțională a naturii, concrescentă (proprietatea degetelor de a nu fi seprate între ele - ca la păsări): „imi spui că mă iubești/că m-ai lipit pe degete,/degetele noastre-nnodate, ce jonglerie”. Această substituire parte-întreg umple Ființa prin translatarea părții (ca Poet) prin toate aspectele întregului (ca și gol sau ca „altă parte”, încă neexperimentată): „dă-mi drumul/dă-mi drumul/vreau să aud și eu cum zboară marea-n albatroși”. Numai o astfel de substituire poate descifra taina lucrurilor: „pe rotunjimile mele se nasc lacăte, ce tăcute” și numai o astfel de „zburătoare” le poate contempla din sufletul păsărilor ridicate deasupra „valurilor” agitate și terne, a căror mișcare este „de natura materiei” și numai el, zborul, este o mișcare „de natura ființei”. Adevărat ai zburat, Mae! Cu drag, | |
| = . | Rodica Vasilescu [09.Oct.12 17:25] |
| O poezie bine concentrata unde autorul se rastrange in forma si se deschide-n esenta.Singura mea sugestie ar fi sa incerci sa scoti din inceput o "iubire" sau un "iubesc". In rest, e un poem reusit, cu un final foarte bun care tinde sa acopere continutul precedent prin simbolul albastrosilor! | |
| = despre | Mae Stanescu [13.Apr.04 20:44] |
| silvia, despre virgule ti-am spus eu ceva in mail:) vasile, talmacit si ras_talmacit:) ti-as povesti eu mai mult, dar nu acum... multumesc de timpul impartasit! dana, ok! dupa incorsetarea aceea, nici nu putea fi altfel. dan stoica, daca tu spui ca e un poem reusit, parca ma las si eu convinsa. multumesc de sugestie, dar nu stiu cum sa fac pentru ca fiecare "iubire" are o alta traducere, nu e scapata repetitia. | |